Foto: Marian Grigore
Vă mărturisesc că nu m-aș da în lături, dacă ar veni la mine un prinț și mi-ar propune să mă plimbe… cu trăsura! ( cu condiția să nu-mi ceară mai apoi banii pe bilet!) Aș urca solemn în caleașca obligatoriu suflată cu aur, asta după ce mi-aș pune mai întâi rochia cu crinolină și pălăria cu boruri largi și multe flori! I-aș șopti vizitiului să treacă musai și prin fața TVR, pentru a le face cu mâna colegilor mei, poftindu-i să mi se alăture!
Nu, nu am servit niciun pahar cu vin de Porto care să mă amețească, ci pur și simplu Muzeul în care tocmai am intrat predispune la visare. Cu ochii deschiși! Asta și ca să nu ratez niciun colțișor din micuțul muzeu al trăsurilor. Cel vechi. Fac aceasta precizare, pentru că între timp s-a deschis și unul nou, mult mai amplu, dar din care lipsește cumva poezia celui vechi …
Caleașca sau trăsura, depinde cum vreți să-i spuneți, se leagă, în mintea noastră, de lumea poveștilor. Dar lumea lor, a caleștilor, a existat aievea, cu trăsurile și caleștile plimbându-se, secole bune, regii planetei, alături de reginele lor, de prinții moștenitori și prințesele aferente, descinși cu toții din manualele de istorie.
Ca intrată în poveste m-am simțit așadar ( cu “prințul” alături de mine, purtând în loc de sabie, aparatul de fotografiat!) atunci când am intrat în Muzeul caleștilor din Lisabona – unul dintre cele mai vizitate. Păi cum să nu fie așa, când el adăposteşte o colecţie unică de trăsuri regale şi de accesorii conexe ( uniforme, îmbrăcăminte, atelaje), datând toate din epoca modernă (între secolul al XVII-lea şi secolul al XIX-lea)?
Colecţia cuprinde trăsuri prețioase – adevărate bijuterii, folosite de către familiile regale portugheze, dar şi unele exemplare europene, provenite din Anglia şi din Spania. Bogăţia decorativă a exponatelor, precum şi materialele preţioase din care acestea au fost făcute, reprezintă o dovadă a bunăstării, dar și a gusturilor estetice, cultivate de feţele regale şi de demnitarii Europei. …Și pe vremea aia era la fel: unii în calești aurite, alții – desculți, pe străduțele pietruite… Astăzi caleștile au fost înlocuite cu jeepurile, iar desculții au reușit să încalțe câte-o pereche de adidași second-hand…
…Gata cu filozofia! Caleștile ne-au pus capac și, pentru că am pomenit de cei oropsiți, ne amintim la rându-ne că astăzi, ultima noastră masă a fost …micul dejun! Cu ochii pe ceas (e deja ora 18) și pe harta din telefon, descoperim că nu foarte departe se află Mercado de Ribeira, pe lângă care trecuserăm alatăieri, în viteză, alături de vestita soprană. Am decis să vârâm un nas, această “piață orășenească”recomandată nouă încă de atunci, fiind una chiar celebră, în Lisabona. Dar despre asta…în episodul următor! 😉
Comentează