Ea și El

S-au cunoscut pe internet

Bărbaţii caută aventuri, iar femeile, mari iubiri. Ele se îndrăgostesc nebuneşte, iar ei capătă un pic de adrenalină în plus, ca să se simtă mai voinici. Asta, desigur, când nu se întâmplă invers, și, chiar dacă e mai rar, ele caută aventuri și ei se îndrăgostesc. Dar recunosc că eu am auzit mai mult despre cazuri din prima categorie, deși știu că diversitatea ne permite combinări de x luate câte y…
Am râs când am citit într-o revistă următoarele date statistice: „Două milioane de cupluri s-au îndrăgostit pe internet. Patru milioane de cupluri s-au despărţit din cauza relaţiilor de pe internet”. Apoi n-am mai râs. Dimpotrivă.
Tot mai des aflu despre bărbaţi care, ca să-şi îndure mai uşor frustrările căsniciei, pornesc la agăţat pe internet. Ca să fiu cinstită, chiar cunosc doi domni, aparent foarte bine, care au făcut în sportul asta performanţe demne de olimpiada lipsei de scrupule. Unul practică în continuare exerciţiul amorului virtual. Celălalt, care era dotat cu un plus de sensibilitate, s-a lăsat. Pentru că, până la urmă, după vreo doi ani de amantlâcuri pe net, a căzut în propria lui capcană şi s-a îndrăgostit de-adevăratelea. Citește mai departe…

Publicitate