Bombănelile Marinei Editoriale

Prietenii mei…

Am avut prieteni în care am crezut orbește și care mi-au întors spatele când greul mă copleșea. Am avut prieteni care au însemnat pentru mine cât un Univers și ceva pe deasupra și care m-au trădat, fără să li se clintească vreun mușchi de pe chip, fără să le tresară sufletul. Am avut prieteni pentru care aș fi sărit în focul cel mai aprig sau în abisul Gropii Marianelor și pentru care aș fi aplicat Teorema lui Pitagora în însuși Triunghiul Bermudelor si care mi-au întors spatele, atunci când aș fi avut cel mai tare nevoie de umărul lor. Am avut prieteni pe care i-am prețuit și venerat, cărora le-am încredințat cele mai adânci taine ale mele și care au tropăit apoi cu bocancii prin sentimentele mele, comentându-le pe la colțuri cu cei ce știam că-mi sunt neprieteni. Am avut prieteni pe care-i credeam oameni dintr-o bucată, dar s-au dovedit a fi oameni din zdrențe, resturi de caractere și rămășite de onoare. Și toate acestea exersate pe pielea mea, pe trăirile mele, pe sufletul meu. Am avut prieteni care au însemnat pentru mine , uneori, mai mult decât cei foarte dragi și apropiați mie si care m-au făcut să plâng râuri de lacrimi, dezamăgindu-mă.. Am avut prieteni pe care i-am considerat frații mei sau surorile mele și care s-au lăsat roși de pizmă, în momentul în care am cutezat să fiu puțin mai fericită decât ei.
Am avut prieteni…dar , oare, i-am avut, de fapt, cu adevărat?…

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.