Bombănelile Marinei Editoriale

Despre empatie, indiferență și ură

                       

     Munți de mesaje. Li se adaugă tone de telefoane. Nu pun la socoteală privirile care mi se aruncă : încurajatoare, admirative, dar și săgeți. Sunt conștientă că lumea este dintotdeauna scindată, în ceea ce ne privește pe fiecare : unii ne iubesc și ne urmează necondiționat. Alții ne urăsc, ne pizmuiesc și caută cea mai mica ocazie pentru a ne murdări cu frustrările lor. Unora le suntem, pur și simplu, indiferenți. 

Ca să fim obiectivi, vom admite că nici noi nu putem fi mereu “perfecți”, oricât de mult am dori. Numai Iisus a ajuns la performanța de a fi iubit de toată lumea, dar chiar și în acest caz am mai auzit cârcoteli…

     Prin urmare, în ultima vreme, telenovela iscată în jurul meu a nascut varii reacții. Chiar și în sânul celor care prea bine mă cunoșteau : pe mine, dar și dedesubturile situației pe care o traversez. Unii mi-au venit necondiționat alături, apărându-mă în fața “atacatorilor”,  acceptând chiar să îmi devină martori în proces. Îi numesc “adevărații prieteni”. Luminița și Cristi ocupă un loc cu adevărat special în sufletul meu. 

Vin apoi ceilalți – prietenii de-o viață sau cei puțin mai noi, dar care au reusit sa mă citească, deslușind, în spatele rigorii mele de multe ori apăsătoare și a rigidității mele deseori supărătoare, adevăratul meu suflet. Ei nu s-au lăsat clintiți de vârtejul de mizerii care m-a înghițit în aceste luni, izvorand, culmea!,  dinspre un om care-mi repeta la nesfârșit că mă va proteja până la capatul zilelor. Si-au asumat prietenia cu mine si mi-au fost alături si fizic, și sufletește. 

     Există și unii prieteni “neasumați”. Țin la mine, da, mi-au oferit, în timp,  nenumărate dovezi în acest sens ; îmi laudă în particular atitudinea si mă încurajează, însă în fața scandalului…au sucombat. S-au temut să se mai afișeze cu mine, s-au ascuns din calea lumii înconjurătoare, prietenia noastră a devenit “secretă”. Atitudinea lor m-a mâhnit, făcându-mă să mă simt o “paria”, deși știam bine că doar frica de a deveni parte din scandal și nimic altceva, le-a dictat atitudinea. Dar oare oamenii lași, sunt ei în măsură să ne atragă? Din păcate nu, și ei stiu că le voi rămâne prietenă pană la adânci bătrâneți, însă tactica lor a frânt ceva în mine… În consecință încerc să-i privesc cu o milostivă îngăduință, continuând însă să fiu curajoasă, așa cum părinții si viața m-au învățat. 

       Îi mai am în jur și pe cei “tăcuți”, cei fără reacție. Ei nici nu se feresc de mine ca de ciumă – căci implicarea într-un astfel de scandal, înțesat cu minciuni și dezinformari, este în masură să te transforme într-o “ciumă” contagioasă și letală – dar nici nu se exprimă în vreun fel. Nu voi ști niciodată ce gândesc, chiar dacă ei mă cunosc demult. Pot la fel de bine să-mi dea dreptate, in sinea lor, sau să mă judece. 

       I-am lăsat la urmă pe cei mulți și “necunoscuți”. Unii se adună sub apelativul “prieteni” pe care generos l-a inventat, în spațiul virtual, Facebook-ul. Aceștia pare că mă știu : de la televizor, din postări, din auzite. Cei mai mulți mi-au venit alături: mi-au scris, mi-au comentat postările, mi-au urat curaj și m-au compatimit. Au fost și unii care mi-au destăinuit, prin mesaje private, că trăiesc sau au trăit situații similare. Mi-au cerut ajutor sau mi-au impărtășit din experiența lor. Unii mi-au mulțumit pentru că le-am dat curaj. Deși…pate a doua zi, florile primite de la abuzatorii lor, le-au diluat curajul…

 Tot din virtual am primit și “săgeți”. Le-am înțeles : în primul rând, știu, nu le poți place tuturor. Iar celor ce nu le-ai plăcut de dinainte, sigur nu le vei stârni acum decât, eventual, o  tainică satisfacție vis-a-vis de suferința ta. Nu mă întrebați, nu stiu ce gust are un astfel de sentiment, eu nu am simțit niciodată aș ceva, pentru nimeni.

 Apoi sunt cei de bună credință, dar dezinformați. Sau cei care au avut acces la “adevărul parții adverse”. Căci într-o astfel de situație, fiecare parte are adevărul său. 

Iar în acest caz, “partea adversă” are și ea rude, prieteni, foști angajați (cateva mii), e firesc ca “adevărul” SĂU să ajungă mai repede la aceștia, decât al meu. Mai sunt și “obligațiile”, “datoriile”…Prin urmare, am primit cu seninătate săgețile aferente ; arcurile din care au fost trase au oricum coarda slăbită, iar arcașii ascund  rugină în suflet.

    Prin urmare, mai mareu, de la vlădică la opincă, faptele noastre generează reacții diverse în cei din jur. Cum se va sfârși, de fiecare datăm o astfel de controversă, nimeni nu poate ști. Pentru că armele cu care se poartă lupta nu sunt întotdeauna corecte. Dar…Timpul le va rezolva pe toate și, în final, fiecare va gasi,  în “rezoluția” pe care acesta o va da, motivele sale de a merge mai departe, dar în primul rând, învățămintele legate de felul în care a acceptat să traiască…  

 

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : IAR DĂM CĂRUCIOARE!

Publicitate