De regulă, în fiecare dimineață, mă trezesc în serenade de pescăruși. Mult mai pașnici decât cei din filmul lui Hitchcock, aceștia au invadat Bucureștii, într-o stranie relocare, bazată cu siguranță pe triste necesități vitale. E un fel de “diasporă” a bietelor zburătoare, însa țipetele lor sunt fascinante și mă fac, până la urmă, să visez că ziua îmi începe la mal de mare, ceea ce, recunosc, imi dă o stare foarte bună.
Astăzi însă, dimineata mi-a fost inundată de zumzetul vocilor de copii care au pus stăpânire pe cele două “curți de școală” între care s-a strecurat locuința mea ( Caragiale și Vlahuță sunt cei doi scriitori, care tronează pe frontispiciile lor! )
În momentul în care, din niște difuzoare înfundate, a început să razbată Imnul Național, am dedus că este prima zi de scoală. Dupa calendar nu te mai poți lua, praful s-a ales de acel “15 septembrie”, ca de multe astfel de simboluri ale trecutelor vremi.
…Arhiva îmi aduce, iată, sub nas această fotografie, pe ccare am folosit-o și la profilul editorialului : imaginea Primei mele Zile de Școală – prima, cu adevarat, cea care marchează atât de importanta, pentru fiecare din noi, “clasă intâi”. Pe atunci aceasta reprezenta încununarea celor “7 ani de acasă”, noțiune care s-a subțiat puternic în zilele noastre – atât în accepțiunea ei concretă, dar mai ales figurată. Trăim intr-o lume de grobieni, care pun sub semnul întrebării nu primii 7, ci toți anii de acasă…Poate chiar și lunile din viața intrauterină!
Privind poza, mi-a revenit în minte periplul meu de atunci, de mână cu mama, prin magazinele de uniforme ( Romarta Copiilor era îm top!) apoi nazurile pe care le-am facut, până nu mi-au fost cumpărati fix acei pantofiori de lac pe care pusesem ochii. Era perioada în care prindea contur tenacitatea mea de mai târziu, încăpățânarea de a obține ceea ce mi-am propus! 😄😄
Mi-am amintit și de bretonul ajustat de mama, ușor strâmb, în fața oglinzii din hol 🫣 ( meteahna am pastrat-o până astăzi, chiar dacă forfecele au evoluat iar mâna mam ei a fost înlocuită cu a mea!) , dar și de gladiolele mari cât statul meu, cu care venise tata, cu o zi în urmă, de la Piața Floreasca. Țin minte că le inspectasem fir cu fir, asigurandu-ma că totul e perfect și nu mă voi face de râs oferindu-le. Pe-atunci nu bănuiam că a doua zi “tovarășa învățătoare” va fi inundată de buchete dinspre toți copiii, prin urmare gladiolele mele aveau să-și piardă urgent identitatea, în marea de flori de pe catedră…
Nu mă va părăsi în veci nici imaginea dresurilor lungi, de bumbac, în care a trebuit să mă împachetez în ziua cu pricina, caci facusem urticarie cu o zi inainte, eram plină de “buline” rosii , iar mamei i-a fost teamă să nu creadă lumea că am vărsat de vânt si, Doamne ferește, să fiu trimisă acasă! Am fost așadar singura din clasă cu ciorapi lungi, fapt care cred că a alimentat dorința mea de mai târziu, de a fi mereu altfel decât ceilalți! 😄😄 Deși, dacă eram prăpăstioasa de astăzi, probabil că aș fi conchis că am început școala cu stângul. Pe atunci însa eram o optimistă incurabilă, așa că școala am terminat-o cu dreptul, de la un capat la altul, ba anii de școală mi-au rămas chiar în minte ca fiind un reper extrem de important ( poate CEL mai important!) al devenirii mele.
In rest, aceleasi aduceri aminte pe care le-a avut, cred, toată lumea, și peste care s-au suprapus mai apoi atâtea si-atâtea alte începuturi de an școlar, mereu pe 15 septembrie, nu haotice, ca în ultimii ani.
Vrei nu vrei, ai sau nu copii sau nepoți, nu poți să nu rezonezi azi cu cei ce-și pun ghiozdanul pe spate ( sau, mai nou, pe role! 😄) și să nu simți nevoia să le urezi un an scolar liniștit și eficient, din care să iasă mai destepți, mai educați și mai pregatiți pentru nesigurul Viitor la care cu toții, din păcate, punem umărul…
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : NATURALIS CITRA MAG B6 EXPERT
Comentează