Călătorii Timp liber

PRAGA DE AUR (VIII) – Cel mai cool ceas din lume!

SERIAL OFERIT DE :

Este ora exactă și ne potrivim ceasurile după ora Pragăi, pe care o dau toate orologiile cocoțate pe turnuri și care glăsuiesc pe “limbile” lor, încărcate de ani. Cel mai spectaculos ceas praghez este însă, fără doar și poate, cel “ cu Sfinți”. Suntem din nou, așadar, în Orașul Vechi, mai precis în Piața Primăriei și iată-ne soldați conștiincioși în armata de gură-cască, adunați cu ochii către ceruri. Localnicii traversează Piața Primăriei cu firescul cu care și noi ne mișcăm pe Bulevardul Magheru, însă pentru turiști, a te afla în Piață la oră de vârf, face parte din spuma șampaniei! Piața e plină ochi, si cu turiști, și cu terase doldora de băutori de bere, și cu “statui vii”, care-și merită ingenios pâinea, și cu artiști care pictează drept în stradă, expunându-și apoi operele pe caldarâmul împărțit în milioane de pietre cubice. Cu toții se înfruptă din atmosfera pieței și privesc cu predilecție către Turnul cu ceas, fără a ști – majoritatea dintre ei că, de sute de ani, orologiul cocoțat pe turnul Primăriei, măsoară poveștile de viață ale Orașului și ale locuitorilor săi.

Încă nu e ora exactă, așa că am răgazul unor informații , unele chiar inedite. Și asta pentru că Ceasul are și o legendă a sa: cică el ar fi fost construit în 1410 de Nicolae de Kadau și renovat în jurul anului 1490 de meșterul Hanus de la Rose. Legenda spune că, după isprăvirea construcției, lui Hanus i s-ar fi scos ochii , pentru a nu mai putea să realizeze vreodată, vreo capodoperă asemănătoare, în niciun alt oraș din lume. Nu știu cât de veridică este povestea, cert este că nicăieri, pe glob, ora exactă nu mai este dată de un astfel de ceas…
Conform astronomiei medievale, Pământul este reprezentat ca o sferă, plasată în mijlocul Universului. Simbolul a fost folosit și de creatorul spectaculosului orologiu. La orele fixe, ferestrele acestuia se deschid larg, făcându-și apariția cei 12 apostoli, apoi înfricoșătorul schelet, ținând în mână un clopoțel și o clepsidră și reprezentând Moartea. Cadranului superior al ceasului servește la citirea orei, afișând, de asemenea, poziția Soarelui și a Lunii. Dacă privești spre cadranul inferior , vei afla numele sfântului sărbătorit în ziua respectivă iar în același timp și semnele astrologice Finalul spectacolului animat îi aparține țanțoșului cocoș, care-și flutură, de peste 600 de ani, de 12 ori pe zi, aripile metalice…
…“Zădărnicia zădărniciilor, totul este zădărnicie…” pare a fi motto-ul fiecărei
reprezentații, din care se înfruptă vizual călători din toate colțurile planetei.. Nu vreau să cad în oala cu pesimism, așa că îmi fac un selfie vesel, la baza turnului, ignorând faptul că…hm….deși e ora exactă, ceasul stă!!!!! Lumea privește nedumerită către turn , apoi unii la alții…..Mă dumiresc abia seara, la hotel , dând fuga la internet : o comunicare din luna ianuarie a acestui an anunță sec : “ Luni dimineaţă, celebrul ceas astronomic din centrul oraşului Praga, una dintre principalele atracţii ale acestuia, a fost oprit pentru a fi trimis la reparaţii”. Deși , din ianuarie și până acum, au trecut mai mult de 6 luni, Ceasul cu sfinți din Praga este tot încremenit.. Așa că am fost nevoită ca fotografiile “sfinților” să le iau dintre cele făcute acum 4 anim cand păpușile meșterului Hanus își făceau, bine-mersi, datoria..

Mulțumim pentru colaborare Prague City Tourism, praguecitytourism.cz

Călătorie realizată cu sprijinul ROMFOUR

Publicitate