Există un proverb pe care-l stim cu toții : “Bărbații iubesc cu ochii, iar femeile cu urechile”. Bine-bine, de acord, există si excepții. Si nu neaparat în cazul bărbaților chiori sau al femeilor surde!😁
Dar esența proverbului este cât se poate de adevărată și se sprijină pe felul în care fiecare se raportează la lumea din jur.
Bunăoară, în minunații nostri bărbați Universul patrunde prin priviri. Ele fac Frumosul să pătrundă în creierul lor ( dacă-l au! …vai, sunt răutăcioasă!) . De fapt, bărbații șunt atrași de ceea ce lor le lipsește : de o siluetă zveltă, de o pereche de “balcoane” generoase, de un păr bogat, care alunecă în valuri pe umerii goi, de un posterior năucitor. Nu, ei nu ne invidiază nicidecum pentru toate aceste “proprietăți”, totul se reduce, de fapt, la instincte. Altminteri ar însemna ca preafrumoasele Pământului să fie toate măritate, iar urâtele să urle de singurătate. Ori nu este așa. Sunt destule femei atrăgătoare care sfârsesc singure și destule altele, care “nu spun nimic”, dar care au pus mâna – cum naiba, numai ele știu! – pe bărbați fermecători, îndelung vânați de restul femeilor.
De aici tragem concluzia că majoritatea reprezentanților “sexului tare” se mulțumesc să admire frumusețea și sex-appealul feminin, însă când e vorba să aleagă, se orientează de regulă spre cele mai “modest” dăruite. Alegerile le sunt de multe ori bizare, însă în mintea lor complexată, ei se tem că o nevastă prea frumoasă le va servi , cândva, o uriașă porție de umilință, virând-o brusc spre un alt barbat.
Iată și un alt element definitoriu : bărbații preferă să facă dragoste cu ochii deschiși și, dacă se poate, cu lumina aprinsă. Ei vor să-și vizualizeze “prada”, să se bucure de ea vizual. Prin urmare, iarăși ochii, privirea, au un rol major. Femeilor însă le este mult mai bine pe întuneric și cu lumina stinsă. Nu săriți! Mă refer la majoritatea lor, nu la excepții! Femeile preferă ca atmosfera romantică a penumbrei să fie asezonată cu vorbe de iubire împachetate în șoapte. Și asta pentru că noi, femeile, iubim cu urechile. Pentru noi, aspectul exterior al bărbatului nici nu este atât de important. Cu siguranță, proverbul “Bărbatul trebuie să fie puțin mai frumos decât dracul” a fost lansat în circulație de o femeie, convinsă că frumusețea excesivă a partenerului nu poate genera decât belele ulterioare. Acu’ sa nu mă înțelegeți greșit : desigur ca și noi ne “scanăm” , din prima, “victima”, studiindu-i cu atenție alcătuirea și ambalajul. Însă dacă vom constata că nu prea avem ce vorbi cu masculul feroce din fața noastră, interesul ni se prăbușește subit. De aceea este atât de important ca bărbații să învețe a le spune iubitelor complimente și cuvinte frumoase. Mulți însă se împiedică într-o convingere tâmpă: “De ce să-i spun toate astea, că doar le știe și ea!” Total eronat! Femeia nu trebuie să știe, ci să audă, în permanență, că este iubită!
Așa că, bărbați! reamintiți-le cât mai des femeilor pe care le iubiți cât sunt de frumoase, cât sunt de deștepte, cât de gustoasă le-a ieșit tocănița și ce gospodine desăvârșite sunt! Lucrurile acestea, credeți-mă, fac minuni!
Din păcate însă, unii bărbați – zice-se mai “versați” – și-au însușit aceste învățăminte , însă le aplică aiurea . Da, “femeile iubesc cu urechile”, dar asta nu înseamnă că trebuie să li le înfundați cu vorbe goale, cu minciuni și exagerări, doar pentru ca ele, cu urechi cu tot, să vă cadă în așternuturi!
….Căci femeile – gâsculițe, de multe ori – voi defini clipa, ca fiind una profund romantică, pe când bărbații își vor uita instantaneu promisiunile și se vor reîntoarce în staul…
Doamne, cât de diferit iubesc femeile și bărbații!…
Rubrică oferită de
Comentează