Deoarece Beijing a câştigat licitaţia pentru a găzdui Jocurile Olimpice de vară din 2008, chinezii s-au hotărât să-şi arate, încă o dată, puterea economică. Astfel, au construit Parcul Olimpic, imensa locație în care s-a desfășurat, într-un mod armonios, competiția internațională. Îmi amintesc cum am fost fascinată de spectacolul oferit de poporul chinez la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice și, în acel moment, mi-am jurat că dacă, printr-o minune, mă vor purta pașii prin Beijing, să nu cumva să ratez renumitul „cuib de pasăre”.
Și iată că, după 8 ani, mi-am văzut visul cu ochii… Mă aflu în acest punct de referință de la Beijing, chiar lângă impunătoarea arenă. Îmi fac câteva selfie-uri, iar apoi mă uit mai cu atenție prin împrejurimi. Nu foarte departe de „cuib”, se află cea mai mare torță de pe Glob, cea în care a ars neîncetat focul, până la încheierea Jocurilor Olimpice. Mă îndrept, apoi, către aleea principală din Parcul Olimpic și constat imediat că aceasta pare că nu are vreun sfârșit. Vis-à-vis de arenă se află o construcție inedită, denumită „Cubul de apă”. Aceasta este o clădire dreptunghiulară cu o capacitate de 17000 de locuri, compusă din „celule” translucide îmbinate între ele. Totuși, Parcul Olimpic nu uimește turiștii doar prin arhitectura inedită, ci și prin show-ul de lumini de la lăsarea nopții… Pe suprafața „cubului de apă” se combină jucăuș toate nuanţele de culoare albastră, proiectate pe structură în mod constant, cu ajutorul unui sistem inovativ.
Continuându-mi drumul, ochii îmi sunt puternic atrași de o altă clădire luminată feeric în culorile rogvaiv, dar de această dată, construcția este compusă din piramide suprapuse, din sticlă, în interior fiind un restaurant de unde se poate vedea o panoramă a parcului, dar mai ales, a Beijingului, înconjurat din 3 părți de munți, asemenea unei fortărețe.
Deodată, aud o muzică suspectă din depărtare, sună a niște bătăi la tobe, deloc asemănătoare cu muzica chinezească pe care o știam eu, așa că mă îndrept curioasă spre locul cu pricina. O mulțime de oameni priveau cu veselie o trupă de dans formată din doamne costumate în rochii tradiționale care mai de care mai 
viu colorate. Este o întreagă tradiție a chinezilor, ca seara și dimineața să se adune de pretutindeni în parcuri și să danseze. Ceea ce mă fascinează este că orice trecător li se poate alătura, așa că nici eu nu pot rezista tentației și… mă alătur celor două femei (o chinezoaică și o indiancă) care dansau (țopăiau), în timp ce fluturau cu mâinile niște evantaie cât urechile unui elefant!
M-am bucurat nespus de tare că am putut asista la manifestațiile lor artistice, dragostea chinezilor pentru mișcare în aer liber este într-adevăr molipsitoare!
Călătorie realizată cu sprijinul:
Comentează