banner marshal garden
Declarație de dragoste Femei de 10

Cum e să fii femeie?

Concurs cu premii în cărți pentru cel mai bun răspuns

MOTTO. În fiecare număr am să reproduc o întrebare a mea și răspunsul Liei Faur, rugându-le pe femeile de nota zece din țară să-mi comunice ce anume ar fi răspuns ele la acea întrebare.

Iată întrebarea și răspunsul pentru a III-a ediție a concursului:

− Eu îmi reprezint femeia (şi) ca pe o deţinătoare de secrete ale lumii. Ea ştie din ce plante se pot face ceaiuri vindecătoare, ea ştie să liniştească un copil speriat, ea ştie cum se descântă apa scoasă din fântână după lăsarea întunericului. În mintea mea, în orice acţiune a unei femei există şi puţină vrăjitorie (şi vrajă, dar nu despre asta vreau să vorbim acum). Ai simţit vreodată că lumea aşteaptă de la tine, pentru că eşti femeie, să ai un fel de iscusinţă ocultă? Eşti din naştere – sau măcar te străduieşti să fii – la înălţimea acestor aşteptări? Dacă îţi spun „Lia, mă doare capul, trebuie să ştii tu vreun leac, eşti femeie…”, poţi să salvezi situaţia? Sau mă ironizezi şi mă trimiţi la medic?

 – S-ar putea ca fiecare femeie să aibă aceste iscusinţe despre care vorbeşti, din naştere, de la bunicile, străbunicile, stră-străbunicile ei şi aşa mai departe. Chiar asta mi-a spus, zilele trecute, Cristina, fata care îmi face, din când în când, „mani – pedi”, în timp ce-mi ştergea picioarele cu un prosop, că bărbaţii pe care i-a întâlnit ea nu-i cer să fie magică şi nici nu ar aprecia acest lucru. Dar, vezi, ea se gândise la asta fără să o întreb eu, într-o simplă discuţie despre prietenul ei. Din păcate, femeia se adaptează din ce în ce mai mult la aşteptările bărbatului, care nu cere prea multe subtilităţi pentru a i se satisface plăcerea.

liaCând pe Adam l-a înţepat prima albină, ce crezi că a făcut Eva? I-a pus pe rană prima frunză găsită, dar cum Adam nu-i mai zâmbea deloc, nu-i mai spunea că e delicată ca o floare de cactus, a înţeles că nu este ceea ce trebuia. A încercat atâtea frunze până când Adam i-a zâmbit şi i-a şoptit ceva în ureche. Se pare că a fost o frunză de varză sau de pătrunjel, leacuri împotriva înţepăturilor. Ce i-a şoptit, cred că e ceea ce ne dorim, fiecare din noi, să auzim.

Să spunem că aşa-mi imaginez eu tratamentele străvechi. Am crezut mereu în plante şi în calităţile lor tămăduitoare. Bunicile mele erau renumite pentru felul în care îşi tratau bărbaţii şi copiii. Nu mi-a cerut nimeni să învăţ despre aceste leacuri, dar o simt în aşteptarea celorlalţi. Când mă durea stomacul, după ce mâncam măcriş crud, mama îmi fierbea mentă din grădină, când tuşeam spasmodic, tata îmi aducea un fel de ciuperci uscate care conţineau un praf brun şi pe care mama mi le fierbea, când, pe la vreo 16 ani, am vrut să-mi visez ursitul, am adormit având sub pernă busuioc din „floarea Iordanului”, mănunchiul cu care stropeşte preotul, când sfinţeşte casele. Nu am luat vreun medicament până la 15 ani, şi atunci o aspirină, care mi s-a şi topit pe limbă. De aceea, cred în atingeri, în forţa gândului, în masaj.

Când pe el îl doare ceva? Încerc să-l vindec cu tot felul de infuzii. Pe care uneori le acceptă, alteori nu. Probabil că tot ce fac pare o joacă şi de aceea nu primesc de fiecare dată încrederea în „fiertură”. Nu am întotdeauna habar de leacul potrivit, dar încep să-l caut, pretind că ştiu, uneori chiar simt ce i-ar putea face bine, cred că multe lucruri simţim noi, femeile.

Când îl doare capul… E un moment foarte bun să mă aşez în spatele lui şi să-i cuprind tâmplele în palme, să i le masez cu vârful degetelor. Să-i prepar o infuzie cu frunze de mentă, levănţică, iasomie şi busuioc, sau măcar câteva dintre ele, să-i ţin capul în poală.

Îmi amintesc o întâmplare petrecută demult, cu un băiat care a vrut să-i ţin capul pe genunchi. I-am îndeplinit dorinţa, dar am avut senzaţia stranie că, deodată, are doar cap, şi l-am privit tot timpul cu o cruzime duioasă. E o forţă pe care o ţi-o dă îngrijirea unui bărbat, îl simţi dependent de tine şi îţi joci rolul de femeie-mamă cu cea mai mare graţie, însă gata oricând să-ţi schimbi costumul în femeia-panteră.

Magia ne e la îndemână, nouă, femeilor, ne place să o trăim, dar şi să o descoperim în bărbat, îl atragem, îi întindem curse subtile, dar el rămâne, de multe ori, precum profesorul Gavrilescu al lui Eliade, năuc, adormit în rutina zilnică şi prejudecăţi. Nu ne înţelege limbajul, ne judecă uşor, cu aceeaşi măsură care lui îi place, iar noi acceptăm, habar nu am de ce!

 

Etichete

Femei de 10 pe Facebook