Povestea mea

Salt în gol

 

În copilăria mea, petrecută la Suceava, mă suiam adeseori, clandestin, împreună cu tovarăşii mei de joacă, în clopotniţa bisericii Sfântul Dumitru, cea mai înaltă construcţie din oraş. Sus, la patruzeci de metri înălţime, turnul are un fel de terasă, prevăzută cu o balustradă de metal. Ţinându-ne de acea balustradă, nu mai înaltă de un metru, ne uitam în jos şi ameţeam.
În scurtă vrme, eu şi piretenii mei am început să avem noaptea coşmaruri: visam căderi în gol de la mare înălţime. Urlam îngroziţi în somn, iar când ne trezeam ne bucuram că totul fusese doar un vis. Ne-am povestit unii altora aceste coşmaruri; oricât de înspăimântătoare erau, ne plăcea să avem un secret al nostru.
Odată, când ne aflam sus, în clopotniţă, unul dintre copii, Victor, a încercat să ne convingă că de fapt visăm că suntem acolo. Mai mult decât atât – ne-a îndemnat să sărim în gol.
– O să vedeţi că nu ni se întâmplă nimic. O să strigăm şi o să ne trezim în paturile noastre de acasă.
Era hotărât şi elocvent. Cu greu i-am convins pe toţi, inclusiv pe el, să nu sară.
Aflu acum că Victor, stabilit încă dinainte de 1989 în America, s-a sinucis recent, fără vreun motiv inteligibil pentru cunoscuţii lui de acolo, aruncându-se dintr-un zgârie-nori.