Bombănelile Marinei Editoriale

Elena Udrea, între Louis Vuitton și DNA

„Cu cât se suie maimuța mai sus în copac, cu atât mai urât i se vede fundul” – este unul din proverbele mele preferate . Mă amuză să fac paralelele, în mintea mea, între viețuitoarele respective și diverse persoane din jurul meu, cocoțate prin diverse funcții, de unde își dezvăluie tare nevăzute până atunci ale caracterului lor. Proverbul a funcționat, cred, și ca o frână, în subconștientul meu: m-am ferit toată viața de funcții, precum dracul de tămâie : în opinia mea, funcția nu putea decât să mă îndepărteze de oameni, să-mi aducă în jur o mare de prefăcuți, de yes-mani și sicofanți, care, la prima cotitură a vieții mele, m-ar fi părăsit fără nicio tresărire de conștiință. Dar mărturisesc că am admirat femeile-lider, chiar și pe acelea care au ajuns în centrul atenției și al funcției prin mijloace neortodoxe. Până la urmă, și acest lucru reprezintă de fapt o abilitate: să știi în fața cui să-ți vânturi nurii și să știi cum să joci pe degete un bărbat, până-l faci să-ți mănânce din palmă, pentru a putea stoarce apoi de la el toate beneficiile care te-ar putea face fericită. Pentru unele „orgasmul” îl dă Puterea.
Dar mai este un motiv pentru care m-am ferit de înălțimi. De vină e tot un proverb : cu cât te cocoți mai sus, cu atât de dureroasă îți este căderea. Să cazi de jos, tot jos, este aproape insesizabil. Nu înseamnă decât că te muți mai la dreapta sau mai la stânga. În cazul meu – „de jos tot jos” înseamnă să primesc o emisiune mai scurta sau mai lungă, pe canalul 1 sau 2 , la o oră mai bună sau mai rea. În rest, muncesc la fel, leafa îmi rămâne aceeași, prietenii – așijderea. Pare confortabil, chiar dacă sună a oarecare blazare…
Nu pot însă să nu mă uit cu interes la femeile care au riscat. Au riscat să urce sus, sus de tot, au făcut pentru asta tumbe și scamatorii, compromisuri, au renunțat poate la principii ( asta dacă le-au avut) , le-a păsat fix în cot de ce spune lumea și..au reușit. Este și cazul Elenei Udrea. Ani în șir, românii i-au urmărit ascensiunea și prestațiile de toate felurile. Bărbații erau atenți la decolteuri, lungimi de fustă și, eventual, discurs politic și fapte concrete, femeile – la poșete, croiala rochiiilor,tunsoare,machiaj. Cu toții – la poveștile din alcov, alimentate copios de presă.
Așa însă cum spuneam și cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, marile suișuri sunt urmate, aproape întotdeauna, de mari coborâșuri. Sau de prăbușiri. Dacă cei care te-au ridicat pe piscuri dispar brusc, poziția ta se va șubrezi și vei sfârși la poalele muntelui, ba chiar în prăpastie. Asta dacă prezența ta în postul-cheie a fost însoțită de matrapazlâcuri și fărădelegi. Și în majoritatea cazurilor cam așa se întâmplă: e foarte dificil să stai pe butoiul cu miere, fără să-ți vâri în el arătătorul , lingându-l apoi cât mai sexy, către camerele de luat vederi..
Așa a apățit și Elena noastră, eroina îndrăgită a presei de scandal și a bârfelor de la colț de stradă. Viața ei a suferit, cum era și de așteptat, o spectaculoasă metamofroză. A schimbat look-ul de divă cu cel cuminte, de victimă, călătoriile în jurul lumii cu restricțiile impuse de lege, nopțile prin cluburi cu cursurile de teologie, poșetele Louis Vuitton cu drumurile la DNA. Prietenii i s-au subțiat dramatic, dintre ei mulți devenind denunțători, clevetitori, dușmani pe față sau..nevăzuți.
Însă, chiar și în aceste condiții, ceea ce e de remarcat, este faptul că „blonda lui Băsescu” – așa cum va rămâne ea,probabil, în istoria României anilor 2000 – continuă să domine jurnalele de stiri, să atragă precum un magnet microfoanele reporterilor, să ocupe quadrații ziarelor și spațiile în eter. Elena știe mereu ce să spună, punctează cu ironie ceea ce i se întâmplă, se apără cu vehemența conferită de diploma de avocat, se victimizează atunci când trebuie ( naiba știe, poate reușește să și stoarcă lacrimi de la persoanele naive!) și se înfruptă copios din inerția relației ( încă neterminată, cum se speculează) cu cândva primul om în stat. Până la urmă, orice s-ar spune, este o femeie puternică. Și chiar dacă a trecut prin locuințe cu zăbrele și aresturi la domiciliu, chiar dacă a făcut potecă la DNA și va trebui multă vreme de aici înainte să plătească, într-o formă sau alta, pentru greșelile făcute, presimt că Elena Udrea va rămâne ceea ce se numește „un personaj”, că și-a revendicat pentru încă multă vreme ” centrul atenției” , spre care politicienii vor privi, poate, cu un oarecare interes, bărbații – cu pofte ascunse, iar femeile – că așa suntem noi construite – cu satisfacția că, în sfârșit, i s-a înfundat!

1 comentariu

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Excelent articol!!! La obiect, din punct de vedere al continutului, cu stil savuros: bravo, Marina!

Publicitate