Mimi, croissant-uri și berete Timp liber

Sexul, știința și societatea de consum

Suntem cu toții consumatori de sex. Real, virtual, manual, hetero, homo, activ, pasiv, fizic, platonic, etc.
În plus, sexul « vinde ». V-ați întrebat de ce plasează fabricanții de mașini domnișoare sexy alături de exponate în saloanele auto ?
Dar asta nu e nou. De la cea mai veche meserie din lume până la cele mai cuminți afirmații, ca de pilda « căsătoria a fost consumată », ideea de consum e legată de actul sexual. Și consumul de alcool la fel. Nu ne spunea Marina mai deunăzi că nu există femei urâte, ci doar bărbați care n-au băut destul ? S-a cercetat și în direcția asta și s-a găsit :
– În fiecare secundă, 0,7% din populația globului e în stare de ebrietate
– În fiecare secundă, 6100 acte sexuale au loc pe pământ
Combinînd cele două informații rezultă că în fiecare secundă 85 femei urâțele se cred frumoase, cu dovada în mână. Uneori. Dar mai ales în altă parte !
La ora exploziei Internetului și a telefoniei mobile, experții în imagemarketing se chinuie să segmenteze clientela și pe plan sexual. Astfel, un furnizor de acces german a aflat prin sondaj că un neamț din 5 preferă să renunțe la sex decât la Internet. Creșterea exponențială a ofertei de sex pe Internet provine deci din preocuparea de a îmbina cele două ocupații. Vodafone, în Anglia, a mers și mai departe : studiile efectuate au arătat că 36% din britanici răspund la telefon în timpul actului sexual.
Colegul nostru Robert nu e britanic însă obiceiurile lui nu diferă de ale lor.
Astfel, de curând, in timp ce se afla în brațele unei amante și era în plin « du-te vino » ca în vechiul șlagăr « Je t’aime moi non plus », telefonul mobil sună, și el, din reflex, răspunde. La aparat era soțul amantei care- și suna consoarta la telefon. În focul acțiunii cei doi uitaseră că aveau aceeași sonerie de appel, și el a inșfăcat telefonul dânsei ! Era s-o incurce rău, Robert. Noroc ca dama, ca orice femeie de 10 iscusită, a brodit o țesatură de minciuni dibace, cum numai ele știu să născocească.
imageDe atunci Robert închide sistematic telefonul, de îndată ce se desface la șliț, ceea ce vă sfătuiesc și pe domniile voastre. Și vă sugerez să găsiți un alt reper, în caz că nu aveti șliț !
PS : schimb vorba și las pe moment sexul de o parte, dar nu și statisticile. Am aflat ieri că tot în Anglia, 70% din bărbații rămași singuri în compania unui capac de cratiță și-l pun pe cap ! Transmit informația Marinei, specialistă în ocupațiile domnilor cind sunt singuri acasă și se cred neobservați.

Din Franța, Radu Dem

 

Surse foto: chto-proishodit.ru, modern-women.md, whussia.ru

Publicitate