Nu mai înțeleg nimic.
Deși mi-am declinat, în repetate rânduri, priceperile politice, nu rezist să nu mă mai strecor, cât pot de des, prin canalele de știri. Mai ales atunci când în țara mea se întâmplă câte ceva. Dar..ce spun eu?!? In Românica noastră “câte ceva” se ntâmplă mai mereu. Iar dacă acel “ceva” nu e chiar de “primă linie”, măcar un viol, un incendiu, un divorț sau o catastrofă rutieră tot sunt vânturate, din gură-n gură și din oră-n oră, de către toți știriștii mioritici. Iar dacă suneți cât de cât ancorați în realitate, știți la ce mă refer. Și mai știti, probabil si faptul că, dacă vrei să nu o iei razna, ca telespectator, trebuie să ai nervii tari.
Ieri, bunăoară, un demult premeditat concediu, plus niște drumuri inopinat infundate de ninsoare m-au ținut acasă. Am avut astfel răgazul să lâncezesc la caldurică și să casc, ca tot românul, ochii la televizor.
Pentru că am o telecomandă foarte nestatornică , neliniștită și curioasă – după chipul și asemănarea stăpânei sale! – n-am făcut decât să mă vânzolesc, de la un canal la altul, de la un stil la altul, de la o culoare politică (si de sacou !) , la alta, de la o agresivitate la alta. Nu vroiam, de fapt, decât să văd maniera în care mass-media reflectă evenimentul de joi seara, de la Ateneul Român.
Efectul inițiativei mele? A trebuit să recurg, în final, la o găleată de ceai calmant și să devalizez sertarul cu pilule pentru cap si alifii pentru migrene. Nici n-ai putea avea vreo altă reacție , după ce constați halul în care diferitele organe mass-media reflectă unul și același eveniment.
Într-o frenezie demnă de o cauză mai bună, dreapta și stânga s-au intrecut copios, sub ochii mei holbați, în a oferi “cea mai corectă imagine” a unuia din, fără îndoială, cele mai importante evenimente politice post-decembriste. Numai că , pentru fiecare tabără, adevărul avea alt chip. Unii felicitau , satisfăcuți, Guvernul Romaniei pentru organizarea evenimentului de la Ateneu, considerând-o o victorie certă a premierului Viorica Dăncilă. Alții îi turnau, elegant, acesteia, găleți de lături în cap, evidențiindu-i gafele verbale ale discursului “de lemn”. Unii îi lăudau ținuta impecabilă, alții, neavând de ce să se lege, îi repetau, cu obtinație, numele complet din buletin, subliniind cu aplomb cel de-al doilea prenume, mai puțin știut : VASILICA. Ok, sunt perfect de acord că, pentru snobi și reduși mintal, “Vasilica” dă bine. Sună ridicol și foarte rural. Și în ton cu trendul general al batjocurii mioritice. Pe mine personal, tata m-a învătat că nu ai voie niciodată să râzi de numele și defectele fizice ale nimănui. Așa că lucrul in sine nu a făcut decât să mă enerveze. Schimbam canalul, bucurându-mă să aflu că evenimentul grandios de la Ateneul Român a avut o organizare de nota 10 . Bucurie de scurtă durată, pentru că, imediat, prezentatorii unui alt canal, vecin pe telecomandă cu primul, înfierau, cu clăbuci la gură, haosul de la Ateneu, faptul că, spre exemplu, au fost invitați mai mulți participanți decât scaune. Prin urmare, oaspeții de peste hotare bălălăiau, cică, prin sală, în căutarea unui șezut, în timp ce, în loja oficială, Dăncilă junior ocupa, în mod fraudulos, un loc la care nu avea dreptul…Și iarăsi mutam pe alt post. Unde tocmai era lăudat discursul lui Călin Popescu Tăriceanu, rostit în limba engleză, în chip de curtoazie față de emisarii UE. Inițiativa lui tocmai fusese desființată, de către comentatorii unui post concurent, în opinia cărora singurul lucru care i-a reușit președintelui Senatului a fost că s-a făcut iremedial de râs. Legat de Liviu Dragnea, unii îi salutau absența, alții i-o criticau, iar alții ignorau total acest “detaliu”. Mulți s-au bucurat să sublinieze că motivul neprezenței sale la sindrofie era vacanța romantică, în care a preferat să se implice… . A fost remarcată, aș zice la unison, ținuta vestimentară neglijentă a lui Dacian Cioloș. Unii au adăugat remarcii si niște înjurături, la pachet, motivate de prezența acestuia printre demonstranții de la mitingului anti-PSD, desfășurat, chiar în acele momente, în fața Ateneului, alții au considerat gestul ca fiind laudabil, iar mitingul – necesar. Reacțiile la Iohannis erau și ele împărțite, pe tabere. Am reținut că prezența Președintelui țării la evenimentul de joi seara s-a datorat, de fapt, nicidecum înțelepciunii sale , ci telefonului pe care l-a primit de la premierul Dăncilă, care l-a convins să-și bage mințile în cap și să facă ceea ce trebuie să facă orice președinte responsabil, în astfel de momente…
…În rest, puzdrie de săgeți încrucișate, în eter, între Stânga si Dreapta, între jumătatea de Românie care vrea “hăis” și cealalta jumătate care a optat pentru “cea”… Supliciul meu a durat preț de câteva ore, după care răbdarea mea și-a dat obștescul sfârșit. Concluzia unanimă – căci a existat, până la urmă, si asa ceva – au fost…două : că Donald Tusk , președintele Consiliului Europei, a auzit de România și ne vorbește binișor limba și, respectiv, că, în timp ce românii s-au cocoțat confortabil, pentru jumătate de an, pe tronul Europei, Leul a luat-o , iată, vertiginos în jos, comparativ cu Euro. ÎN JOS! Nici spre Dreapta și nici spre Stânga…
Rubrică oferită de :
Comentează