Best seller Timp liber

“ Oamenii politici adevăraţi, cu valoare, competenţă, morală și principii,  nu mai au loc să ia cuvântul” – omul de afaceri și fostul politician GEORGE PĂDURE explică, în viitoarea sa carte,  depărtarea sa de scena politică. 

 

“Chiar și după nașterea copiilor mei mai tineri, într-adevăr, mă pasiona în continuare politica, dar ceea ce vedeam zilnic pe ecranul televizorului mi se părea că nu mi se mai potrivește. Toate soiurile de impostori, foști escroci, femei de moravuri ușoare sau bișniţari ne vorbeau acum despre democraţie, inflaţie și reguli ale economiei. Pe deasupra, mulţi din aceleași categorii sociale sau chiar foști șoferi, mecanici sau doar absolvenţi de liceu, se transformaseră peste noapte în ziariști, redactori și producători, și ei în goană după bani și privilegii. Ţin minte chiar doi redactori ai unuia dintre marile cotidiane naţionale, cărora, pe timp de campanie, trebuia să le plătesc săptămânal, lunea, câte 250 de euro, doar ca să nu mintă. Atâta le cerusem: să nu mintă pe timpul campaniei, așa cum știam că procedează din dispoziţia șefului lor. Nu cred că există vreo persoană publică în România care să facă sau să fi făcut politică fără să fie împroșcată cu noroi de un așa-zis ziarist. Ba mai mult, unii chiar insultau! Nu am înţeles niciodată de ce ziariștii au dreptul pur și simplu să insulte, în timp ce de la tine așteaptă să-i tratezi cu un nemărginit respect.

Oamenii politici adevăraţi, cu valoare, competenţă, morală și principii, nu mai au loc să ia cuvântul. Trebuie să-i asculte pe „noii politicieni“ sau „ziariști“. Se cere reformarea clasei politice, fără ca nimeni să propună, în primul rând, reformarea presei din România. Multe probleme izvorăsc tocmai din modul în care jurnaliștii înţeleg rolul de informare al presei; jurnalistul nu trebuie să aibă rolul de adversar al cititorului, de luptător, de discreditare a interlocutorului, pe care urmărește să-l dărâme cu orice chip. Ce păcat că nu a reușit nimeni să-i reunească pe adevăraţii ziariști (căci avem destui) la un singur ziar sau post TV, astfel încât să nu asistăm la acest amestec al celor cu și fără talent, cu și fără școală, cu și fără bun-simţ, cu și fără caracter. Mulţi spun că este o criză de valori, dar nu observă că avem o criză de bun-simţ, de moralitate și de ideal. Tocmai din acest motiv mi s-a părut că, cel puţin în acest moment, eu nu am ce căuta în politică sau în viaţa publică românească, atât de bolnavă și răvășită de interese meschine. Abstinenţa de la viaţa publică, pe care mi-am impus-o, mi s-a părut mult mai interesantă. Ura între oameni se întindea ca o pecingine, îmbolnăvind încet, dar sigur întregul corp al unui muribund, România devenind aproape depresivă.

(….) 

De la cel mai înalt nivel se face apel la români să-și iubească ţara și să vadă partea ei frumoasă. Cei care le cer aceasta nu înţeleg că românii nu s-au săturat de ţara lor, ci de apucăturile și anorma- litatea existente aici. Aproape nimic nu mai funcţionează corect și firesc. O ţară cu atâţia oameni capabili este dezamăgită și pesimistă din pricina lucrurilor pe care le văd întâmplându-se, dar și din pricina celor simţite direct. Românii, cărora li se promite în fiecare campanie electorală și apoi, în fiecare an,  că va fi mai bine, au fost minţiţi, iar minciunile au fost acoperite prin deturnarea atenţiei către faptele diverse etalate pe prima pagină. Mai mult, populismul și goana după voturi îi fac pe unii politicieni să producă tot soiul de perle și propuneri care mai de care mai deocheate.

Am ajuns, trecând prin atâtea situații, atât în viața de toate zilele, cât și în afaceri sau în politică, să-mi dau seama că și copiii mei, și întreaga lor generație vor fi obligați să schimbe ceea ce astăzi lăsăm în urma noastră. Mai ales că sunt convins că și generațiile viitoare vor dori să trăiască bine, altfel decât acel „bine“ urat de Traian Băsescu, ca simplu slogan de campanie gol de conținut. Poate nu este bine cum am procedat, să încerc să înțeleg și să clarific și pentru alții, așa cum am procedat pe parcursul vieții, reușind de multe ori imposibilul. Nu am acceptat niciodată acest cuvânt. Atunci când poți spune că, prin tot ce ai făcut, ai văzut și ai simțit, ai trăit o viață cât zece, trebuie să poți să-ți asumi toate experiențele prin care ai trecut. Iar eu mi le-am asumat”. 

  

Fragment din cartea “O viață cât zece și Cum m-a urmărit Traian Băsescu”, în curs de apariție la Editura RAO, autor George Pădure

Uscatoare rufe