Quo vadis, „dottore”?

Cercetătorul Enrico Bucci, specialist în bioinformatică și biotehnologie, a publicat în recenta sa carte, Cattivi scienziati. La frode nella ricerca scientifica, date îngrijorătoare despre situaţia cercetării ştiinţifice în medicină, în mai multe ţări occidentale. Iată câteva:
• un sondaj al revistei Nature asupra a 8000 de cercetători, care au completat chestionare anonime, a revelat că 1/3 dintre ei admiteau că au comis fraude în activitatea lor;
• cercetătorul Daniele Fanelli a realizat o meta-analiză a literaturii disponibile pentru a evalua extinderea practicilor frauduloase şi a constatat că unul din 50 de specialişti admit că au publicat articole cu date fabricate sau false şi că unul din şapte au sesizat comportamente frauduloase la unii colegi;
• în Universitatea San Diego, 81% dintre specialiştii chestionaţi au admis că ar fi dispuşi să modifice un rezultat experimental pentru a obţine o finanţare sau pentru a publica;
• în sectorul oncologiei de bază, un sfert din cele 120 de articole verificate de cercetătorul norvegian Morten Oksvold s-au dovedit a conţine date fabricate sau falsificate, prin „grave manipulări ale imaginilor”;
• în anumite domenii, până la 25% din articolele publicate conţin date fraudate
Autorul definește 3 tipuri de fraude comise de cercetătorii din medicină, pentru a rămâne în sistemul concurențial acerb de funcționare și promovare, sub deviza: „Publică sau mori!”:
1) fabricarea datelor experimentale (când experimentul a eşuat, iar datele prezentate în lucrare sunt, pur şi simplu, inventate);
2) falsificarea datelor experimentale (când experimentul a avut loc, dar rezultatele nu sunt cele scontate de cercetător, de comunitatea sa ştiinţifică ori de finanțator);
3) plagiatul datelor experimentale (când autorul lucrării îşi arogă rezultatele altui autor sau reia rezultate mai vechi, pretinzând că sunt noi – autoplagiatul).
Explicația lui Enrico Bucci pentru situația asta e următoarea: „Comunicarea rezultatelor ştiinţifice tinde deja să nu se mai distingă de cea de marketing, pentru o marfă oarecare…”
Astfel, nevoia consumatorului final și obiectivul sporirii vânzărilor reprezintă orizontul de nedepăşit al abordării de marketing, căreia i se sacrifică și etica, dând naștere manifestărilor de lăcomie și înșelăciune. Atunci când un experiment este finanțat de o firmă, o corporație etc. cu vădite interese financiare, rezultatele experimentului trebuie să convină finanțatorului, indiferent de realitățile constatate în cercetare… De pildă, o firmă ce comercializează produse lactate va dori un „rezultat” care să indice cât de benefice sunt produsele lactate pentru sănătatea oricui, oricând, oricum, iar asta sub impresia de științificitate dată de o cercetare „serioasă”. Este plin netul de recomandări pseudo-științifice manipulatoare.
Soluția propusă de Bucci e crearea unor nuclee de specialiști evaluatori care să monitorizeze publicațiile de specialitate, să sesizeze comunitățile științifice pentru a fi impuse anumite sancțiuni și, în felul ăsta, să fie „igienizat” mediul academic, într-o anumită măsură.
El însuși a creat, în 2014, BioDigitalValley, o asociaţie dedicată analizei de amploare a datelor biomedicale publicate în întreaga lume şi depistării fraudelor din publicaţiile ştiinţifice de specialitate.
Câtă nevoie avem și noi, în România, de astfel de igienizare!