Bărbați de 10

RAOUL : “Relația mea cu Mirabela nu ne-a întâlnit pe aceeași margine de pat, în același dormitor. Niciodată!”

 

Cu ani în urmă, lansam, la TVR, una din emisiunile mele care avea să câstige, în foarte acurt timp, nu numai cifre notabile de audiență, dar și simpatia telespectatorilor. Îi spusesem “Oala sub presiune” și asta pentru că tema o reprezenta eternul conflict între generatii. Două gradene – una plina ochi cu adolescenți și alta – cu părinti, profesori, bunici și psihologi, stăteau față-n față și se războiau pe temele de zi cu zi : scoală, îndrăgosteli, timp liber, etc. 

Țin minte că eram în căutarea unor puști pe care să-i strecor, în cele doua gradene, pe post de comoderatori. Ei trebuiau să-i incite pe cei din public, îndemnându-i să-și depăsească emoțiile și să-și spună deschis punctul de vedere, oricât de atipic ar fi acesta. Am optat, țin minte, pentru drăgălașul Matei Stanculescu, fiul celebrului folkist Doru Stănculescu și, la sugestia inspiratului impresar Christian Raetscher, la cvasi-necunoscutul Rareș Borlea. Venea, de undeva din Ardeal, încerca să-și facă un rost al lui, în lumea artistică. Nu avea pe atunci decât vreo 20 de ani. Am mers pe mâna lui Raetscher. Rareș – sau Raoul, cum m-a rugat să-i spun – n-a fost rău deloc. Era isteț, avea verbul la el, intervenea curajos în discuții și știa mereu ce să spună si când să spună – lucru rar întâlnit, în meseria noastră, chiar și la jurnaliștii cu experiență. 

Am mers înainte , cu vreo 3-4 sezoane de emisiuni. După care, cum se întâmplă de obicei, “filmul s-a rupt”. “Oala sub presiune” a ajuns “Oale și ulcele” , pe același principiu nemuritor : “nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”, iar noi ne-am văzut fiecare de treaba lui. 

Anii au trecut și , cu reală plăcere, am constatat ca Raoul nu s-a “pierdut” printre ei. L-am regăsit pe scene, prin  emisiuni de televiziune, uneori in combinații artistice extrem de onorante, cum a fost cea cu Mirabela Dauer. Faptul că Mirabela a acceptat acest “duet” a reprezentat, pentru mine, o garanție în plus a talentului lui Raoul. 

În hățișul junglei din muzica românească nu e foarte ușor să răzbati. Cei care o fac, fie ca au, cum se spune, “un spate tare”, fie că talentul le este dublat de o tenacitate fantastică, ingredient sne-qua-non al reușitei. Raoul face  parte din a doua categorie. Acești oameni au, de regulă  poveștile de viață cele mai spectaculoase. De aceea, zilele trecute, cand  m-am intersectat intâmplător cu vechiul meu “comoderator” Raoul, i-am propus un interviu. A răspuns conștiincios la întrebări și…iată ce-a  rezultat: 

Marina Almășan : – Care este povestea lui RAOUL? – si a numelui, dar și a omului?

   

RAOUL : –   “RAOUL” are o poveste…RAOUL de fapt îl arată pe Rareș(Borlea), pentru ca acesta e numele meu de fapt și ca să nu mă încurc în mai multe fețe și imagini ale aceluiași om, nu fac rabat de la a mă arăta exact așa cum sunt. Raoul e doar un nume de scenă care poartă povestea lui Rareș, un tânăr care își plimba visele prin buzunarele anilor copilăriei, pe străzile prăfuite din orașul natal Turda, cu un dram de talent, un car de noroc și ambiție suficientă. 

Marina Almășan : – Dacă tot e sa ne întoarcem în timp, mai ții minte cand  ai încasat primele aplauze ale vieții tale?

RAOUL: –  La debutul meu am susținut un spectacol în orașul meu natal, înconjurat doar de prieteni și câțiva cunoscuți….acele aplauze au fost ca un golden buzzer….m-au trimis în showbiz și cel mai important m-au trimis …în viață, într-o viață extraordinară. 

Marina Almăsan : – Hai să mai zăbovim in Turda ( mai ales că și eu mă trag tot de pe-acolo, din Apuseni!) Vorbește-ne despre copilăria ta! 

RAOUL : Copilăria mea….genunchi juliți, sandale rupte, haine murdare, șotron, fotbal in curtea școlii, înghețată mâncată pe furiș ca să nu mă vadă copiii de la bloc, bunici, pisici, căței, bucurii simple,  nealterate de tehnologie, în anii inocenței…

Marina Almășan : – Ce descriere plastică! Dar talentul, de unde ai moștenit talentul?

RAOUL : – Tatăl meu a cântat….până a cunoscut-o pe mama. De atunci cânt doar eu.

Marina Almășan : – Până când o vei impresiona și tu..pe femeia visurilor tale, oricare ar fi aceea! 😊 Când a început celebritatea?

RAOUL : – A început? Nu știu. Nu am falsă modestie, dar nu cred că sunt neapărat celebru…cunoscut mai degrabă și asta îmi ocupă aproape tot timpul:))

Marina Almășan : – Și…cum te-a schimbat faptul că ai devenit atât de cunoscut?

RAOUL : – Nu m-am lăsat schimbat de faptul că am devenit cunoscut, chiar mi-a fost frică. Sunt artist exact atât cât sunt pe scenă. In rest sunt  un om la fel ca oricare altul

Marina Almășan : – Frumos spus. Ce-ti mai amintești de “Oala sub presiune”?

RAOUL: – Ce amintire! Prima emisiune importantă la postul public unde apăream ca și co-prezentator alături de Marina Almășan. A fost un noroc și o șansă de a fi văzut, ascultat și remarcat. 

Marina Almășan : – Mă bucur dacă am reușit să contribui cumva la cariera ta! Cu ce te ocupi acum? De unde vin banii? 

RAOUL : – Evenimetele publice sau private, colaborările mele cu alți artiști pe linie de creație muzicală îmi sunt sursele de venit. Suficient cât să am o viață liniștită.

Marina Almășan : – Viață liniștită? Există așa ceva?!? 😊 Acum o întrebare de 10 puncte:  au avut femeile vreun rol în  ascensiunea ta? ( eu ies din discuție! 😂😂😂) 

RAOUL : – Am fost înconjurat mereu doar de femei puternice,  care și-au pus la fel de puternic amprenta, profesional vorbind,  in multe etape ale carierei mele de până acum. Chiar și publicul meu e format din femei in cea mai mare parte.

Marina Almăsan : – Ceea ce nu este, cred, decât un imens avantaj! S-a tot vorbit de relația ta cu Mirabela. Varianta oficiala o știm. Există ceva , ce ai vrea să adaugi, totuși? 

RAOUL : – Dacă ar fi fost ceva de adăugat,  cu siguranță că s-ar fi știut chiar de la mine. Nu sunt genul de om căruia să ii fie rușine de deciziile luate sau de acțiunile lui. Relația mea cu Mirabela nu ne-a întâlnit pe aceeași margine de pat, în același dormitor. Niciodată. Prietenește, relația noastră a mai avut divergențe uneori,  însă profesional nu avem ce să ne reproșăm unul altuia. Am colaborat excepțional timp de 10 ani.

Marina Almăsan : – Ai fost privilegiat , să te afli în preajma unei artiste desăvârșite și a unui om de excepție! Care a fost motivul apropierii voastre? Dar cel al despărtirii? Dar cel al reapropierii?

RAOUL : – Eu spun lucrurilor pe nume fără diplomație, Mirabela la fel. Uneori nu am avut un numitor comun și asta a dus la rupere. Ne-am “împăcat”, necertați. Mirabela e o femeie cu toane, Raoul un baiat cu tonuri și tot așa. Nimic important. Copilării mature.

Marina Almășan : – Ai vreun idol, în viață?

RAOUL : – Nu. Am oameni pe care ii iubesc, pentru că știu să fie exemple de viață pentru cei din jur.

Marina Almășan : – Care este cântecul tau preferat, dintre toate cele pe care le-ai ascultat, în viata ta?

 

RAOUL : – Am sute de cântece preferate. Asociez o melodie cu un moment. Și astfel am momente preferate pe multe din cântecele pe care le ascult.

Marina Almășan : – Atunci hai să ne referim la cântecele tale : Câte cantece ai, la activ, care este cel care-ți aduce cele mai multe aplauze? Îi poți spune povestea?

RAOUL : – Am 27 albume scrise și lansate până acum. Sunt multe melodii, sute, fiecare cu povestea ei. Sunt fericit de fiecare dată când mi se spune “parcă pentru mine ai scris melodia asta”…și atunci povestea mea devine povestea acelora care o ascultă și se regăsesc în ea. 

 

Marina Almăsan : – Care a fost momentul culminant al carierei tale , de până acum?

RAOUL : | Am trăit fulminat experiențe de viață și de scenă,  lângă  artiști imenși alături de care am colindat în turnee România, Europa, America, Canada, Israel etc. Am un duet internațional de care sunt mândru alături de Neda Ukraden, o mare voce a spațiului balcanic. Iată duetul : 

Marina Almășan : – Da, într-adevăr, frumoasă melodia! ..Și frumoasă și Neda! 😉 Numește un plan curajos, pe care l-ai dus la bun sfărsit.

RAOUL : – Am construit o vilă de la A la Z!

Marina Almășan : – …și un plan care a eșuat. 

RAOUL : – Carnetul de conducere. Încă sunt pieton!

Marina Almășan : – Asta  e , din fericire, una  din neîmplinirile ușor rezolvabile!  Ce proiecte ai, pentru 2019?

 

RAOUL : – Voi apărea cu câteva duete surpriză, voi prezenta o emisiune de divertisment la un post tv și voi lansa un album nou.

 

Marina Almăsan : – Wow! Un plan bogat! Și mă bucur că rămâi fidel “meseriei” de prezentator! Îmi place să cred că eu ți-am deschis apetitul!Dar să ne întoarcem la omul din culise. Admiratoarele tale vor sa afle detalii despre viața ta privată. Cât putem ști din ea? 

RAOUL : – Am o prietenă, suntem fericiți, nu ne bate gândul să luam decizii pe termen lung. Nu încă.

Marina Almășan : – Totul e să nu copilarești toată viața! Gata cu indiscrețiile, uite, am ajuns la finalul interviului , așa că am să te rog să alegi o melodie , din toate ale tale, și să ne-o oferi, cu tot cu dedicatie! 

 

RAOUL: – Vă dăruiesc, din tot sufletul,  “Inimă de floare albastră”! Alături de dragostea mea!

Publicitate