Incarc poza asta nu pentru ca mi-e dor de Sergiu, fratele meu minunat : mă văd cu el suficient de des, incat sa mi se faca dor, asa, hodoronc teon! ! Poza insa o contine , in planul doi, si pe Buni – “Iolanco Neni” – mama lui tata, ardeleanca durdulie, careia istoria zbuciumată a Transilvaniei i-a pocit putin numele, aducându-i în viata si limba maghiara, care i-a devenit aproape “materna” ( acum regret enorm ca am fost catâr si nu m-am lasat scolita, in copilaria mea, de Buni, caci as mai fi avut o limba in plus, în arsenal!).
Ce mi-a venit insa sa-mi amintesc brusc de Buni, care a plecat demult catre stele ( caci altfel sigur aș fi gasit-o la coada, la Catedrala Neamului!)
Tocmai am acordat un interviu la o emisiune dedicata junilor ascultatori ( asta e, probabil s-au prins si altii ca am inceput sa lunec spre mintea copiilor!🫣) Simpaticul reporter m-a intrebat, printre altele, daca imi vine in minte o traznaie , făcuta in copilărie. Desi nu-mi e in caracter, n-am reusit, pe loc , să desprind, din noianul de nazdrăvanii ce mi-au compus copilaria, o “una” punctuala, care sa se asorteze contextului. Am pomenit ceva, de un obicei obraznic: acela de a opri liftului de la bloc între etaje, atunci când se suia in el un vecin nesuferit. Dar știu că asta făceau mai toti. Insa trăznaia a plăcut reporterului si am trecut mai departe. Cum mi se intamplă de obicei, odata incheiat interviul live, mi-a venit in minte puhoi de traznai dinnistoria mea zbuciumata, ca doar se stie inventivitatea Geamanului!
Una dintre ele însa mi-a adus pe limba sufletului un gust amar, căci, desi amuzanta pentru ascultator, trăznaia mea a făcut sa plângă un om. Iar omul acela era Buni – ca sa revin la fotografia postata.
Buni a noastra era foarte credincioasa – ca orice om de la tară. Era înebunita de faptul că tata, lucrand in presa vremii, nu-si putea pune in aplicare obișnuinta de a merge duminica la biserica, la care Buni trudise din plin, in copilaria lor amărâtă ( tata și sora lui, tanti Olga, ramaseseră, de mici, orfani de tată). Mai mult : “feciorul de la Bucuresti” al lui Buni nu numai că se depărtase de aceste bune obiceiuri, dar nu le încuraja nici macar în ceea ce ne privea pe noi, copiii lui, si deci nepotii lui Buni. Ardeleanca era disperata de torentul de nebunii, pe care îl generam, ca si copil ( Sergiu a fost mult mai cuminte! ) si mereu invoca faptul ca sunt “nedusă la biserica”. Tata se făcea că n-o aude, eu – nici atat! Nu, Buni nu locuia la noi decat iarna, când la Abrud se facea atat de frig, ca aproape ca apareau turturi în cele două camaruțe micute ale amaratei de case părintesti. Venirea lui Buni reprezenta o oarecare relaxare pentru saracii parinti ( mai ales dupa venirea pe lume a lui Sergiu), iar pentru mine era o adevarata “mană cereasca” ( cel putin in primii 7 ani de-acasă), caci Buni devenea o victima sigura pentru trăznaile mele. Cuvântul “Istenem!” devenea cel mai des folosit in apartamentul nostru, tata fiind potopit, la venirea acasa de la Redacție, de lista de plângeri ale bunicii, la adresa mea. Unora nici macar nu le dadea crezare, atat de inventivă eram in a face traznai. Cred ca Buni si-a pus, in gând cel putin, nu o data, problema “exorcizarii” mele” 😩😩😩
In cele ce urmeaza, nu voi pomeni decat de una dintre faptele mele de vitejie, cea pe care am și regretat, astăzi, că nu i-am relatat-o distinsului reporter radio. Desi, daca mă gândesc bine, poate n-ar fi fost chiar nimerit sa le dau idei, tinerilor ascultatori! 🫣
Bunica era, repet, extrem de religioasa. Mai degraba uita sa manânce, decât să meargă duminica la biserica! Ma amuza ritualul sau de duminica dimineața, când , din felia de sifonier alocata ei de “nora iubitoare”, erau extrase ceremonios “hainele frumoase pentru mers la biserica”. Incaltarile de biserica – un mix maro intre pantofi si șosoni – o asteptau cuminti, la intrare, de duminica până duminica. Erau strict “pantofii de mers la biserica”. Bref. Aveam vreo 6 ani. Nu stiu cu ce mă suparase Buni ( cu sigurantă, ma “turnase” la tata pentru unul din “derapaje”’) , dar hotarasem s-o “reeduc” . Sau, in fine, macar s-o pedepsesc. Afara era un ger de crapau pietrele – pe atunci iernile la Bucuresti erau precum cele din basmele lui Andersen – însă acest detaliu meteorologic nici gând să-i năruie lui Buni obiceiul de a merge, regulat, in fiecare duminica dimineata, în vizita la Doamne Doamne. Era seara de sambata si, profitand de un moment de neatentie al adulților din casa, adunati in fata televizorului alb-negru, probabil la vreun program de varietati , am subtilizat din hol pantofii “de rugaciune” si …i-am umplut cu apa, la chiuveta din bucatarie. Dupa care, i-am cazat, pentru o noapte, pe balcon. Pe atunci nu apăruse inca moda balcoanelor inchise, era un frig pe al nostru, de ziceai că iesi din bucatarie direct la Cercul Polar…Ei, in această atmosfera nordică au petrecut noaptea pantofii bunicii.
A doua zi – duminica! – tragedie mare! Unde sunt pantofii lui Buni?!? Toata familia ( invlusiv eu!😁😁) am căutat peste tot prin casa, suspiciunile căzând in final asupra poștasului, care cu doua zile inainte, adusese nu stiu ce plic pentru tata. Distrusa, Buni a plecat la biserica in sosonii de zi cu zi, aceasta reprezentând, in mintea sa, o adevărata jignire fata de Domnul.
Spre seara, tata a iesit pe balcon, delegat de mama sa aduca in casa borcanul cu murături…Ce a urmat, e lesne de banuit, caci n-a mai intrat in casa cu borcanul de murături, ci cu o pereche de …ceva, care aduceau a pantofii lui Buni, doar că erau acoperiti de promoroaca și plini ochi cu o gheata tare, pentru spargerea careia mă tem ca nici macar Spargatorul de gheata Lenin – primul, cu propulsie nucleara, celebru in acele vremuri – nu ar fi fost suficient!
Pentru ca urmeaza scene cu impact emoțional, tata fiind un om tare aprig la manie, prefer sa trec peste consecintele gestului meu. Atat doar simt nevoia sa vă spun : sa nu va iluzionati ca pedepsele ( si uneori chiar curelele!) primite in copilarie, m-au transformat cumva in copilul cuminte la care viseaza orice parinte! Nici gand!
Față de Buni insa nutresc dintotdeauna o mare iubire si deseori mă surprind amintirile, cerându-mi, in gând și cu ochii către Cer, iertare pentru toate câte a pătimit sarmana Iolanco Neni, din partea nepoatei sale “nedusa la biserica” de la Bucuresti! 🫣🫣😁😁❤️❤️
Rubrica oferita de FARMACIILE CATENA :SINUFEN
Comentează