Copii și tineri Nu mai sunt copil!

Pasiunea mea

Orice sport face bine trupului si minții. Eu am ales dansul sportiv. M-a tranformat fizic și psihic -feminitatea, eleganța, postura altetică și încrederea de sine fiind doar câteva dintre calitațiile pe care le-am dezvoltat de-a lungul anilor. Este printre cele mai costisitoare sporturi: de la seminariile și orele particulare, taxele de concurs și transportul, până la costume, încălțăminte și accesorii… Toate acestea plătite din banii părinților. Când eram mică am încercat toate sporturile potrivite unei fete. De la baschet, volei sau înot până la tenis și gimnastică. Niciunul nu mi-a plăcut, până într-o zi rossecând am intrat într-o sală imensă, cu oglinzi pretutindeni și muzică în boxe. Pe atunci aveam 6 anișori și habar nu aveam că e unul din cele mai scumpe sporturi sau cât de multă lume e implicată în realitate în această lume. Am mers, evident, la grupa de începători. Cătălin (profu’) m-a plăcut din prima secundă, sunt convinsă! Tocmai de aceea, nu peste mult timp, am fost trimisă direct la grupa de performanță. La început eram entuziasmată să ma văd printre cei mari. Pe parcurs am înțeles că nu fustița mea tutu sau săndaluțele aurii sunt importante, ci progresul pe care îl fac. Când vezi oameni care au probleme de sănătate destul de grave și cu toate astea participă la antrenamente și în concurs, îți dai seama că iubirea pentru dans e mai presus de orice. În toamnă am început școala și am fost nevoită să îmi fac un program avantajos. Astfel, la ora 19:00 – stingerea și la ora 6:00 trezirea. Cel puțin 3 mese pe zi, fructe la pachet și energie, cât mai multă. Timp de 4 ani nici măcar o dată nu m-am abătut de la ceea ce făceam zilnic. După aceea, antrenamentele au evoluat, de la 2-3 pe săptămână la minim 4 și prin 2010 deja era o anormalitate dacă nu mergeam o zi la sală. Vara, deja stabilisem un target, minim 3 ore pe zi. A fost o perioadă genială! Chiar dacă petreceam mai mult timp în sala de dans, asta nu m-a făcut să renunț. Ba chiar m-aș fi mutat acolo… Totul: profesorii, partenerul ( de nădejde), drumul cu trenul până în Cluj sau Brașov (unde se organizau concursuri importante) sau minutele de somn din mașina 232 de după antrenament sunt lucrurile care m-au facut să ador dansul.
rosse 1În urmă cu câțiva ani vroiam să renunț. Indiferent de semnalele asurzitoare pe care mi le trimitea instinctul de dansator, le-am îndepărtat de orice coardă sensibilă care m-ar fi făcut să dansez dinnou. Prin definiție, dansul este un ansamblu de mișcări coordonate cu ajutorul ritmului. Deși pare simplu, dansul sportiv este sofisticat. Începând cu atitudinea corporală. Capul ridicat, cu bărbia la nivelul unei linii imaginare cu solul, brațele care creează o imagine din împletituri fixe, de la umeri până la vârfurile degetelor, centrul de susținere care trebuie să fie în permanentă legatură cu centrul de greutate și restul segmentelor corpului care sunt coordonate în direcții precise.
Pentru mine, dansul e cel care îmi invadează corpul cu vibrații electrizante care se conectează la biturile unei melodii și mă fac instant să dansez. Sigur, tehnica e cea mai importantă. Dar, combinată cu armonia din limbajul gesturilor reușește să lase în urmă povestea fiecărui dans, a fiecărei coregrafii care reflectă emoțiile din trup și suflet, resimțite simultan cu partenerul. Defapt, ăsta e cel mai mare secret: băiatul și fata să fie conectați astfel încât orice impuls primește partnera să fie continuat de o reacție corectă tehnic dar și expresiv. Aș putea povesti la nesfârșit despre pasiunea mea pentru dans sau aș găsi sute de comparații numai pentru a vă face să înțelegeți cât de frumos e acest univers pe care fiecare dansator îl ține în propriile mâini, dar sentimentul pe care îl ai atunci când efectiv dansezi, nu poate fi vreodată transpus în cuvinte. Tocmai de aceea, când m-am gândit să renunț, nu am putut. Pasiunea e oxigenul sufletului, și cum puteam să îl las fără?!?

Uscatoare rufe