Călătorii Timp liber

Prin Copenhaga, călăuziți de Mica Sirenă. Episodul 21. Ripley – să vezi și să nu crezi! 


Foto : Elena Cristescu

Expresia e din copilăria mea, dar o rostesc și astăzi, la pachet cu aceeași ochi măriți, urechi ciulite și atenție inflamată.  “Să vezi și să nu crezi” desemneaza acele lucruri din jur ( inclusiv întâmplări), pe care mintea noastră refuză să le accepte, punându-le pe seama unor exagerări, iluzii optice sau chiar halucinații. “Visez?!?” – suntem tentați să exclamăm, atunci când în fața ochilor ne apar ciudățenii. Presa tabloidă alimentează cu nesaț orice astfel de lucruri greu de crezut, mizand pe naivitatea oamenilor , pe ignoranță și credulitate. Iar de pe urma lor se câștigă foarte bine. Vă mai amintiți începutul presei tabloide în România? O știre senzațională a făcut deliciul cititorilor la sfârșitul anului 1993 : o găină a născut pui vii!!! A publicat „bazaconia” in ziarul său, celebrul Ion Cristoiu. Știrea cu pricina s-a transformat într-o adevărată legendă. Din varii motive, Ion Cristoiu n-a vrut să ofere lămuriri despre această poveste și nici despre rațiunile care l-au făcut s-o publice. Și iată cum, o știre trăsnită (un fonfleu, cum i se zicea ,pe vremea în care „Evenimentul zilei” era „Bulina roșie”) a devenit emblematică pentru ziarul care a schimbat fața presei românești.

Care este legătura lui Ion Cristoiu cu Muzeul inedit despre care vreau să vă vorbesc astazi? Niciuna! Există însă o legătură puternică între găina sa, care născuse pui  vii, și vițelul cu două capete, lângă care am fotografiat-o pe Elena, în timp ce nu reușeam să închidem gurile căscate de uluire, la faimosul “Ripley’s, Believe it or Not”…

….O frumoasă după-amiaza de final iunie, fără pic de caniculă ( la București tocmai anunțaseră o maximă de 37 de grade!). La Copenhaga, cele 19 ne-au vârât în hainele de piele, prevăzător luate de acasă. Suntem , iată-ne, în universul preferat al femeilor, la un shopping pe celebra stradă pietonală Strøget , una dintre cele mai lungi străzi comerciale din Europa. Înființat ca o zonă fără autoturisme în 1962, acest faimos district comercial se întinde pe o distanță de un kilometru în centrul medieval al  Copenhagăi, ieșimd la raport cu o salbă de restaurante și cafenele, dar și cu numeroase magazine mai mici și mai mari,  în toate gamele de prețuri. Asta cu “ …în toate gamele de prețuri” am extras-o dintr-un ghid turistic. În realitate, pentru un pârlit de rând din România ( și bugetar pe deasupra!), magazinele de pe Strøget devin un șir de muzee “de vizitat”, în care poate doar exponatele denumite “Solduri” ar putea prezenta vreun interes comercial. Rumoarea străzii însă, coloratele magazine de suveniruri, forfota zgomotoasă a miilor de trecători, personajele pitorești care cântă pe la colț de stradă, fac pe “statuile vii” sau oamenii – sandwich, care încearcă să convingă trecătorii să cumpere marfa companiei care i-a angajat, dizolvați cu toții in soarele pe care danezii îl așteaptă mereu cu atâta bucurie, creează o atmosferă de neegalat, într-un oraș care altminteri pare destul de așezat, ba chiar sobru atunci cand e înorat afară.


Nu sunt “om-sandwich”, dar i-am vorbit atâta Elenei despre varianta new-yorkeză a Muzeului “Ripley’s, Believe It or not”, încât am convins-o să renunțăm la tristețea muzeelor-magazin, în favoarea minunăției care știam ca va urma. 

…Chiar în apropiere de Piața Primăriei, o clădire pe nouă niveluri, înghesuita pe strada ticsită de tentații, te îmbie să intri pe langă  personajul straniu, plantat la intrare. Asemeni figurilor de lut ale Doamnei Thussauds, un cetățean împachetat într-un galben țipător zâmbește tâmp către miile de aparate de fotografiat care-l imortalizează zilnic. Am ajuns la “Ripley’s, Believe It or Not” , alias muzeul ciudățeniilor greu de crezut, dar care, pare-se, au existat aievea, fiind povestite sau chiar reproduse în cel mai șmecher muzeu din Danemarca.

   A văzut lumina zilei în 1992, neavand, de fapt, nicio legătură nici cu istoria, nici cu cultura daneză. Caci “Ripley’s, Beleive It or Not” vine de peste ocean, fiind o franciză americană,  fondată în 1941 de antreprenorul Robert Ripley, autor de benzi desenate și antropolog. “Materia primă” a afacerii sale o reprezintă obiecte și evenimente atât de bizare și de neașteptate, încât publicul nu știe dacă să le dea crezare sau nu. “Believe iT or Not” a fost la început un ziar, devenit extrem de popular în State și care apoi a născut o varietate de formate, incluzand emisiuni de radio și televiziune, cărți de umor, plus o serie de muzee, răspândite prin întreaga lume.  Colecția ciudățeniilor lui Ripley numără astăzi 20.000 de fotografii, 30.000 de artefacte și peste 100.000 de desene. Peste 80.000 de atracții , aparținand acum Ripley Entertainment Inc, adună anual în fața lor peste 12.000 de vizitatori ce se minunează în toate limbile pământului, deschizând însă în același fel gura, în fața nemaivăzutelor provocări ale brandului Ripley.

Prima oară Ripley și-a făcut publică colecția de ciudățenii la Târgul Internațional de la Chicago, în 1933, sub numele de “Ripley’s Odditorium”, reușind să adune doar pe durata Târgului peste două milioane de vizitatori. Succesul imens i-a dat ideea lui Ripley să organizeze un turneu național, lipindu-se de o multime de târguri și expoziții desfașurate pe întreaga suprafață a SUA. 

În 1950, la un an după moartea creatorului său,  primul Odditorium permanent purtându-i numele a fost deschis în Florida, la St.Augustine. Astăzi, Ripley probabil că nu se oprește din sughițat acolo, între îngerași, ori de câte ori îi este pomenit numele în cele peste 30 de locații ale Muzeului ce-i poartă numele și care sunt răspândite pe întregul  glob pământesc.

În Scandinavia, unicul loc unde lumea poate experimenta mirarea și uluirea absolută, este cel aflat la Copenhaga,  Rådhuspladsen 57.

Ne-am înrolat și noi , așadar, in armata gurilor-căscate din fața exponatelor lui Ripley, în varianta sa daneză. 12 galerii cu peste 500 de exponate. Muzeul nu-i mare, dar e atât de dens, încât poți petrece și o zi, încercând să parcurgi cu atenție toate informațiile ce însoțesc ciudățeniile din vitrine, de pe pereți sau cele în mărime naturală ce populează sălile muzeului.


…Nu ne săturăm să ne minunăm , citind etichetele aferente obiectelor expuse. Stăm, precum vițelul la poartă nouă – da, da, precum cel cu două capete, expus într-una din sălile incintei! –  și descifrăm “Imposibilul”. Ați văzut vreodată o scrisoare scrisă pe un bob de orez?!? Dar ați mai întâlnit vreodată un individ care să poate fluiera, având gura plină cu mingii de tenis și de biliard? Dar o femeie care să-și lungească gâtul cu 34 de cm, înșirand pe el inele de metal? Și cine și-ar fi putut imagina că se va găsi un răbdător, care să reproducă Taj Mahalul, folosind…300.000 de chibrituri?!? Sau unul care, din scrum de țigară,  să realizeze portretul idolului său, actorul George Clooney?



Ați fi crezut vreodată  că Irene și fiica sa, Theresa, ambele din Florida, își vor consuma 960 de ore din viața lor, pentru a confecționa o siluetă umană din nasturi multicolori?  Sau că Enrico Ramos din Mexico City va picta , pe o tortilla, o scenă dintr-o veche legendă aztecă?!?


“Mare e grădina ta, Doamne!”, am repetat amândouă, în neștire, în acea zi de marți, parcurgând sălile pline de surprize neașteptate ale Muzeului danez. Acesta are și o latură interactivă, de-a dreptul amuzantă. Bunăoară, de când mi-am dorit eu picioare de manechin : cum se spune, lungi până-n gât? Ei, iată , Ripley mi-a satisfăcut dorința arzătoare, punându-ma , împreună cu Elena, în fața unei oglinzi fermecate!

…Și tot la capitolul schimbare de look, o alta ne-a arătat într-o cu totul altă înfățișare. Parca suntem chiar mai drăguțe, nu? 😂😂

Dar nu numai râsul îți este trezit, în călătoria ta fantastică, ci și groaza. O iluzie optică bine potrivită, te face să țipi, stand pe un podeț peste o apă imaginară, avand împresia că podul se clatina serios și, una-două te vei vedea înghitită de apele învolburate! De fapt , singurul lucru care se mișcă aici, este tubul grafic în care se petrece acțiunea și a cărui rotire în  jurul tău, aflată pe podeț,  îți creează, cum spuneam,  o dramatică iluzie optică!

O încăpere inedită ne surprinde prin înfățișare : ușa sa, precum si tablourile de pe pereți,  sunt așezate în poziție… culcată! Elena urmează instrucțiunile  de pe panou  : mă fotografiază într-o anumită poziție, făcând un pas mare înainte. Apoi, tot la sugestia lui Ripley, răsucim poza în telefon și…Yeeeah! Marina umblă pe ziduri, are puteri supranaturaleeee!!! – Iată ce știre bombă, pentru presa tabloidă din România!


Îată și Galeria Torturilor, unde putem experimenta noi înșine cele mai groaznice  instrumente de tortură. Ne  e frică? Nicidecum! Deși totul pare atât de real, amândouă,  și eu și Elena, suntem niște curajoase împachetate în curiozitate! Altfel  n-am fi ales această meserie! 😂😂


 

Incântate de această documentare în lumea lucrurilor care …naiba știe dacă există sau nu, cu adevărat, îl felicit în sinea mea pe Ripley, dorindu-mi tare mult să-l fi putut cunoaște. Cu siguranță mi-ar  fi devenit oaspete în emisiunea mea de la TVR, “Femei de 10, Barbați de 10” !    Până una alta, e ora 5 și…o luăm la goană spre ieșire , căci muzeul se închide! Nu de alta, dar n-am prea vrea să ne petrecem noaptea în condiții atât de… fioroase!
…deși, dacă mă uit bine, Elena a găsit un fotoliu confortabil, în care pare că ar mai putea rezista pâna mâine dimineața! 😂😂

Publicitate