Bărbați de 10

“Plecarea din țară a fost, fără îndoială, cea mai dificilă și grea decizie pe care am luat-o, în viața mea” – interviu cu Mircea Barna, fostul căpital al Nationalei de baschet a României

Dacă mă întrebați cum l-am cunoscut pe Mircea Barna, fostul căpitan al Nationalei de baschet a României, o să vă spun că….nici eu nu știu cum l-am cunoscut!!! Pur și simplu, aveam nevoie de un cadou deosebit pentru unul din invitații mei – un glob trotter care străbătuse tot globul pământesc, înfigand tricolorul românesc în cele mai neașteptate puncte de pe Terra – și cineva mi-a recomandat să mă adresez lui Mircea Barna – cică “un mare sportiv român, stabilit în Germania și care face frecvente acte caritabile pentru românii din țară”. ….Așa am ajuns să vorbesc cu Mircea Barna care, deși îmi răspunsese la telefon din Germania, unde locuia de decenii bune, mi-a gâdilat timpanele cu un accent ardelenesc de toată frumusetea, precum cel care-mi îmbrăcase vacanțele copilăriei, petrecute în Ardeal. Astfel am cunoscut unul dintre cei mai inimoși oameni pe care mi-a fost dat să-i întâlnesc, în mulții mei ani la TVR. De atunci, Mircea Barna a spus “prezent!” ori de câte ori ne-am adresat lui, cu rugămintea de a ajuta câte un nevoiaș, prezent în emisiunea noastră. Iar mai nou, mi-a vorbit de o extraordinară inițiativă a sa, un proiect pe care se străduiește să o pună pe picioare, alături de clujenii săi minunați : Asociația “IMPREUNĂ PENTRU O ROMANIE MODERNĂ’ decisă să ofere un program de mentorat și sprijin financiar pentru tinerii valoroși din Romania . Fostul sportiv al României era atât de entuziasmat de acest proiect și mi-a vorbit cu atâta incântare despre felul in care îi vor sprijini ei pe tinerii de excepție, încât mi-am zis : astfel de oameni trebuie să fie făcuți cu cunoscuți cu orice preț! Și…uite-așa a luat naștere interviul de față:

Marina Almășan : – Ardelenii sunt, se știe, cei mai patrioți dintre români. Cât de greu va fost să vă decideți să părăsiți țara și ce anume v-a supărat atât de tare?

Mircea Barna : – Am părăsit România în septembrie 1987,împreună cu soția mea, iar fetele noastre Anca și Adriana au rămas în grija fratelui meu și a mamei soției mele . Ele aveau să vină în ianuarie 1988 în Germania si a fost unul dintre momentele minunate din viața noastră, noi fiind pregătiți pentru o perioadă mult mai lungă de așteptare.Motivele principale pentru care am ales să rămânem în vest au fost:1)Anca și Adriana,care aveau 10,respectiv 9 ani,se numărau deja printre primele 4-5 speranțe ale tenisului românesc și întâmpinam greutăți majore pentru a participa la turnee internaționale si 2) calitatea mediocră, execrabilă a celor care conduceau țara în acel moment: soții Ceaușescu și miniștrii lor (mulți dintre ei analfabeți, cum s-a dovedit mai târziu,la acel proces).

Marina Almășan : – Două motive adânci, în măsură să justifice un astfel de gest radical. Si pot pune rămășag că pasul n-a fost ușor de făcut. Ardelenii sunt foarte legați de glie, de oamenii dragi. . Chiar așa, ia vorbiți-mi despre copilăria dvs, despre părinti, despre locuri natale.

Mircea Barna : – Am avut o copilărie extrem de frumoasă, împreună cu fratele meu Dorin, în Mediaș, unde am trăit primii 19 ani din viață. Vacanțele,atât pe cele de vară, cât și pe cele de iarnă le petreceam la bunici, atât la cei din partea mamei, cât și la cei din partea tatălui , care locuiau în 2 sate învecinate din jurul orașului Blaj. Bunicul din partea mamei fusese un chiabur înstărit și avusese multe probleme cu autoritățile la începutul anilor ’60, fiindcă refuzase să semneze “ de bună voie” „cedarea pământului,utilajelor și animalelor” în folosul poporului(ce glumă bună această formulare! ) . Din acest motiv, mamei mele Maria, Dumnezeu să o ierte, i se interzisese să urmeze școala de învățatoare, dar tatăl meu, Traian, bunul Dumnezeu să-l odihnească și pe el, a reușit să absolve, în 1947 , în București, Academia de Studii Comerciale. A fost apoi repartizat la Mediaș, unde a fost la început inspector la Banca Națională ,iar începând cu 1954(2 ani după ce m-am născut eu) și până în 1969 când a decedat,a fost directorul O.C.L Mediaș(organizația comercială română). Sunt sigur că experiența trăită cu părinții mei si cu bunicii mei m-a ajutat mult în cariera mea de bussiness de mai târziu, mama mea fiind și ea foarte mult timp șefa contabilă la OCL Mediaș și unul dintre cei mai buni specialiști în finanțe din județul Sibiu,instruind foarte multe cadre in domeniul economic,care au ajuns mai târziu în funcții de conducere.

Marina Almășan : – Iată deci că așchia nu sare departe de trunchi! Însă mult înainte de a deveni cunoscut ca și om de afaceri, ați excelat în sport. Ați fost căpitanul Nationalei de baschet a României. Care au fost momentele de vârf ale carierei dvs?

Mircea Barna : – Am făcut extrem de mult sport în copilărie: fotbal,înot,ski,handbal, eu locuind într-un cartier cu foarte mulți băieți . Fratele meu urma să devină,peste ani, un jucator de fotbal foarte valoros, evoluînd la Poli Timișoara și Steaua si fiind component al echipei olimpice a țării. În 1971 am plecat la Cluj, unde am absolvit Facultatea de Matematică-Informatică în 1976, an în care m-am și căsătorit. Aici am jucat, timp de 16 ani, în liga națională, iar între 1972-1979 în echipa națională. Eram conducător de joc și unul dintre foarte puținii jucători din provincie, majoritatea componenților fiind de la Dinamo și Steaua București. Cele mai frumoase amintiri din această perioadă au fost deplasarea din China în 1972, unde am câștigat toate cele 8 partide disputate, apoi turneul de la Roma din 1976 și turneul din 1978 în mai multe țari din vest(Germania,Olanda,Belgia,Austria).

Marina Almășan : – Sunteți grozav! Ce amintiri prețioase! Am să vă întreb acum cum v-ați “construit” noua dvs viață? Care au fost greutățile începutului? Care au fost primele victorii?

Mircea Barna : – A fost fără îndoială cea mai dificilă și grea decizie pe care am luat-o în viața noastră , dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, a fost una foarte inspirată . Fetele noastre au venit foarte repede la noi, aveam un apartament foarte frumos în zona ultracentrală a Clujului și fiindcă era mare bătaie pe el, fetele au primit permisiunea ca, în schimbul lui, să vină la noi. Eu și soția mea am venit în vizită la Nürnberg la cel mai bun prieten de-al meu, fostul coechipier Mathias Rührig si am cerut azil politic. Apoi am fost cooptat imediat în echipa de baschet de div.B a orașului Nürnberg, iar după 1 an am fost investit în postura de antrenor . Anca și Adriana – fetele mele – au devenit foarte repede campioanele de junioare ale Germaniei, deci aș putea spune că începutul vieții noastre în vest a fost foarte solid și de succes.
Apoi,din 1992 până în 1995,timp de 4-5 luni pe an Anca și Adriana au primit o bursă de la Academia de tenis a lui Nixk Bollettieri din Bradenton ,Florida, SUA, unde le-am însoțit împreună cu soția și unde au avut șansa să se antreneze alături de mari jucători precum Andre Agassi, Pete Sampras, Mary Pierce, Monica Seleș, Tommy Haas. Acest lucru le-a ajutat foarte mult în cariera lor ulterioară, Adriana devenind vice-campioana Germaniei la senioare în anul 2000, iar Anca devenind campioana Germaniei în anii 2001,2002 și numărul 1 în echipa de Cupa Federației a Germaniei până in anul 2004.

Marina Almășan : – Wow! M-ați dat gata! O familie cu atâtea valori ale sportului adunate la un loc!

Mircea Barna : – A fost una dintre cele mai frumoase etape din viața noastră, am colindat întreaga lume, am cunoscut oameni foarte frumoși și de succes și am încheiat multe prietenii cu oameni din lumea întreagă.
În fiecare săptămână,la fiecare turneu,seara de miercuri este rezervatâ întâlnirii dintre sponsorii turneului respectiv și jucătoare, așa numita „Player’s Party”. Am avut astfel șansa să întâlnesc oameni de mare succes din lumea întreagă(marea majoritate posesorii unor afaceri de sute de miliiane de Euro) iar în urma acestor sute de discuții s-a concretizat sistemul „Impreună pentru România Modernă”,care cuprinde de fapt experiența de zeci,sute de ani din țări dezvoltate din lume precum Elveția,Germania,SUA,Anglia și pe care vrem să o implementăm în România,în toate structurile societâții românești.

Marina Almășan : – Așa, deci iată, am ajuns la subiectul care v-a acaparat, în ultima vreme! Vorbiți-mi despre proiectul dvs.

Mircea Barna : – O să vă țin o mică prelegere, ca să înțelegeți unde batem ! Un Management Personal (MP) bine însușit va ajuta orice tânăr român să funcționeze eficient și să își crească enorm nivelul de satisfacție personală, atât în viața profesională cât și în cea privată.
Oamenii fără un MP eficient din epoca actuală a globalizării – caracterizată printr-o luptă acerbă pentru locurile de muncă bine plătite și într-un mediu plăcut – se află în aceeași poziție pe care s-au aflat cei care nu știau să scrie și să citească in urmă cu 50-60 de ani.

Marina Almășan : – Dar ce înseamnă, de fapt, un Automanagement, sau “Management personal” cum îi spuneți dvs, eficient?

Mircea Barna : – MP este un nucleu complet de cunoștiințe și abilități care ajută pe oricine:
1) să se cunoască pe sine și partea lui interioară, adică încrederea și stima de sine, intuiția, memoria, voința, sentimentele, simțurile, imaginația, gândirea, nevoile, aspirațiile
2) să își optimizeze și partea exterioară ) relațiile interpersonale, comunicarea, vânzarea, negocierea, planificarea carierei, planificarea etapelor din viață)

Marina Almășan : – Dar, oare, nu este acesta rolul școlii?

Mircea Barba : – Ceea ce învață tinerii la școală sau la facultate, bine sau mai puțin bine, îi ajută într-o anumită măsură, dar în nici un caz atât de mult cât îi ajută și însușirea unui management personal eficient! Și uite-așa, ajungem la formula:
Educația completă a unui tânăr = Educația formală (școala 40 %) + Educația non – formală (automanagementul IPRM 40%) + Educația informală (familie, prieteni, internet etc. 20%)
Pe educația formală, statul român cheltuiește anual cca.10 miliarde de Euro, pe cea non – formală foarte, foarte puțin, apreciez 20 milioane de Euro, iar pe cea informală 0 Euro.
În acest fel, este absolut imposibil să existe tineri care să își poată realiza POTENȚIALUL MAXIM …

Marina Almășan : – Este lăudabil interesul dumneavoastră, ca părinte, în primul rand, în această direcție! Cum doriți să arate lumea în care să trăiască copiii dvs?

Mircea Barna : – Îmi doresc pentru copiii și nepoții mei să trăiască într-
Europă pașnică și optimistă și care să se sprijine pe următorii 4 piloni:
1)dreptate și echitate socială
2)prosperitate
3)solidaritate
4)credință

Marina Almășan : – Oare vom trăi să vedem o astfel de lume?…O ultima întrebare, domnule Barna : Care vă este cea mai mare dorință ?

Mircea Barna : – Dorința mea cea mai mare este să fim sănătoși, să petrec cât mai mult timp de calitate cu nepoții, cu fetele noastre , cu soția și cu prietenii și să pot ajuta cât mai mulți oameni!

Marina Almășan : – Sunteți un om minunat! Vă multumesc!

Iată, în final, ca surpriză, o secvență la care Mircea Barna ține foarte mult : înfruntarea dintre fiica sa, Anca și faimoasa Serena Wiliams!

 

Campanie susținută de DPLAY SPORT ACERBIS : ACERBIS DPLAY SPORT ROMÂNIA

Publicitate