Femei de 10

“ Primarul trebuie să fie o mână fermă, într-o mănușă de catifea!” – interviu cu ADRIANA BAHMUȚEANU, candidat la Primăria Sectorului 1

 

Pentru mine, de când o știu, Adriana este un fel de show-man ( in fine, woman!), iar viața ei este un soi de “one man (woman) show”. O privești…și nu te mai saturi, curios de provocările vieții sale, la care are un om absolut original de a răspunde. Adriana este o poveste, un amalgam de stări, o istețime nativă, agrementată cu o excelentă abilitate de a comunica, astfel încât să nu riște niciodată să  fie “trecută cu vederea”. Adriana spune lucruri interesante, dar mai ales , spune lucrurilor pe nume. Ori, nu sunt prea mulți astfel de curajoși, în jurul
nostru, în aceste vremuri… Adriana este genul de om gata să se lupte cu  armate întregi, pentru a-și apăra o idee sau un om drag. Este prietenul ideal, este omul care mută și munții din loc, pentru un țel în care crede. Deși unele din contextele în care a fost implicată, nu au fost, cu siguranță, pe gustul “oamenilor excesiv de serioși, al celor cu “morgă”, Adriana a demonstrat, in repetate rânduri că , la fel de eficient cum funcționează în zona mondenă, poate funcționa și în direcții mult mai serioase, mai profunde. Are experiență de viață cât 10 inși de vârsta ei, are o “goarnă” care se aude până hăt-departe, iar profesia  de jurnalist i-a dezvoltat și mai mult abilitățile. 

Am auzit că unii au zâmbit, aflând că Adriana s-a înscris în cursa electorală. Neîncredere?!? Greșit ne-am obișnuit să-i judecăm pe oameni după aparențe! In plus, de cele mai multe ori, oamenii de la care , poate, ne așteptăm foarte puțin, ne oferă cele mai mari revelații. Cam așa o simt eu pe Adriana. Și chiar cred că este genul de om care face. E drept că nu se poate spune despre Adriana că ar fi omul care “ tace și face”! Dar de făcut,  face sigur! 😁

Precizând că nu este nici pe departe vorba de publicitate electorală plătită, cu doar de o veche prietenie, vă redau mai jos un dialog pe care l-am purtat cu Adriana, în această dimineață. 

Marina Almășan : –   Dragă Adriana, de când te stiu, ești o femeie luptătoare. Multi spun ca „viata  e o luptă” Dar tu, de fapt, cu cine te lupti, Adriana? 

Adriana Bahmuțeanu : – Viata e o bucurie, un dar de la Dumnezeu, ne e data ca sa evoluam, sa trecem peste provocari si sa devenim cea mai buna varianta a noastra!
Eu una am incetat de mult sa mai consider viata o lupta! Sau un razboi! Mai ales intr-o competitie electorala, multi oameni considera ca pleaca la razboi! Dar e o greseala!  Daca te lupti si te tot lupti , la un moment dat obosesti si nu mai dai randament!  Cred ca macar acum am putea sa privim altfel lucrurile! E o competitie de idei si proiecte, din care cel mai bun castiga. Si tine de puterea personala a fiecaruia sa demonstreze ce poate face!

Marina Almășan : – Ar fi frumos dacă toți ar gândi ca tine! Spiritul “sportiv” ar trebui să primeze, în lupta electorală. Mă tem însă că… În fine, hai să rămânem la cazul tău. Care au fost cele mai importante bătălii ale vieții tale? Cum s-au finalizat? 

Adriana Bahmuțeanu : – Cea mai importanta batalie a vietii mele a fost cu mine insami. Eram intr-o agonie si un stres teribil, incercand sa le demonstrez celorlalti ca doar eu am dreptate. Cand am incetat sa mai fac asta, viata mi s-a luminat!

In schimb , am invatat sa ma apar si sa produc argumente viabile,  care sa demonstreze ca lucrurile nu sunt asa cum par!

Spun ca batalia a fost cu mine, pentru ca de-a lungul timpului am fost extrem de toleranta cu persoane care nu meritau asta! Am acceptat abuzuri, am stat nepermis de mult in relatii abuzive tocmai pentru ca nu gaseam puterea interioara sa spun Stop! si sa merg mai departe! Mai tarziu, cand am realizat ca schimbarea trebuia sa vina din interiorul meu, am inteles si unde am gresit, ce rana am de reparat, ce am de schimbat la propria persoana. Si a fost un drum lung dar extrem de frumos !

Marina Almășan : – Dacă ai ajuns la concluzia că a fost un “drum frumos”, atunci mă bucur pentru parcursul tău. Mărturisesc că, din afară, drumul tău părea unul cam întortocheat. Care ți-au fost “bătăliile”? 

Adriana Bahmuțeanu : – Am avut „batalii” in plan personal, cu partenerul de cuplu , toata lumea isi aduce aminte de sirul nesfarsit de impacari si despartiri de Silviu Prigoana! Multa vreme am simtit ca traiesc intr-un adevarat razboi si asta ma facea sa ma simt rau, imi era rau si fizic dar si psihic. Eram complet nefericita si deseori aveam izbucniri de furie, ii jigneam sau ii judecam pe cei din jurul meu. De fapt, ma razboiam eu cu mine. Si sa iti spun si de ce: abuzurile si traumele din copilarie se vad la maturitate. Un copil crescut  cu iubire si intelepciune devine un adult echilibrat. In schimb , un copil neiubit sau traumatizat ajunge un adult fricos, nervos, depresiv sau rautacios! Nu stie sa iubeasca sau sa relationeze, pentru ca nu l-a invatat nimeni ce inseamna sa fie crescut cu dragoste.  Iar asta se vede la nivelul intregii societati.

Marina Almășan : – Mai concret, de ce am ajuns să nu știm cum să ne comportăm, in diverse situații?

Adriana Bahmuțeanu : – Pe noi nu ne-a invatat nimeni , nici pe parintii nostri , cum sa ne crestem copiii sau cum sa avem o relatie fericita de cuplu!
Din motivul asta asistam si azi la un lung sir de violente asupra copiilor, vedem femei abuzate sau copii maltratați fara mila!

In familia mea, de exemplu, tata era genul de parinte critic, autoritar,    extrem de rece emotional, ba chiar abuziv pentru ca de multe ori ne mai altoia, pe mine si pe sora mea. Și cum eu eram cea mare, de cele mai multe ori eu luam bataie!

L-am urat si l-am judecat multa vreme, pana cand am inteles ca si el la randul lui fusese un copil chinuit si abuzat si ca, de fapt, nu stia cum se cresc copiii, nu il invatase nimeni!

El credea ca bataia e rupta din rai si ca asta e modelul!

Dupa multi ani am redevenit prieteni si am inteles ca traumele copilariei lasa urme adanci in viata adultului!

Marina Almășan : – N-aș vrea să cred că ai răsturnat toate vinile pe umerii părintelui tău!…

Adriana Bahmuțeanu : – Nicidecum!  Acum, bunăoară,  pentru ca tocmai a inceput scoala, mi-am adus aminte și de primii mei ani de scoala, cand am avut ghinionul teribil sa nimeresc la o invatatoare terorista, care ne batea cu linia la palma, ne punea scotch la gura, ba chiar rupea coada de matura pe baietii mai rasariti! Azi ar fi un abuz de neimaginat, dar pe vremea aia nu ii facea nimeni nici macar o mustrare si in capul meu se instalase ideea ca asa trebuie sa fie la scoala, invatatoarea sa tipe si sa ne bata si noi sa induram cu stoicism!
Si iata cum in viata adulta am cautat parteneri abuzivi si severi, autoritari ca si tatal meu si am inghitit in sec și am indurat atunci cand cineva mi-a facut o nedreptate

Mi-a luat mult timp sa invat sa spun NU si sa renunt la obedienta invatata din copilarie, ca sa scap de bataie!

Asa ca, daca am castigat batalia cu propria mea persoana si am avut puterea sa ma schimb, eu cred ca acum nu mai am niciun obstacol!

M-am vindecat, am incetat sa mai judec oamenii sau sa mai sar la gatul cuiva, dar reactionez dur cand mi se face o nedreptate!

Marina Almășan : – Poți da un exemplu?

Adriana Bahmuțeanu : – Firește! Acum, in campania electorala, mi s-a contestat de doua ori candidatura, pe nedrept! Si-am sarit ca arsa, fiindca eu consider ca votul publicului este cel care te investeste sau nu cu autoritate publica, nu jocurile unor politicieni!

Marina Almășan : – Spune-mi, Adriana, printre victoriile tale, s-au mai strecurat și eșecuri? 

Adriana Bahmuțeanu : – Da, am avut esecuri, mi le asum, am trecut peste ele si cred eu ca am invatat destule!
Cel mai mult regret ca am pierdut un copil, din cauza unei culpe medicale, si nu doresc nimanui sa treaca prin asa ceva. Cel mau greu,  pentru orice fiinta umana normala la cap,  este sa isi piarda puiul! Eu am nascut prematur si copilul meu nu a rezistat in lumea asta, dar poate asa a fost sa fie! E dureros sa imi aduc aminte,  dar cred ca am reusit sa schimb ceva, pentru ca mai tarziu am demarat o campanie nationala cu privire la necesitatea  embolizarii fibromului uterin si, cred eu, am schimbat destinele multor mamici care isi doreau copii, dar ar fi avut o sarcina cu risc maxim, din cauza fibromului! In cazul meu, ca sa intelegeti, doctorii m-au asigurat ca fibromul uterin nu reprezintă un pericol pentru sarcina, desi s-a intamplat taman invers: fibromul a crescut nepermis de mult si a expulzat practic copilul inainte de termen!

Asa ca recomand si acum viitoarelor mamici sa scape de fibromul uterin inainte de a ramane insarcinate!

Marina Almășan : – …Un sfat de luat în seamă și foarte întelept de transmis, într-o revistă pentru femei! Adriana, pentru că te pregătești pentru acest statut, am să te rog să definești profilul “învingătorului”. 

Adriana Bahmuțeanu : – Profilul invingatorului?…sa fie o persoana onesta, cinstita, dreapta, fiindca minciunile au picioare scurte si oamenii s-au plictisit de demagogia ieftina pe care o practica multi politicieni.  Sa fie o persoana echilibrata si , in fiecare zi,  sa dea tot ce e mai bun în ea ;  sa se focuseze pe scop, pe solutie, nu pe problema ; să isi combata adversarii cu argumente civilizate si rationale;  sa puna in practica direct si imediat ceea ce promite..

Marina Almășan : Deși unora li s-ar părea poate surprinzătoare decizia ta de a intra in politică, pe mine una nu m-a surprins. Totuși, te întreb : care a fost rațiunea acestei decizii? 

Adriana Bahmuțeanu : – Eu nu ma consider politician. Am intrat in cursa electorala fiindca m-am saturat sa stau pe margine cu mainile in san si sa ma doara, ori de cate ori vad indolenta, incompetena si nepasarea celor care ne conduc. Fiindca m-am maturizat si stiu ca pot sa fac multe lucruri bune penteu comunitate, incepand cu programe de consiliere parentala in scoli, la protectia mediului, programe sociale pentru categoriile vulnerabile sau siguranta cetateanului.

Si am primit propunerea cu foarte putin timp înainte de debutul campaniei electorale,  drept pentru care nu am avut prea mult timp de gandire. Am acceptat,  fiindca stiu ca pot sa schimb soarta si mentalitatea comunitatii. Pentru ca eu simt ca asta imi este menirea, sa ajut oamenii! 

Marina Almășan : – Abia aștept să te văd în acțiune! Dar spune-mi, de ce consideri că ești mai bună decât alții? 

Adriana Bahmuțeanu : – In primul rand eu sunt o persoana sincera si deschisa. Oamenii ma cunosc ca pe o carte deschisa. Nu ma simt membru de partid,  fiindca ecologistii sunt in primul rand activisti de mediu si nu am nimic de ascuns.
Mie imi plac solutiile concrete si imediate, si chiar am reusit sa schimb in bine viata locuitorilor din cartierul Chitila, nevoiti sa suporte si să  traiasca timp de 20 de ani alaturi de un munte de gunoi, la propriu, strans de un cetatean cu probleme psihice in propria ograda. Dupa ce am facut public acest caz – un focar de infectie, pe langa care epidemia de covid-19 este pistol cu apa – au intervenit autoritațile si firma de salubritate  a evacuat gunoiul de pe proprietatea respectiva. Dovada stau postarile de pe pagina mea de Facebook, practic singurul mod de a-mi face cunoscut programul, dar ma bucur ca am reusit sa fac un lucru bun pentru oamenii de acolo si ca le-am schimbat viata!

Nu mi-a venit sa cred ca, atatia ani, nu a intervenit nimeni pentru a stopa infectia, si cand spun infectie ma refer la un munte de funoi ce depasea acoperisul unei case, la sobolani mai mari decat pisicile, la mirosuri pestilentiale, insecte daunatoare si cate si mai cate…  Asta ma recomanda, faptele!

Marina Almășan : – Înseamnă că voturile cetățenilor vor fi ale tale, Adriana! Știi ceva? Eu una, locuiesc în sectorul 1 și, în mod firesc, sunt curioasă : cum mi se va îmbunătăți viata, după

ce vei deveni primărița mea? 

Adriana Bahmuțeanu : – Dupa ce voi deveni primar, sectorul 1 va inflori. Mie imi place sa traiesc in curatenie si ma deranjeaza aspectul neingrijit al strazilor, maldarele de gunoi, casele ocupate abuziv de oameni fara adapost – chiar la tine pe Dorobanti  in spatele blocurilor este o asemenea casa parasita in care stau indivizi certati cu legea.
Mi-as dori sa respiram aer curat , sa avem siguranta cand mergem pe strazi ; piete modernizate ( daca te duci la Matache sau Domenii, e slalom printre gunoaie si darapanaturi) ; programe de educatie parentala pentru parinti ; dezvoltare personala pentru copii, gratuit, in scoli ; cabinete medicale si stomatologice in fiecare unitate de invatamant ; politie activa si prezenta, ba chiar am un proiect pentru un cartier de zgarie nori in zona Sisesti, pentru ca Bucurestiul nu are pana acum nici un bloc inalt si modern, ca in alte orase.

La fel, fondurile europene despre care vorbeste toată lumea, vor putea schimba viata unui oras sau a a unui sector! 

Marina Almășan : – Sunt, oare, femeile mai indicate pentru această funcție, decât bărbații? 

Adriana Bahmuțeanu : – Nu stiu daca sunt mai indicate femile sau barbatii pentru aceasta functie. Stiu insa ca primarul trebuie sa se implice activ in viata comunitatii si sa faca lucrurile sa se intample. Ori, pana acum, la sectorul 1 a fost un blocaj politic la consiliul local si nu s-a facut nimic. Primarul trebuie sa fie o mana ferma, intr-o manusa de catifea! 

Marina Almășan : – Frumos spus! Pe ce criterii îți vei forma echipa? 

Adriana Bahmuțeanu : – Echipa mea e formata din oameni competenti, experti in politici de mediu, fonduri europene sau programe sociale. . De fapt, cheia este sa pui directiile din primarie sa iasa din letargie si sa functioneze: DGASPC-ul, mediul, spatiile verzi etc. Daca toate ar functiona,  s-ar schimba multe! 

Marina Almășan : – O întrebare năstrușnică : fostul tău soț este un experimentat om de afaceri. L-ai coopta în echipa ta?  

Adriana Bahmuțeanu : – Da, l-as coopta pe fostul meu sot, fireste daca si el ar dori, pentru ca este un redutabil om de afaceri si a avut intotdeauna idei bune pentru comunitate .

Marina Almășan : – Un raspuns ușor surprinzător! Să înțeleg că ai făcut pace cu Trecutul? Ce regrete ai? 

Adriana Bahmuțeanu : – Da, am facut pace cu trecutul, l-am iertat si inteles pe tata, am constientizat ca am cautat mult timp un partener de cuplu care sa semene cu el,  fiindca asa as fi putut sa imi repar relatia cu tata. Acum mi-am schimbat viata, am ințeles ca si fostul meu sot, un remarcabil om de afaceri, poate a avut si el o copilarie nefericita, poate s-a simtit neiubit de mama, si l-am inteles si iertat, iar trecutul, odata vindecat, nu mai are nicio putere. 

Important este prezentul si viitorul

Marina Almășan : – Frumoasă filozofie! Dar prin câte ai trecut, ca să ajungi la ea! ….Spune-mi, Adriana, cum arată viața ta, în afara luptei electorale? 

Adriana Bahmuțeanu : – Viata mea e foarte frumoasa, in pandemie mi-am dat masteratul in psihologie clinica si consiliere psihologica la UNIVERSITATEA HYPERION, am facut voluntariat si am ajutat persoane in prag de sinucidere sau depresie, mi-am desavarsit cunistintele ca si terapeut si chiar am inceput o serie de cursuri online, gratuite, pentru persoanele aflate in prag de divort sau după, fiindca divortul este o trauma majora in viata oricarei persoane.
Am o relatie stabila cu un om minunat, care este intelegator si extrem de suportiv si care mi-a demonstrat ca prietenul la nevoie se cunoaste.   Copiii mei sunt aproape adolescenti si ma bucur ca acum au o relatie minunata cu tatal lor. Am renuntat la procesele cu fostul meu sot, fiindca n-aveau niciun rost. 

Marina Almășan : – E minunat ce-mi spui, pentru că un primar echilibrat emoțional este un primar care se va putea dedica alegătorilor săi. Care va fi primul lucru pe care-l vei face, după ce se vor anunța rezultatele votului? 

Adriana Bahmuțeanu : – Primul lucru pe care il voi face, ca primar, va fi curatenia: si in primarie, in institutii, dar si pe strada! 

Marina Almășan : -Ce nu vei face niciodată, ca primar?

Adriana Bahmuțeanu : – Ce nu voi face? Nu o sa primesc foloase necuvenite –  “spaga”, cum se spune. Și n-o sa semnez.. “ca primarul”! 

Marina Almășan : – De asta sunt foarte sigură! Ai și un slogan electoral? 

Adriana Bahmuțeanu : – Desigur : “Adevar , actiune , fapte!”

 Marina Almășan : – Așa să-ți ajute Dumnezeu! Convinge-ne, printr-o frază, să-ți dam votul nostru! 

 Adriana Bahmuțeanu : – Am demonstrat ca sunt un om onest si cinstit, daca mi-as fi dorit averi si onoruri, as fi rămas maritata cu un milionar! Dar eu am demnitate si am inteles ca nu mergea casnicia mea! …Iar daca oamenii ma iubesc,  stiu unde să puna stampila!

Marina Almășan : – Multă baftă, Adriana Bahmuțeanu! 

Adriana Bahmuțeanu : – Să fie! 

Publicitate