Mi-e foarte ușor să împărtășesc bucuriile și am învățat să fac dar din darul fericirii mele, dând speranța și dând încrederea mai departe. Vorbesc sau scriu cu lumină în cuvânt despre toate lucrurile frumoase care mi se întâmplă, despre revelații, despre evoluție, despre fapte bune, gânduri bune, produse bune, cărți bune și despre oameni de stirpe sufletească aleasă, care merită să fie cunoscuți și iubiți. În agenda splendidei banalități după care tânjesc, am trecut planul de a scrie doar povești cu finaluri fericite. Pentru că, în adâncul inimii, cred că tot ceea ce imaginația noastră plăsmuiește pe tărâmul binelui devine o profeție și se va împlini.
Atât de adânc mi-a intrat în suflet obiceiul împărtășirii binelui, încât am ajuns să sufăr atunci când nu am alături de cine să trăiesc frumusețea clipelor alese…
În schimb, cele rele nu le pot împărți cu nimeni. Deși știu că nu așa ar trebui să trăiesc în relațiile mele, îi ascund bărbatului meu lucrurile urâte care mi s-au întâmplat, mizeriile care mi-au otrăvit ziua, porcăriile, măgăriile, impolitețurile, nedreptățile peste care am dat, iar de copii îmi tăinuiesc cât de mult pot suferințele, rușinile, grijile. În ciuda faptului că mintea mea știe că greșesc ascunzând părți din mine, nu izbutesc să învăț cum să vorbesc despre răutatea și urâțenia lumii în așa fel, încât să nu le multiplic povestindu-le și altora. Citește mai departe…
Comentează