O întrebare idioată naște mai totdeauna răspunsuri idioate. Sau… te lasă fără cuvinte. Da, mai pun și eu astfel de întrebări, recunosc. Ultima, mi-am detectat-o la o recentă ediție a “Rivalilor”, noua mea emisiune de la TVR. Venise vorba despre patriotism. Pfff! Subiect desuet, știu! Dar mă aflam între două tabere care se aflau față-n față – tinerii de azi și cei de ieri, actualmente deținători de talon de pensie – și parcă-mi părea rău să nu provoc o comparație între aceștia ȘI din acest punct de vedere: al felului în care știu să-și iubească țara.
Intrebarea ( aia, tâmpită, de care vorbeam) viza o situație aparent utopică, dar din ce în ce mai verosimilă, din păcate : “Dacă ar începe un război și ați fi chemați la arme, să vă apărați țara, v-ați grăbi să vă înrolați?”…Gradena tinerilor a înlemnit. M-au văzut cu microfonul în mână, îndreptându-mă spre ei și…îi simțeam că ar fi dat totul, pentru ca podeaua Studioului Pangratti să se caște într-un hău nesfârșit, care să-i înghită inainte de a ajunge eu și microfonul meu blestemat, la ei… Hăul nu s-a născut, liniștea s-a așternut peste tinerii împietriți care, cu câteva minute înainte, se băteau gălăgioși cu pumnul în piept că “ei sunt viitorul țării”;… și a trebuit să fac o piruetă jurnalistică, pentru a mă întoarce la teme mult mai pașnice și mai “normale”. Totuși, după ce linistea și genericele de final s-au așternut peste filmarea cu pricina, îndrum spre casă câteva “stopuri” succesive mi-au dat răgazul să mai zăbovesc , în mintea mea, asupra subiectului…
A pierit, oare, patriotismul românilor de astăzi, sau doar s-a updatat și el, la fel ca toate cele ale Prezentului, îmbrăcând haine noi, în trend? Nu știu, zău, ce să zic… Definiția patriotismului , cu care noi am crescut, s-a dizolvat până la ștergere totală, în valurile vremurilor de azi. Aceleași, în care s-a înecat și majoritatea corăbiilor noastre… În mintea mea ( și probabil a altora ca mine) a fi patriot nu înseamnă neapărat să consideri, naiv, ca ai cea mai frumoasă țară din lume. Asta era pe vremea mea, în vremuri când habar n-aveam ce se întâmpla în jurul nostru și trăiam într-o bulă a dezinformării… A fi patriot, astăzi, nu înseamnă să-ți iubești orbește țara, fără să-i vezi hibele ( de care ea, sărăcuța, nu este întotdeauna vinovată) ci să încerci să faci ceva, pentru a îndrepta lucrurile ce o fac să pară din ce în ce mai strâmbă. “-Sunt prea mărunt, pentru a schimba ceva, în țara asta!” – se scuză câte unii. Dar și aici, e ca și la vot – votul acela al nostru, care “pare că nu contează”. Adunate, toate atitudinile și faptele mărunte ale noastre – ale celor de aici ( inclusiv votul nostru singular) – nasc marile schimbări în bine ale acestei țări. Am făcut o precizare : “ ale noastre, ale celor DE AICI” , care îi va scoate din minți pe cei plecați departe și care susțin, unii – că sunt prea supărați pe țara lor, iar alții – că de acolo, de departe, pot schimba în bine țara. Sincer, cu riscul de a mi-i pune în cap în primul rând pe cei doi copii ai mei, care au ales și ei depărtările, mi-e tare greu să fiu de acord cu cei de mai sus. În primul rând, pe țara ta nu te poți supăra. Nu e de vină Delta Dunării că salariul tău e mic, și nici Horia, Cloșca și Crișan că în casa ta e frig. N-are nicio legătură Decebal cu lipsa autostrăzilor iar manăstirile din Moldova nu trebuie să plătească pentru criza din spitale sau pentru batjocura în care trăiesc bunicii nostri… Deci nu te răzbuna pe țară, abandonand-o la greu, căci nu este ea vinovata. Cei ce te-ar putea scoate din minți, sunt, poate, oamenii săi cocoțați prin funcții ce le dau puterea de a-și batjocori țara și semenii. Dar și pe aceia îi ține în funcții tot nepăsarea și lipsa ta de curaj și atitudine…
Iar apoi, în al doilea rând, nu poți susține că iți iubești/ajuți țara “de la distanță”, atunci când, în numele unei bezmetice globalizări, tu alegi să pui în slujba altora tot ce ai tu mai bun – mintea ta strălucită, forța brațelor, hărnicia, tenacitatea, rezistența și celelalte calități cu care te-a înzestrat mioritica ta mamă. Umărul tău nu se mai opintește la greutățile țării tale și ale neamului tău, ci la înflorirea alteia, care nu e și nu va fi niciodată a ta, a cu adevărat. Ci doar o țară care, eventual, te va plăti foarte bine… Napoleon spunea cândva că, în dragoste, singura victorie e fuga. Nu și în ceea ce privește dragostea de țară. Te întrebi necontenit ce anume face țara ta pentru tine? Greșit! Întreabă-te cu aceeași îndârjire, ce faci TU pentru țara ta…
Astăzi este Ziua României. Vor sfârâi micii pe grătar și gargaragiii pe la televizor, vom vedea totul în nuanțe tricolore, vor face vânzare târgurilor de Craciun și ne vom întrece în a-i ura țării ceea ce nu ne vom grăbi să-i și oferim. Ne vom întrece in declarații patriotarde, fără a ști macar, mulți dintre noi, ce s-a întâmplat, de fapt, cu ani în urmă, pe 1 Decembrie. Vom scotoci prin arhive și ne vom descoperi fotografiile în care apărem împachetați in ii tradiționale, pe care le vom încărca apoi, în mod obsesiv, pe rețelele de socializare, considerând că am marcat și noi, iată, ziua țării. După care ne vom întoarce la indiferența noastră, la veșnicele nemulțumiri adresate ei și la visele noastre ascunse, acelea în care ne vedem relocați undeva, cât mai departe, unde sa ne fie cald și bine, chiar dacă în jurul nostru se va vorbi o altă limbă, iar cei din jur vor strâmba din nas, atunci cand vor afla de unde ne tragem. Asta dacă vom avea curajul să răspundem cinstit la întrebarea “Where are you from?”…
La multi ani, România!
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : NATURALIS BRONHOSUPORT
Comentează