Povestea mea

Dan V. Dumitriu declară : “Sunt prost!” …Așa să fie, oare?!?

Sunt prost ! Definitiv ! De obicei proștii nu-și dau seama că sunt proști , dar eu , probabil că sunt un prost atipic . Cum am realizat lucrul ăsta ? Păi am încercat să fac niște exerciții simple de aritmetică și am eșuat în mod lamentabil . Mai întâi , am încercat să mă adun. . Pentru o vreme am reușit , dar mi-am dat seama că sunt nefericit , pentru că îmi place mai mult să fiu , cum am fost dintotdeauna , adică împrăștiat . Mă împrăștii în toate și îmi și place . Vă rog să nu vă gândiți la prostii ! Apoi am încercat să mă scad , că de câte ori m-am lăsat de fumat și m-am lăsat de câteva ori , am pus pe mine de fiecare dată câte cinci-șase kilograme . Nu am reușit nici scăderea . De pus le-am pus ușor , dar când a fost să le dau jos , m-am izbit de un zid de neputință , mai ceva decât Marele Zid Chinezesc . Ale naibii kilograme stau lipite de mine ca timbrul de scrisoare . Ăla cică , s-ar dezlipi la aburi , dar surplusul de greutate nu , că am încercat până m-am opărit și tot degeaba .
Mi-am zis că poate voi avea mai mult noroc cu înmulțirea , dar am reușit să mă înmulțesc doar o singură dată și nici atunci nu sunt sigur că rezultatul a fost concludent , pentru că eu am încercat să mă înmulțesc pe mine , iar progeniturii mele nu-i place literatura , asculta muzică proastă , nici gând să-i dea prin minte să compună ceva sau să scrie versuri ,cât despre sport , nici nu este cazul să pomenim .
Cu împărțirea , am luat câteva bușituri zdravene , ba căzând din copaci , ba de pe motocicletă , că de , nu era să fiu eu mai breaz decât ceilalți , dar am rămas întreg , ceea ce mă face să cred că sunt indivizibil , cel puțin până la proba contrarie . Vedeți ? Nu mă poate acuza nimeni de rea voință , că de încercat am încercat , dar dacă nu sunt capabil , ce vreți să fac ?
Rămăseseră câteva operațiuni mai complicate , cum ar fi de exemplu ridicarea la putere . Recunosc că n-am încercat să mă ridic la putere , că ce dracul să caut eu acolo ? Sunt deja destui proști . M-aș fi pierdut în mulțimea lor și mama mi-a spus încă de mic , să am grijă să nu mă pierd , că vine bau-bau și mă papă sau ajung la pușcărie . Pericol mare !
Vă dați seama că în condițiile date , nici nu mi-a trecut prin minte să încerc să extrag rădăcina pătrată din mine , nu de alta , dar sunt rotund peste tot și nici măcar capul nu-l am pătrat .
Mă gândesc că poate în viitor , odată cu evoluția tehnologiei , va găsi cineva un remediu și împotriva prostiei. . Ar fi singura salvare!

Dan V. Dumitriu, Laval, Canada, septembrie2020

sursa foto: vectorstock.com

Publicitate