Am purtat, la viața mea, mai multe tipuri de ochelari. Cel mai adesea, ochelari de cal. Am trecut prin multe tronsoane ale vieții ca un supersonic : țintit, în viteză, fără să mă uit în stanga și-n dreapta. Vizând un țel – de multe ori derizoriu – am ignorat lucrurile “de pe margine” și care m-ar fi putut face mult mai fericită decât atingerea țelului propus. Am ratat petreceri studențești pentru că învățam pe rupte, am dat la o parte joburi peste hotare pentru că erau copiii prea mici iar apoi părinții prea bătrâni, am îndepărtat bărbați fermecători pentru că eram mult prea măritată cu bărbați aleși în pripă… Ochelarii de cal mi-au fost așezați, cred, pe creștet în timpul celor 7 ani de acasă și s-au simțit atât de bine pe fruntea mea, încât au făcut priză cu aceasta, rămânând fixați pe ea nepermis de multa vreme. Asta e, caii pleacă, ochelarii de cal rămân.
Apoi am descoperit ochelari de soare. Și mi i-am adăugat la profil. Nu că m-ar fi deranjat neapărat soarele – cu care mă împac destul de bine, chiar dacă în copilărie mi-a vărsat găleți întregi de pistrui pe obraji. Dar odată cu televiziunea, în viața mea și-a făcut loc și acest tip de accesoriu. Ochelarii de soare rimau, într-un fel , cu statutul de “vedetă” ( urăsc termenul, de aceea îl îmbrac în ghilimele!) . Iar instinctul de turmă nu m-a ocolit nici pe mine. O precizare : nu am purtat niciodată ochelari de soare pentru a nu fi recunoscută pe stradă. Cum, cică, fac “divele”. Eu, personal, bucur de fiecare dată când lumea mă recunoaște pe stradă și, din atitudinea și zâmbetele sale, deduc că am lăsat niscaiva urme plăcute în conștiința celor în casa cărora, indirect, intru de peste 3 decenii. Ochelarii de soare, așadar, îi port pentru a face față trendurilor. Și amestec ochelari “de firmă” cu alții “de doi lei”, dar al căror design mă convinge. Deci, nu pot fi acuzată că aș fi snoabă.
A venit apoi și vremea ochelarilor-ochelari. Momentul a fost o bornă importantă în drumul meu, pe care am amânat-o nepermis de mult, chiorându-mă cu talent pentru a descifra literele și cifrele poposite sub ochii mei. Asta pâna când , într-una din emisiunile mele, doctorița Monica Pop, în stilu-i caracteristic, i-a făcut inconștienți pe cei care, după 45 de ani, susțin că văd bine fără ochelari. Eu împlinisem deja 50. …A doua zi mi-am comandat prima pereche de ochelari, pe care în primul an i-am purtat pe furiș. De fapt și astăzi continui să-mi scriu desfășurătoarele din emisiune cu litere de-o șchioapă, cum înțeleg că facea Ceaușescu . În mintea mea, ochelarii reprezintă un discret semn de îmbătrânire, cu toate că ambii mei copii poartă deja demult ochelari. Asta e, clișeele, bată-le vina! Cert este că nici după ce mi-am suit ochelarii de vedere pe nas, nu pot spune că am văzut mai bine drumul spre fericire…
Cei mai dragi îmi sunt însa ochelarii mei roz (vezi foto!) . Toată viața am visat să am ochelari roz, pentru că citisem undeva – era, probabil, o metaforă – că prin ochelarii roz, viața pare mult mai frumoasă. Probabil pentru că devine , la rându-i, roz. Ori, despre “viața în roz” , știți și voi, s-au scris și melodii memorabile! Prin urmare, am căutat ani în șir ochelari roz, prin toate călătoriile mele de-a lungul și de-a latul lumii. Îi căutam cu atâta râvnă, de parcă ochelarii roz rămăseseră ultima mea șansă la fericire. Țin minte că m-am ciocnit de o frumoasă pereche de ochelari roz în Germania, cu ani în urmă, însă cel care mă însoțea la shopping – medic de profesie – mi-a interzis să-i cumpăr : “Cum poți să-ți iei ochelari de 10 Euro?!? Nu realizezi cât de periculoși sunt pentru vedere?!?” . Ochelarii au rămas pe raft, iar gandul meu – la ei. “Am ratat șansa la fericire…”, mi-am zis, oftând.
Nu demult, am avut șansa de a primi un dar neașteptat. Pe cand pierdusem orice speranță de a-mi colora viața în roz prin această râvnită așezare pe nas a unor ochelari de profil, am primit deodată în dar o pereche de ochelari… – culmea! – roz!!! Nu știu despre ce nuanță de roz este vorba – dacă sunt roz-bonbon sau roz banal – cert este că, după ce ochelarii cei roz mi-au încălecat nasul, pare că și viața mea a început să prindă culoarea lor!
….Ce ți-e și cu “efectul Placebo” ăsta! 😂😂😂
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : BOTOX-LIKE
Comentează