Frământări mari pe holurile televiziunii, în aceste zile. Schimb alert de informații, zvonuri, bârfe. Îngrijorări, bucurii, speranțe…
Vânzoleala de mai sus mi-a sugerat editorialul de față, referitor – precizez – NU la TVR ( reamintesc embargoul contractual, pe care trebuie să-l respect, dacă vreau să mai am emisiune!) ci la orice instituție de stat, căreia i se schimbă căpetenia. Și vă rog să mă corectati, dacă nu am dreptate.
…Schimbarea, asadar, face parte din viața noastră. O producem noi înșine, atunci când ne ajunge cuțitul la os ( vezi căderea Ceaușeștilor) sau pur si simplu , vrem altceva de la viață. Dar la fel de bine ne-o pot produce și alții. Cei care, vremelnic, pot.
Schimbările nu sunt întotdeauna în direcția dorită de noi. De fapt, nici noi nu suntem aceiași, creați la ștanță : ceea ce e bine pentru unii, poate fi similar cu “dezastrul”, pentru ceilalți. Dar nu pot fi de acord nici cu stravechiul proverb “Căderea regilor, bucuria nebunilor”. “Regii” mai trebuie să și cadă, din cand în cand, mai ales atunci când li se urcă la cap, iar coroana de pe acesta începe să le fie concurată de aura nebuniei. In plus, cum spuneam, schimbările sunt bune: orice schimbare ar trebui să însemne “progres”. Că nu se întâmplă intotdeauna așa, este rezultatul vremurilor bezmetice pe care le trăim. John F.Kennedy definea foarte corect binefacerile schimbării : “Schimbarea este legea vieții. Iar cei care se uită spre trecut sau prezent, pot fi siguri că vor rata viitorul”.
Una din schimbările care ne afectează cel mai puternic este schimbarea conducătorilor. Nu mă voi referi acum la perioadele electorale – calendaristic, suntem în afara lor – ci la schimbările mult mai apropiate de noi ( mai aproape-i pielea, decât cămașa!) : schimbarea șefilor direcți. Deși, dacă stau bine să mă gândesc, între politic și noii șefi ai instituțiilor publice există o (oarecare?) legătură.
Iar acum voi analiza “schimbarea” nu din punct de vedere al necesității sale și al “corectidudinii” demersului, ci din punctul de vedere al “beneficiarilor”. Adicătelea, al nostru, al “masei de manevră”. Să nu ne simtim jigniți de acest apelativ : ne definește întru totul.
Odată zvonită o “schimbare”, începe Marea Vânzoleală. Vechii șefi ai isntituțiilor vizate, simțind că li se strânge lațul în jurul gâtului, intră în vrie și devin extrem de activi, pe ultima sută de metri. Dacă aceasta ar însemna rezolvarea problemelor restante și care să aducă oleacă de bine instituției și oamenilor săi, strădania ar fi salutară. În plus, e bine să lași, la plecare, o impresie frumoasă. Loc de “bună ziua!”, cum se spune. În mai toate cazurile însă, această “hiperactivitate” finală e îndreptată spre cu totul alte direcții : reglări de conturi, rezolvarea unor “obligații” de pe urma cărora ar putea rezulta un profit imediat sau ulterior, spălarea urmelor unor fărădelegi care se încolonează în urma funcției deținute, etc.
Să trecem acum la “cei conduși”. Ei vor fi întotdeauna “victimele” schimbărilor. În unele cazuri, schimbarea le va fi benefică, alteori nu. Dar pe ei nu-i întreabă nimeni. Și sunt obișnuiți că, chiar și atunci cand sunt întrebați – la vot, să zicem – nici atunci nu iese întotdeauna cum vor ei.
Odată declașat zumzetul Schimbării, se dă startul vânzolelii ce o precede. Cei cărora le-a fost bine cu vechiul șef plonjează într-o mare neliniște, din care nimeni nu-i va mai putea scoate. Ei știu bine că, mai totdeauna, noii șefi renunță la acoliții anteriorilor. Prin urmare, destule scaune încep să se clatine, producând reacții în lanț. Pentru că fiecare viitor “defunct” are, la rândul său acoliții săi, care încep să nu se simtă prea bine nici ei.
In schimb, există o mare masă care-și freacă mâinile, de fericire. Majoritatea, în taină, căci judecata e unanimă : “dacă e doar un zvon? Să nu zicem “hop!” înainte de a sări!” Bucuria e , așadar, prudentă.
Cele două “tabere” au însă și un numitor comun. Și acesta nu este numai condica de prezență, pe care cu toții o semnează. Ci atitudinea referitoare la “numele vehiculate” ca fiind posibilii viitori șefi. Prima reacție a fiecărui viitor subaltern al acestora ( dupa ce , firește, se informează cu privire la respectivul) o reprezintă căutarea unor portițe de a ajunge la el, pentru a “se pune bine”. Nu știu dacă e tipic românesc, dar înclin să cred că da. Nu contează cât de bun/rău este cel care va veni, important este să ne asigurăm, din start, o ușă deschisă către acesta. Dacă viitorul șef este un ins cu capul pe umeri si cu ceva în acel cap, el va fi foarte circumspect cu privire la lingăii ce se vor iți brusc în preajma sa. Dacă însă Fostul va fi detronat de un idiot, acesta îi va prelua toți pupincuriștii, adăugându-le unii noi, din interior sau din afară. Și lucrurile vor continua cam în aceeași manieră.
Dacă însă la cârma instituțiilor vor fi numiți ( chiar și politic, căci nu mai putem vorbi nimic, în afara politicului) oameni de acțiune si cu ceva valoare profesională ( cazuri fericite, dar rare), atunci instituțiile au toate șansele să fie zguduite din temelii, reașezandu-se – dacă astrele vor vrea – într-o matcă benefică lor și celor mulți, pe care acestea se sprijină
Una peste alta, orice schimbare de acest fel produce imense neliniști în sufletul tuturor. Și al celor cărora le-a fost bine, dar mai ales al celor care speră ca, în sfârșit, să le fie și lor bine.
Doamne ajută!
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : OFERTA LUNII
Comentează