– Deliciosul copil-minune din “Maria-Mirabela” și-a păstrat, iată, frumusețea și candoarea, chiar dacă au trecut ceva decenii de-atunci! ( wow, sună cam dramatic, nu?). Ce anume din spiritul Acela se mai ascunde în interiorul tău? A reușit viața să înlăture copilul din tine?
– Ca să parafrazez un personaj istoric celebru ( care spunea ” Statul sunt eu”) aș spune ” Mirabela sunt eu!”Cred că dacă lumea mă ” regăsește ” după decenii în puștoaica băiețoasă cu pălăriuță roșie, în ciuda unei sensibile transformări fizice, înseamnă că ceva din spiritul copilului de atunci s-a păstrat în personalitatea mea.
. – Gloria pe care o obținem la un moment dat ( iar tu ai obținut-o din cale-afară de devreme) nu schimbă felul de a fi, ne face de multe ori, să ne credem superiori celorlalți, iar asta complică lucrurile.. Aflată într-o mare de oameni obișnuiți, ce te aseamănă lor, ce te deosebește?
– Neputința în fața suferinței și a morții. Dar ne deosebește , câteodată, atenția , pornită uneori din dragoste, alteori din pură curiozitate, cu care suntem înconjurați de către ceilalți.
– Din acest punct de vedere, ești o răsfățată a sorții : lumea te privește cu mare dragoste! Motivul? Și felul de a fi, drăgălășenia ta, dar și talentul tău . Cu siguranță, ceea ce suntem este și o rezultantă a celor ce au investit în noi părinții noștri ( inclusiv genele!) dar și ceea ce au “adus” în noi experiențele de viață pe care le-am traversat. Ce e moștenit și ce e “dobândit” în Medeea de astăzi?
– Fac parte dintr-o familie cu trei copii. Am două surori care sunt gemene, mai mici decât mine cu trei ani.Moștenirea genetică, la fel ca și cea educațională, sunt aceleași. Și totuși, suntem atât de diferite!!! Categoric că mare parte din ceea ce suntem acum se datoreaza părinților noștri, dragostei lor nemarginite și inteligenței cu care ne-au condus la început pașii, educându-ne. Apoi, crescând, cred că opțiunile personale, alegerile bune și rele pe care le-am făcut, ne-au dat conturul personalității. Nu o să fac o listă a ceea ce cred eu că am moștenit și a ceea ce cred că am dobândit, făcându-mi un autoportret subiectiv. Ceea ce știu este că port, la cei 42 de ani pe care îi voi împlini, în curând, un bagaj de experiențe, cu bucurii și deziluzii pe care încerc să le gestionez, câteodată mai bine, altădată mai greu.
– Iată deci că celebritatea nu te ferește de deziluzii și eșecuri…În general suntem tentați să invidiem oamenii de succes pentru izbânzile lor și neglijăm , din superficialitate, faptul că și aceștia sunt , la urma urmei, asemeni nouă, și nu sunt feriți de eșecuri și dezamăgiri.. Ne poți dezvălui câteva din momentele de cumpănă prin care ai trecut și care te fac și pe tine, până la urmă, un om ca toți oamenii?
– Nu suntem feriți nici de eșecuri, nici de dezamăgiri. Ba,s-ar putea ca din pricina acestei profesii pline de orgoliu, dar mai ales de orgolioși, să fim mai expuși unor astfel de ” lovituri”….când vorbesc de orgoliu, nu mă exclud. Dar am avut în ultima vreme ” șansa” de a vedea, de a observa artiști ce se bucură de faimă, recunoscută inclusiv pecuniar, poziții conjuncturale confortabile , dar orbiți de vanitate si orgoliu, și mi-am zis atunci că nu trebuie să cad în capcana asta. Am trăit chiar de curând o profundă dezamăgire cu un coleg actor, pe care l-am admirat dintotdeauna.M-a mâhnit peste măsură ” spectacolul” pe care l-a dat la sfârșitul spectacolului adevărat, de data aceasta în fața colegilor de distributie și a tehnicienilor, nereușind să-și controleze orgoliul în fața unei colege, ce e drept mai tinere, însă însărcinata. Mi-a părut rău că pentru mine, în acel moment, s-a năruit imaginea actorului pe care îl admirasem încă din adolescența mea.Asta m-a făcut să mă gândesc și să iau aminte . Mi-aș dori ca ajungând și eu , sper,la vârsta încununata de succes a acestui artist iubit de marele public, să nu mă port niciodata cu vreun coleg mai tânăr așa cum a făcut-o dânsul, orbit fiind de orgoliul propriului succes.
-Cunoscându-te, nu cred că te paște acest păcat!..Să mai vorbim puțin despre Medeea și despre felul ei de a fi. Ești Geamănă și prin urmare cel mai bun prieten al tău este ” Noul”. Cum se împacă această ” regulă astrală” cu statornicia în iubire?
– Profesia mea înseamna ” NOU”, o permanentă căutare, schimbare pornită din îndoială, nesiguranță. Câteodată suntem vulnerabili. Eu, cel puțin, asa sunt. Instinctiv mi-am căutat mereu echilibrul în altă parte decât în profesie.Am învățat că a iubi, nu înseamnă același lucru cu a te îndrăgosti.Am înteles că a fi statornic în iubire inseamnă să fii trecut printr-o seamă de experiențe și apoi, conștient, să alegi și să -ti asumi alegerea, să știi s-o protejezi și s-o cultivi. E un drum lung, nu lipsit de capcane, inclusiv cea a rutinei, a obișnuinței.Dar nu știu și nu pot da sfaturi. Poate doar acela de a încerca să rămai lucid și atent la ceea ce ți se întâmplă. Dacă se poate.
– Spune-ne două vorbe despre omul pe care-l iubești. Se spune că cea mai puternică atracție se manifestă între contraste. Ce vă deosebește, și , prin urmare, ce vă apropie?
– Omul pe care îl iubesc este un introvertit. Ar fi prima mare diferență. Vorbește putin și poate că din pricina asta observă mai just lucrurile, prinzând mai bine nuanțele.E omul care ” mă trage de mânecă” atunci când simte că mă abat, fie și în pași mici, de la ceea ce presupune normalitate.E un tip muuult mai calculat decât mine în anumite privințe și destul de plutitor în altele. Aici ne completăm foarte bine!. E un artist rafinat, cu studii de muzică ( la fel ca și mine) și de pictură,un om de film care vede lucrurile nu numai prin obiectivul aparatului de filmat( este director de imagine) ci gândește cinema-ul , îi simte subtilitățile, are imaginatie și sensibilitate.Ador ( si am făcut asta încă de la începutul relației noastre) să vedem filme și să le discutam, să le descoperim împreună simbolurile ascunse și frumusețea mesajelor.E discret și de multe ori înțelegător cu ” toanele ” mele.Și-a dorit, ca și mine, copii, și iată că ” ne-am dăruit” reciproc doi fii, Luca Ioan care va împlini șapte ani și un mic înger care crește acum în pântecele meu și care se va naște în această vară.
– Vaaai! Iată o veste extraordinară! Mă bucur enorm pentru tine și-ți doresc un pui sănătos și norocos! Cred că soțul tău e în culmea fericirii! Hai să mai vorbim oleacă despre voi! Ca femeie, care crezi că este metoda cea mai sigură de a ține un bărbat alături de tine?
– Dă-mi voie să raspund la întrebarea asta peste vreo20-30 de ani!? Iată totuși un posibil răspuns : cred că trebuie evitată rutina, obișnuința
– Fiind Geamănă, evitarea rutinei nu va fi o
problemă pentru tine! Să trecem la Luca, cel care înțeleg că în curând ca deveni “fratele mai mare”. Este băiatul tău “picătură ruptă din mama lui”, potrivit regulii ancestrale, care spune că “baieții seamănă cu mamele”?
– Voi pune poza mea din Maria Mirabela alăturată de cea a lui Luca… Judecați singuri!
– ….( după ce am privit poza): Ei da, asta da, asemănare! Povestește-ne cel mai romantic moment din viața ta!
– Desigur, el a fost ” regizat” de iubitul meu de atunci, astăzi soțul și tatăl copiilor mei. M-a așteptat într-o seară în fața blocului în care locuia, la o cină romantică, pavând tot drumul, din stradă, pe scări până în micuța noastră garsoniera, cu sute de candele. era luminat doar de sute de lumânări, precum într-un film de referință al cinematografiei mondiale, Barry Lindon.
– Parcă îmi și imaginez scena respectivă!..Pentru că destule cititoare care te admiră îți vor citi cu interes interviul, în final, am să te rog să le transmiți un mesaj femeilor dezamăgite în dragoste, celor care și-au pierdut încrederea că vor întâlni vreodată bărbatul visurilor lor!..
– Eu l-am găsit la 34 de ani, o rudă apropiată de- noastră la 60, trăind de atunci o primăvara continuă….Citiți, dragele mele, ” Dragoste în vremea holerei” a lui Garcia Marquez, și poate vă veți regăsi încrederea…
Comentează