banner marshal garden
Bărbați de 10

”Norvegienii vin în România cu asteptari mici si apoi sunt “Wow! “ Interviu cu Cristian Turc, patronul Agenției norvegiene de turism “Visit Romania”

În opinia mea, toți românii care, împraștiați prin lume fiind, își văd de treabă si fac sa se vorbească despre România cu respect, merită toată admirația noastră. Însă cei care reușesc să și facă m de acolo, de departe, lucruri bune pentru țărișoara lor, merită de-a dreptul o statuie!  Unii ar zice , probabil, că , în acest caz, s-ar umple România de statui.  Eu…sunt rezervată. Deși am întâlnit, în drumurile mele prin lume, destui români de ispravă, care nu și-au uitat originile ba, mai mult, se straduiesc ca, în paralel cu (uneori) complicatele lor vieți,  să facă lucruri frumoase pentru România. Unul din ei este romanul-norvegian CRISTIAN TURC, una din întâlnirile noastre fericite de la Oslo! Cristian este ardelean ( cu siguranță unul din motivele pentru care își iubește atât de intens profund țara). A absolvit Științe politice la Cluj Napoca, apoi viața l-a adus în Anglia, mai apoi în Norvegia. În ambele țări a luat-o de jos, nelăsându-se speriat de nicio provocare. Cu patru ani în urmă, Cristian a pornit “afacerea” VISIT ROMANIA, prin care și-a propus să “desțelenească” turismul norvegian cu destinația “România”. De la 4 “curioși” în primul an, a ajuns la 800 de turisti, anul trecut. Anul acesta activitatea companiei s-a extins și în Suedia, Danemarca și Finlanda, grație lui Cristian, tot mai mulți scandinavi descoperind “eterna si fascinanta Românie”. Organizează info-tripu-uri pentru jurnaliștii norvegieni, are un blog de turism romaniareiser.no și face o mulțime de alte lucruri frumoase pentru țara lui îndepărtată. În rest…este căsătorit cu Lucia, care i-a dăruit doi copii, este un tătic implicat, iar în timpul liber este arbitru de fotbal. În plus, este o persoană veselă și solară, cu care a fost o adevărată plăcere să petrecem câteva ore bune, într-o frumoasă seară  la Oslo. 

….prilej, fireste, pentru un scurt interviu! 

Marina Almășan : Deși te cheamă Turc, ești român, britanic totodată, dar locuiesti în Norvegia! Ce alte lucruri inedite mai ascunde biografia ta? 😁

Cristian Turc : Mama este de loc din satul Cergaul Mic, judetul Alba. La 16 km de Blaj. Sunt numai cateva locuri in tara care sunt asezari de bulgari romanizati in Ardeal. De ex Scheii Brasovului sau Cergaul Mic. Locuitorii din Cergau se numesc si schei. Este si o carte pe tema asta scrisa de Ion Muslea si care se numeste «Scheii de la Cergau si folklorul lor».

Deci mai am si alt sange, oricum in procent foarte, foarte mic. Cred ca suntem destul de mixati si in Romania, numai noua ne place sa credem ca suntem romani puri :).

Marina Almășan : Îmi pare oricum  că ai luat, din toate părțile, tot ceea ce este mai bun! Chiar, te rog să te descrii singur!  Cu bune și rele. Povestește-mi puțin și despre viața ta.

Cristian Turc : Am avut sansa sa sa cresc intr-un oras minunat, in Blaj judetul Alba. Un oras in care toata lumea cunoaste pe toate lumea. Asta m-a ajutat in viata. Multi prieteni, vecini buni, rude, unchi foarte apropiati de ambele parti. Am avut si am parte de parinti buni si calzi, de o bunica care m-a ingrijit mai multi ani si de la care am invatat multe si de o sora cu care tin foarte aproape.  Cum se spune « e nevoie de toata strada ca sa creasca un copil». Cam asa era la noi.  Liceul l-am facut la Blaj si facultatea la Stiinte Politice la Cluj.

Marina Almășan : Să mai rămânem puțin în locurile copilăriei. Ce ai  luat cu tine  din Ardeal – lucruri materiale și spirituale –  și cât de grea a fost “aclimatizarea”, mai întai in Marea Britanie, apoi in Norvegia?

Cristian Turc : Am luat cu mine in primul rand modul in care ne ajutam acasa intre cunoscuti.  Am luat respectul fata de cei mai in varsta asa cum ne-a invatat scoala si familia, fata de fete si femei, fata de angajati si fata de oameni in general. Sa salutam frumos, sa ascultam cand ni se vorbeste…chestii de genul asta.  Material,  am luat steagul romanesc pe care l-am dus dupa mine peste tot si pe care l-am primit de la un prieten drag tare si am luat cartea Sfantului Anton, pe care mi-a trimis-o mama pe posta o data si de care nu m-am mai despartit. Sună dramatic, ca la oaste cu biblia si steagul, dar asta suntem noi romanii in general. Iubitori de tara si crestini.

Marina Almășan : Este unul din cele mai frumoase răspunsuri la această întrebare! Ce te-a îndemnat s-o pornești “prin lume”? Care îți erau visele, la acea vreme?

Cristian Turc : Eram dornic sa cunosc lumea si am ajuns in Londra cu un contract pentru studenti.  Visul mi-a fost sa plec pe vas de croaziera. Am trecut de toate interviurile. Urmau sa ma contacteze, dar nu am mai auzit nimic de la ei multe luni. Am aflat apoi ca m-au sunat. Imi pierdusem telefonul cu cartela si nu au dat de mine. Dar in tot raul este si un bine 🙂

Marina Almășan : Am o curiozitate : de ce n-a mai fost bună Marea Britanie și cum de ai optat pentru Norvegia?

Cristian Turc : Motivul a purtat fusta :). Am intalnit-o pe Lucia,  care era stabilita in Oslo si care venise intr-o vizita la Londa. Poveste lunga. Si iata-ma aici.

Marina Almășan : Deci iubirea, bat-o vina! ..Apropo de iubire :  poți spune că a fost Norvegia o “dragoste la prima vedere”? Ce te-a impresionat cel mai mult la această țară? Ce te-a făcut să ramâi aici?

Cristian Turc : Oameni si natura m-au impresionat. Sunt oameni onesti, vorbesc putin si cu rost, calculati.  Natura este foarte frumoasa.

In Norvegia nu e asa usor sa te adaptezi ca poate in alte tari latine. Dar in timp am vazut multele parti bune care sunt ca si oriunde. Am incercat sa le respect cultura si felul de a fi si.. a functionat!

Marina Almășan : O definiție a țării foarte utilă pentru cartea pe care urmează s-o scriu! Deși ești absolvent de științe politice, ai optat pentru o carieră in turism. Ce cunoștințe în domeniu aveai și cum ai pus pe picioare aceasta afacere unicat in Norvegia?

Cristian Turc : Eram singurul strain din firma unde lucram. Colegii erau curiosi de Romania. Nu stiau prea multe. Am ajutat mai multi sa isi faca concediile la noi. Le-a placut mult. Nu erau nici măcar informatii in norvegiana despre Romania. Am vazut potentialul. Si mai mult de atat,  am vrut sa arat partea frumoasa a tarii noastre. Am avut sansa sa fiu in locul potrivit la momentul potrivit.

Cunostiinte nu aveam deloc despre turism. Experienta zero. Doar multa pasiune si dragoste pentru Romania care m-a dus inainte in primii ani. Cand a devenit un business mai serios, am facut multe greseli datorita lipsei de experienta in domeniu. Dar am invatat din ele. Cred ca este singura cale si nu trebuie sa ne fie teama sa gresim.

Mai cred ca atunci cand faci ceva cu inima deschisa,  intalnesti oameni poriviti. Esti « vazut» ca sa zic asa. Si nu cred ca realizarile bune sunt intotdeauna ale unui singur om. Eu am avut norocul sa dau peste oameni deosebiti pe parcurs. Si asta m-a ajutat enorm.

Marina Almășan : Și care sunt argumentele prin care îi convingi pe norvegieni să ne viziteze țara?

Cristian Turc : E o destinatie noua, atipica. Ei vor sa incerce destinatii noi. Romania e cu bune si rele. Cu oameni fericiti si oameni tristi, cu bogati si saraci, o tara a contrastelor. Dar gasesti autenticitatea locurilor, mancarea buna si oameni tare faini. Si preturile sunt totusi mai scazute la noi, per total, fata de destinatiile foarte cautate.

Marina Almășan : Ultimul argument l-am probat și noi, le pielea noastră, zilele astea, la Oslo! 😁 Cam care este ritmul acestor vizite? Tot tu ești și cel care le organizează călătoria? Este aceasta personalizată, pe familii, sau organizezi doar excursii de grup?

Cristian Turc : La city breakuri sunt cam 30-40 persoane pe weekend. In plus sunt tururile mai lungi de catre 7 sau 10 zile. Intr-un astfel de tur sunt cam 25 de persoane. Apoi vin cererile personalizate care sunt cam 65 % din vanzari. Nu e mult fata de alte agentii mari, dar sunt inca la inceput si cresterea este foarte bune. In plus sunt axat numai pe Romania cu agentia,  chiar daca as putea vinde pachete in orice tara.

Cred ca turismul este despre experiente acum. Trebuie sa fii creativ. Altfel merge turistul si isi ia cazare de pe booking.com. si se documneteza pentru restul excursiei de pe tripadvisor. Ce pachet poti creea tu astfel incat sa vina la tine? Trebuie sa ii intelegi nevoile si dorintele si sa ii dai ce vrea el si nu ce vrei tu.

Concurenta pentru mine nu sunt destinatiile ca si Riga, Praga sau Budapesta. Concurenta sunt platformele online prin care turistul isi face singur vacanta si pe care le poti bate doar prin idei noi adaptate la tipul de client si prin creativitate.

Eu le organizez calatoria intr- o oarecare parte. Dar in Romania am norocul sa am ajutorul pe care mi-l da Georgiana. Ea e experta in restaurante, bine organizata si cu o super memorie. Ea face rezervarile la restaurante, degustari la crame si  discuta meniuri. E imposibil sa acopar tot singur. Am nevoie de ajutor. Si am norocul sa lucrez cu oameni super.

Marina Almășan : Oamenii buni atrag oameni buni! 😊Care sunt, după tine, “punctele forte” ale României  pt turistul norvegian?

Cristian Turc : Punctele forte sunt autenticitatea locurilor si mancarea gustoasa. Sunt gurmanzi de felul lor. Apreciaza o mancare bune. Ca sa il citez pe Printul Charles: „Romania is the last corner of Europe where you see true sustainability and complete resilience.There is so much more to learn before it is to late.”

Marina Almășan : Bine punctat! Aveți feedback-uri, după revenirea turiștilor din calătorie? Care le sunt impresiile despre țara noastră?

Cristian Turc : Feedbackurile sunt foarte bune. Eu le dau aici siguranta prima data. Le castig increderea. Asta e primul pas. Pentru ca sunt sceptici la Romania si la ceea ce e nou in general.  Dar partea cea mai importanta e in Romania. Feedbackurile sunt asa bune pentru ca au de-a face cu ghizi buni, soferi punctuali, manageri de hoteluri flexibili si multi oameni deschisi si de ajutor. Am parteneri buni in tara si nu ii duc pe turisti oriunde.

Marina Almășan : Un exercițiu de sinceritate acum : au și nemulțumiri?

Cristian Turc : Sunt, desigur, si nemultumiri, doar lucram cu oameni. Traficul e o problema. Ii ducem sa vada castelele si sunt cozi interminabile. Sau taxiul luat in Bucuresti dupa o seara in oras si care te da cateva ture extra. Dar sunt cazuri izolate. Avem grija de ei si e in regula, in general.

Dar vin cu asteptari mici si apoi sunt wow! 

Marina Almășan : Tu, personal, ce ai sfătui un turist  român să nu rateze, în Norvegia?

Cristian Turc : Fiordurile sunt minunate. Si oraselul Lofoten, care a fost destinatia anului in National Geografic mai multi ani la rand, nu trebuie ratat.

Marina Almășan : Există, oare, puncte comune între țările noastre și între locuitorii lor?

Cristian Turc : Categoric. Sunt ani multi de relatii culturale si economice intre aceste doua tari. Ambasada Romaniei la Oslo si Camera de Comert sunt active si dezvolta in permanenta segmentul de business dintre aceste doua tari.

Si sa stiti ca stiu multe cupluri mixte care sunt foarte bine. E o combinatie reusita in care partenerii se completeaza.

Marina Almășan : Povestește-mi o întâmplare memorabilă, al cărei protagonist ai fost aici, in Norvegia!

Cristian Turc : Eram la cursul de norvegiana, in prima zi. O studenta norvegianca cu un an mai mare ne-a preluat pe noi, bobocii, ca sa ne arate cladirea. Ducea si un bax de apa. Am vrut sa o ajut. Nu intelegea ce vreau sa fac. Doar ea poate sa il duca..se gandea sigur la egalitatea intre sexe..eu la ce m-a invatat societatea mea din Romania, sa nu lasi o fata sa care si tu sa mergi cu mainile in buzunar. M-am gandit atunci ca eu nu imi gasesc puncte comune cu cei de aici…dar pana la urma nu a fost asa.

Marina Almășan : De ce anume îți este dor, din Ardealul natal?

Cristian Turc : Imi este cel mai dor de oameni si de mancare. Am fost inconjurat de oameni minunati carora le simt lipsa. Vecini, prieteni si familia bineinteles.

Marina Almășan : Sunt sigură că ții legătura cu ei, neîncetat. Care este cea mai arzătoare dorință și cel mai important țel, pentru viitor?

Cristian Turc : Cel mai important tel e sa pot pune bazele unui viitor bun pentru cei doi copii. Sa aiba parte de o educatie buna si sa pot sa ii sprijin cat se poate. Cea mai mare dorinta este sanatate celor dragi si mie. Orice altceva pot sa influentez, dar sanatatea nu.

Marina Almășan : Îți doresc din suflet să ai parte de tot ceea ce-ți dorești! Voi pleca din Oslo cu sentimentul că am întâlnit români absolut deosebiți. Ești unul dintre ei!

Femei de 10 pe Facebook