Mă pregătesc să reîncep RIVALII, în al carui nou sezon vom vorbi despre problemele noastre de zi cu zi. Despre toate, și bune și rele. Uneori si despre divorțurile care ne intunecă viețile. Au devenit extrem de frecvente. În vremea copilăriei mele, dacă în clasă exista un copil ai cărui părinti divorțaseră, toți ne uitam la el ca la un soi de “oaie neagră”. Bullyingul încă nu se inventase, dar coexista bine-mersi cu noi, fără să știm. În zilele noastre, rar mai găsești intr-o clasă de elevi, unul-doi care să aibă familia “întreagă”, și nu făcută țăndări. Azi un divorț nu mai miră pe nimeni, copiii au scăpat de aceasta “stigmă”. Nu și de suferința personală cu care îi amprentează ruptura dintre părinți.
Un lucru e sigur : de prea mult bine, nimeni nu se desparte. Iar atunci cand soții sunt decenți, în banca lor, nu sunt slobozi la gură și urăsc expunerea publică, cei de afară nici măcar nu știu că cei doi traversează, poate, coșmarul vieții lor. Unii poate chiar îi invidiază : ce casă frumoasă au, ce vacanțe frumoase-și fac, ce bine a nimerit el, ce noroc a dat peste ea. Apoi brusc toată lumea află că cei doi divorțează. Șoc total, mai puțin pentru cei doi, care, cu siguranță trăgeau după ei demult o căsnicie nefuncțională.
Mai e un aspect : îl poți iubi la nebunie pe celalalt și totuși poți ajunge să te desparți de el. ( credeți-mă, știu ce spun, am trecut prin asta). De regulă, în astfel de situații, de vină sunt terțe persoane. Iar dacă ai un dram de demnitate, alegi să pui capăt chiar și unei astfel de căsnicii, în care dragostea există, dar ți-e imposibil să tolerezi anumite situații. Soțul care pleacă, o face lăcrimând, cel părăsit suferă și el, dar în tăcere, căindu-se pentru vina sa, în schimb terțul jubilează. În micimea lui, poate se consideră chiar învingător. Asta până se întoarce roata și Doamne-Doamne îi dă și lui ceva greu de dus, doborându-l.
Orice divorț este greu. Suferă despărțiții, suferă cei ce-i prețuiresc cu adevărat, suferă copiii. Dar sunt cazuri în care adevarata fericire ți-o găsești abia în următorul mariaj. El te va face să uiți visele urâte ce ți l-au bântuit pe primul, ba te pot face uneori să și exclami : “Doamne, cum am putut să pierd atâția ani, suferind pentru oameni care nu au meritat! ( aici nu mă regăsesc).
Bref! Despre emisiune o să vă tot povestesc, este totul foarte incitant!
Până una alta, am aflat o știre care adânc m-a întristat. Iar cei, care n-au făcut nimic să-l oprească, ar trebui să poarte o vreme doliu…Colegul nostru de la Știri, Radu Andrei Tudor…a divorțat de TVR! Vestea a căzut, cum se spune, ca un trăznet. Am simțit nevoia să lăcrimez puțin online, pentru că am auzit un neghiob comentând pe holurile TVR : “Ăstuia ce-i trebuia? Că doar avea de toate! Îl făcuseră ăștia vedetă!”….Vedeți? Ca și într-o căsnicie : ceea ce se vede din afară, pot fi semnale total eronate. Numai cei doi soți știu câtă mizerie se ascunde sub preșul lor și motivele reale pentru care, la un moment, nemaiputând să îndure, decid să rupă “lanțul” care-i leagă.
Un lucru e sigur : Radu Andrei Tudor este un tânăr cu care orice televiziune din lumea asta ar fi încântată să pornească la drum. Profesionalismul, calitatea umană, charisma, eleganța și puterea de muncă sunt doar câteva din calitățile sale. L-am salutat pe managerul nostru ( nu mai știu cine era, acum 13 ani) care a avut inspirația să parieze pe el. A câștigat! Cu siguranță, Radu a cântărit mult pasul pe care tocmai l-a făcut. Și sunt sigură că nu l-a făcut ușor. Elegant cum este, nu va postesti, cred, niciodată care sunt motivele reale ale “divorțului” său.
Unii dintre noi le știm, Radu! Și mai știm că ieri, la ultima ta apariție pe ecranul TVR, ai lăcrimat…
Vânt din pupa, tinere! Arată-le tu lor!
Și nu uita că în urma ta rămân și prieteni!
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA NESTI DANTE
Comentează