Titlul acestui cuvânt-înainte nu-mi aparține. Recunosc! Îi aparține autoarei înseși. Mi l-a indus deodată cu mesajul prin care mă chema să-i lecturez noua carte și să-i înșir câteva gânduri: ”Noua mea ispravă”. Și ce ispravă mai încântătoare ar fi putut născoci decât o (altă) carte?! De data aceasta, Marina pune oglinda în fața României din ultimii ani și îi reproduce chipul cu rigoare, într-un portret trasat nu din culori, ci din consoane și vocale. Din cuvinte fie tandre, fie brutale. Oricum, dezbrăcată de clișee. Noua ispravă a Marinei nu mai este un jurnal de călătorii la Porțile Nordului, prin Suedia lui Astrid Lindgren ori tărâmurile norvegiene ale lui Henrik Ibsen, ci un – de ce nu?! – jurnal al ”călătorului” român prin România lui! Este, astfel, și un jurnal cu o însemnătate istorică, dar, mai abitir, un corpus amplu de texte publicistice. Texte prin care expune caleidoscopic, ca într-un bazar, România ”de azi”. Scrie despre ”noua eră pandemică”, despre imnul național, influenceri, jocuri politice, vedete de carton, strategii economice, culisele televiziunii. Scrie despre fiecare dintre noi!
Marina valorifică, astfel, proba cea mai dificilă a gazetăriei: editorialul. Dacă în cărțile anterioare a trasat hotarele reportajului și a încarnat interviuri vii, ca focurile bengale, acum își dezvoltă profilul publicistic precum un evantai. Până la urmă, Marina este un jurnalist, prin construcția ei! Cu toate că și-a asumat până în prezent maternitatea a peste zece cărți, nu are vreo vanitate scriitoricească. Este unul dintre jurnaliștii-bornă, prevalenți, ai televiziunii naționale din ultimii 30 de ani. Și un credincios slujitor al presei scrise. Fiindcă ziaristica nu a rămas un accesoriu pitoresc al existenței ei. Dimpotrivă!
Mario Vargas Llosa sau Paulo Coelho, ziariști dedicați, au primit coroanele de lauri ale recunoștinței pentru operele lor literare, dar nu s-au lepădat vreodată de gazetărie. Și Marina a obținut aprecierea pentru cărțile ei, însă niciodată nu a părăsit fluxul zilnic al unui jurnalist. A refuzat să devină formală. Ea a publicat articole de presă, cu o statornicie de nezdruncinat, ca într-un jurământ nescris depus la soclul meseriei de jurnalist.
„Un scriitor nu trebuie să se transforme într-o statuie. Nu mi-a plăcut niciodată ideea scriitorului izolat de lume în biblioteca sa, cum a fost Proust. Am nevoie să fiu ancorat în realitate, să ştiu ce se întâmplă. De aceea fac şi jurnalism”, mărturisea Llosa într-un interviu memorabil din 2010.
În aceeași nevoie și-a găsit și Marina resursele de a rămâne un gazetar neîntinat. Și a scris fără să abandoneze, zi de zi, și fără să-și trădeze profesia: ”Deși știam că un astfel jurnal de front mi-ar fi adus un oarecare rating, am detestat întotdeauna obținerea simpatiei celor din jur prin astfel de șiretlicuri ieftine”.
Asemenea relației pe care un pictor o menține cu șevaletul său, nici Marina nu se desprins vreodată de peniță, iar editorialele ei sunt lecții solide de jurnalism: tranșante ca o ghilotină, își propun să construiască atitudini salubre, să rectifice erori sociale, să sancționeze derapaje comportamentale.
Ea nu s-a dezis niciodată de această breaslă, a gazetarilor, asigurându-și cititorii de empatie și, totodată, de apartenența ei profesională: ” De componența guvernului habar nu au, dar aici nu pot să-i judec, pentru că prea desele schimbări mă pun și pe mine, jurnalist, de multe ori, în dificultate”.
Probabil, păstrează în inimă și va păstra pentru totdeauna, cuvintele pe care tatăl ei, un reputat jurnalist, i le-a încredințat providential când Marina a hotărât să lase diploma de economist pentru a fi ziarist: ”Niciodată să nu treci pe lângă un lucru nedrept, fără să-l semnalezi! – îmi administra tata lecția lui de viață. – Revoltă-te, de fiecare dată când te ciocnești de fărădelegi, mai cu seamă atunci când ele otrăvesc viața unor oameni nevinovați! Și nu te gândi niciodată că strigătul tău e în pustiu! Nu e nicidecum în pustiu! Chiar dacă gestul tău de curaj nu va avea efectele imediate, tu vei avea conștiința împăcată că ți-ai făcut datoria! Asta înseamnă “să fii jurnalist!”
Asemenea cuvinte au un zumzet interior. Ele schimbă destine! Cum s-a întâmplat și cu destinul autoarei, care a renunțat să devină economist pentru a adopta cuvântul scris.
Cartea aceasta ne administrează editorialele Marinei ca pe un tratament. Ne identifică simptomele și ne livrează pilulă, după pilulă! Și totul pentru a ne vindeca de rănile realității.
Uneori, autoarea este radicală, alteori este tolerantă. Ca orice jurnalist necompromis, menține însă calea de mijloc și argumentează contextual. Conservă echidistanța. Nu ascunde nimic sub preș! Și, totodată, prin intermediul editorialelor ei, își sapă în profunzime amprenta nu doar jurnalistică, ci și umană.
În spatele cuvintelor consistente din noua carte, autoarea își developează, ca într-o teză de viață, și enigmatica filosofie: ” Deciziile noastre ne pot condamna la fericire sau, dimpotrivă, ne pot arunca în groapa cu lei a necazurilor. Ajungem la ele cugetat sau impulsiv, le luăm de capul nostru sau sfătuindu-ne cu cei din jur, care nu întotdeauna ne sunt prieteni”. Marina nu are pretenția că descifrează ”codul Universului”, dar descrie Universul ei și ne predă, diriguitor, „cheia” Universului nostru. Aceasta este noua ispravă a Marinei!
Adrian Artene, jurnalist
Comentează