Bombănelile Marinei Editoriale

O fi o bazaconie, viața de dincolo de moarte?…

Aseară am citit, până târziu, tot soiul de articole, și mai științifice și mai romanțioase, despre viața dincolo de moarte. Ce mi-a venit? Nimic. O simplă documentare pentru ediția de astăzi a emisiunii noastre, când, probabil,  celebrul jurnalist Alexandru Mironov ( cel care s-a născut , cu siguranță, pe un Continent al Stiinței) va încerca s-o convingă pe minunata noastră Corina Chiriac ( pasionată de subiect!) că Dincolo…nu ar mai fi nimic.

Eu, personal, sunt omul care se îndoiește de mai toate. Cu excepția sentimentului iubirii,  de care am fost întotdeauna sigură, indiferent către cine i-am îndreptat săgețile: părinți, copii, prieteni sau bărbați. Chiar și către cei care nu meritau. In rest, m-am cam îndoit la fiecare pas. Ceea ce nu s-a văzut , în afară eu părând, probabil, mai mereu,  un om hotărât, care știe ce vrea. De fapt, în sinea mea s-au cuibărit mereu frământări : oare e bine așa? Oare procedez corect? Oare e adevărat ce văd/aud/simt? Cred că într-o existență anterioară ( de care de asemenea mă îndoiesc) am fost colegă de bancă cu Descartes, care a reusit, într-o recreație , să ma liniștească, spunându-mi ” Dubito, ergo cogito, cogito ergo sum” Până la urmă, a mă îndoi, nu înseamnă decât că exist cu adevărat,  și nu sunt doar o nălucă, rătăcită pe TVR2!

În povestea asta cu viața de dincolo de moarte stau, de asemenea, cu fundul în două luntri. Una mă duce spre a nega total bazaconiile astea. A doua – este , fireste, Luntrea Îndoielii. Dar dacă?.. Sunt, la rându-mi fascinată ( ca om?… ca jurnalist?…) de documentarele în care oameni care , chipurile, au ajuns să moară puțin, povestesc cu bulbuci la gură, despre nuștiuce tunel încărcat de luminițe, la capătul căruia le flutura  batista o imensă stare de bine..

Până la urmă, ceea ce pot spune,  ca preambul la ediția de astăzi, este că…îmi cam vine să-i  invidiez pe cei care cred cu tărie în existența Lumii de Apoi. E confortabil să știi că, după ce te contorsionezi în toate felurile pe rugul vieții ăsteia atât de complicate, te așteaptă la liman savarina uneia noi, mult mai blândă și mai generoasă ( asta dacă ai avut inspirația să nu fii chiar o lichea, cât ai fost carne și oase, căci altfel riști să fii cazat într-un duplex din cazanul cu smoală!).

În același timp, în spiritul lui Descartes, nici nu pot să-i pizmuiesc până la capăt pe aceștia( pe credulii în viața nr.2) pentru că îi suspectez că  așteptând cu nerăbdare să se înfrupte din fericirea de După, nu vor ști niciodată să-și trăiască așa cum trebuie ceea ce li s-a dat acum pe mână. De aceea, în spiritul unui îndemn binecunoscut    ” Trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima”, îmi îngădui să spun, în finalul bombănelii mele indecise : ” Trăiește-ti VIAȚA ca și cum ar fi ultima!”

….în rest, ne vedem pe TVR2, la 10,10.

Uscatoare rufe