Ea și El

Scapă de partenerul nepotrivit! Te învățăm noi cum să-ți alegi perechea! 

 

Noi, femeile, suntem niște specimene foarte speciale : nu putem fi fericite, daca nu avem lângă noi bărbatul potriv it! Iar grșeli, in acest sens, facem cu nemiluita! 

…Dar ce înseamnă, în opinia noastră, “Bărbatul potrivit”. Calitățile sunt binecunoscute, insă mereu apare câte un impediment : Poate fi blând și grijuliu, dar căsătorit. E perfect, însă…are hobby-uri pe care tu nu le poți accepta ( pescuitul sau vănătoarea după alte femei). Poate fi bun doar în pat sau doar la răsucit vorbele.

În general, pentru a menține o relație de lungă durată trebuie să faci tu însăți compromisuri , doar că astfel,  mai devreme sau mai târziu, relația voastră se va sfârși, iar tu vei realiza că te-ai sacrificat în tot acest timp, pentru  ca cel de lângă tine să  se simtă perfect.

În acest fel apar bărbații nepotriviți în viața noastră și , pur și simplu, cu bună știință, renunțăm la  șansa de a fi fericite. Nu că n-am avea noi pereche,  pur și simplu cel lângă care ne aflăm , nu ne e pereche!  Ca și cum ne-am cumpăra cei mai frumoși pantofi, dar ne-ar fi imposibil să mergem  cu ei.

Subconștientul nostru are mereu  mai multă încredere în primii “profesori” din viața noastră, părinții și rudele. Și cât de corecte sunt viziunile lor despre viața personală? De ce avem noi nevoie cu adevărat? 

  Dacă până acum ai întâlnit doar bărbați nepotriviți, asta înseamnă că nu știi să  alegi corect. Cum să înveți să-l eviți pe cel care te vrea doar pentru o noapte? Desigur, trebuie să-ți schimbi criteriile. Pentru că atât timp cât nu știi ce fel de om îți dorești, el  poate fi chiar lângă tine, iar tu fără să conștientizezi acest lucru,  îl ignori.

Cele mai importante criterii de care trebuie să ții cont sunt:

• Calitățile partenerului.

• Calitățile pe care ți li-ai dori să le aibă partenerul.

• Calitățile pe care nu le-ai fi dorit să le aibă partenerul.

• Imperfecținile pe care nu le-ai accepta, sub nicio formă

• Ce-ai putea să-i oferi în această relație ( ceea ce nu ar putea alta să-i ofere).

• Ce dorești să obții de la ceastă relație.

• Care este lucrul cel mai important în relația voastră, de dragul cui continuați această relație.

 Ca să-ți atingi scopul, trebuie să ții cont de următoarele criterii, pe care să le induci în subconștietul tău. 

1. Dragostea nu înseamnă sacrificiu sau suferință. Iar dacă devine așa, atunci, se poate trata. Nu confunda dragostea cu drama.

2. Iubești nu “pentru ceva”, ci iubești, pur și simplu.

3. În iubire nu este loc de supărări și observații. În caz contrar, deja nu mai este o dragoste sănătoasă, ci o lecție de educație. Nu te comporta ca un copil.

4. Despre iubirea ta poți vorbi deschis, chiar dacă cutumele o interzic. Nu și legea! .

5. A arăta că-ți pasă de sentimetele cuiva, nu este o slăbiciune. Încetează să te prefaci că ești un om indiferent.

6. Meriți iubirea pe care ți-o dorești. Nu te mai agăța de principul „ia, ceea ce ți se dă.” Dragostea nu este o marfă. E un foc care trebuie să izbucnească din ambele inimi.

7. E bine să te iubești pe tine însăți. Altfel să nu te miri atunci când altcineva nu te poate iubi.

Chiar și după ce ți-ai făcut ordine în aceste criterii,  va trebui să alegi pentru a-ți găsi partenerul potrivit. E un soi de “casting” interior, pe care ești datoare să îl faci, și e bine să ții cont de sfatul psihologului Allan Pease:

„Până în 2009, populația mondială a fost de 6, 74 miliarde de oameni. Dintre aceștia 50.5% sunt bărbați, iar 49,5% femei. 3,8 miliarde de oameni sunt cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, presupunem că 80% dintre ei sunt într-o închisoare sau într-un spital de psihiatrie, sau pur și simplu nu sunt disponibili. Mai rămân încă 380 de milioane de oameni normali ai sexului opus. Aproximativ o cincizecime dintre acești bărbați pot fi potriviți pentru tine. Prin urmare, în lume sunt 7,6 milioane de oameni, care pot face ca inima ta să bată mai repede. În cazul în care fiecare al cincilea bărbat are calități și valori care coincid cu ale tale, atunci ar reieși că ai la dispozitie 1.52 milioane de parteneri ideali, care așteaptă să te cunoască.”

    Succesul nu-l ating  acelea dintre voi,  care stau acasă și își așteaptă prințul. Trebuie să fii un om activ,  pentru a întâlni cât mai mulți oameni. După cum am scris mai sus,  în lume sunt 1,52 milioane de oameni care-ți pot fi parteneri ideali. Doar că în acest moment ei nu știu de existența ta. Pur și simplu trebuie să-i găsești.

Dar trebuie să ții cont de niște adevăruri. Bunăoară, să fii sigură că nu vei întâlni partenerul potrivit într-un club de noapte, pentru că în astfel de locuri oamenii merg pentru a-și găsi parteneri ocazionali și nu pentru o viață întreagă. Încearcă să faci ceva,  ce de mult timp ai dorit să înveți, de exemplu să mergi să înoți,  să dansezi, să pictezi, să faci fotografii. Astfel,  vei învăța ceva nou și vei cunoaște mai mulți oameni. Și ai toate șansele de a  întâlni oamenii cu care te vei înțelege, deoarece împărtășiți aceleași interese. Ar fi posibil ca și valorile lor să semene cu ale tale. Vei avea noi prieteni,  care îți vor face cunoștință cu prietenii lor și astfel cercul tău de oameni va crește. Și îți vei găsi omul care ți se potrivește cel mai bine. 

Sursa : econet.ru 

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.