Dacă aș fi șef, jur că mi-aș ține alături cel puțin un cârcotaș. Unul care să nu mă aibă la suflet și care să găsească mereu câte ceva de comentat la adresa mea. Mai ales din punct de vedere profesional. M-aș orienta spre un cârcotaș deștept, care nu a făcut umbră pământului degeaba, ci, din contra, și-a demonstrat valoarea în repetate rânduri…Ce spuneți?!? E un act sinucigaș, a ține pe cineva foarte bun, lângă tine?!? Aaaa! Sunteți dintre aceia care susțin că, aducându-ne în preajmă un om valoros, mai valoros poate decât noi, riscăm ca acesta să ne ia, la un moment dat, locul!..Ei, iată, toocmai din acest motiv neghiob merg lucrurile prost în țara asta : ajunși în funcții, în loc să se înconjoare de oameni valoroși, conducătorii preferă în jurul lor papagali, yes-meni, inși care să le îndeplinească sarcinile cu umilință, fără să crâcnească. Și pe care să nu-i ducă prea mult capul..
Dar, să revin. Dacă viața m-ar instala, la un moment dat, în fotoliul de șef ( lucru pe care nu mi l-am dorit niciodată, pentru că nu m-am vrut niciodată parte a unor mecanisme globale, care să mă ordoneze după legi cu care nu pot fi de acord) , jur că mi-aș lua în dreapta un astfel de cârcotaș. Obligatoriu slobod la gură și deloc duplicitar. Care să-mi critice mereu pașii, care să-mi amendeze acțiunile, care să spele cu mine pe jos, la orice decizie greșită, dar care mie mi se pare infailibilă. I-aș crește leafa constant, dacă m-ar trage de mânecă atunci când o voi lua razna, când beția puterii mă va împinge spre acțiuni necugetate, când mă voi depărta de principiile sănătoase care cândva m-au guvernat. Aș fi fericită dacă un nesuferit ordinar ținut intenționat în preajma mea și pe care alții l-ar vrea cât mai departe de ei, ar deveni barometrul faptelor mele, indicând din timp furtunile pe care o decizie neinspirată de-a mea le-ar putea genera.
Un astfel de ins face, pentru un șef înțelept, cât o mie de pupincuriști care îl trag în jos. Dar șefii mioritici nu sunt din cale-afară de înțelepți, deci îi preferă pe cei din urmă. Sunt mai confortabili și, în plus, le gâdilă ego-ul. Iar un ego gâdilat este recompensa majoră pe care o poate primi un șef neghiob….
….Pentru mine, “fotoliul de șef” va rămâne mereu o simplă sintagmă de folosit în texte literare. Însă chiar și așa, ca muritor de rând, mă bucur – aproape mazochist – să am în preajmă, mai mereu, oameni cărora știu că le stau în gât. Pentru că voi avea întotdeauna câte ceva de învățat din cârcotelile lor. Și asta pe principiul, rostit cândva de chinezi : “Nicio carte nu e atât de proastă, încât sa nu ai nimic de învățat din ea”.
Comentează