Acasă la mine

Pijamalele mele, cu miros de primăvară!

 

O să vă fac o mărturisire care poate o să vă surprindă.  

Mie, când mi se face dor de primăvară ( anotimpul meu preferat!) …mă apuc de spălat rufe! Și înca una bună : când am chef să escaladez munții, tot către mașina de spălat mă reped! 

Nu, nu-mi lipsește nicio doagă, și nici nu mi-a întunecat pandemia rațiunea😁, ci, pur și simplu, de când am început să folosesc gama de detergenți “SANO MAXIMA”, mireasma pe care o împrăștie rufele mele proaspăt spălate, mă transportă în anotimpurile și locurile de mai sus! Nimic nu poate egala o pijama, mirosind a flori de tei sau o cămașă cu parfum de Retezat! 

Bine-bine – veți spune voi : la un detergent important  nu este cum miroase, ci cât de bine spală! Corect! – sar eu, de colo, in timp ce-mi cufund nasul în prosoapele curate și pufoase, îmbibate în aroma florilor de măr.  Trebuie să recunosc că, fiind o fire cârcotașă, am studiat foarte bine rufele rezultate la prima spălare cu SANO. Erau perfect curate, ba chiar dispăruseră niște pete nărăvașe, pe care le dobândiseră prosoapele mele de bucatărie, în urma experiențelor mele culinare! Abia după acest prim “examen”,  i-am spus lui SANO un “DA!” hotărât, mai ceva ca la Ofițerul Stării Civile! 😁 ( măcar știu că SANO nu mă va trăda niciodată! 😉) 

Dacă mă întrebați, ce prefer : detergentul praf sau pe cel lichid, am să vă spun că le alternez pe amândouă, fără vreo regulă anume. Dar parcă Sano Maxima Power Gel mi s-a “lipit” mai strâns de suflet! Mă înțeleg mai bine cu el și parcă stă și mai comod , în dulapul meu de la baie. 

Ca reporter curios ce sunt, prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost : Cum naiba de rezistă mirosul acesta îmbătător, la atâta timp după spălare? Un expert în detergenți mi-a vorbit o ora intreagă, despre o tehnologie modernă – Microcapsules Lock, care cică face ca mireasma să fie împrăștiată în jur pe o durată îndelungată.  Deștepți, inventatorii cu pricina! Probabil au avut acasă niște neveste pretențioase!😉

    Și pentru că am o bună prietenă care a devenit recent mămică, am să-i șoptesc la ureche că prietenii de la SANO au și pentru ea ceva : detergentul pentru prichindei : SANO Maxima Baby, care nu numai că își face datoria de detergent, curățând excelent rufele juniorilor, dar oferă și o protecție maximă pentru pielea sensibilă a celor mici! Adio, așadar, iritații și alergii!

 

     V-aș mai povesti eu multe despre detergenții-minune de la SANO, dar tocmai s-a întors fiul meu din excursie și baia s-a umplut de rufe murdare,  care își așteaptă rândul! Așa că…fug să mai respir  ceva mireasmă de primăvară! 😉

P.S. Dacă am reușit să vă transfer microbul “Sano Maxima”, vă recomand să faceți cunoștință și cu alte produse SANO, cel puțin la fel de bune! Le puteți găsi aici : http://www.sanoromania.ro/

Iar apoi, firește, și în magazine sau prin comenzi online! 

Uscatoare rufe