Paradoxul frumuseții este identic cu marile paradoxuri ale științei. Cercetătorii suprafețelor nu pot trece de suprafețe. Când divizezi un spațiu pentru a trece de suprafața lui, o altă suprafață se interpune între tine și noul spațiu. Când divizezi un organism unicelular, două organisme unicelulare iau viață… Când cauți o margine de univers, intri într-un alt univers fără margini… Și probabil că exemplele ar putea continua la infinit.
Pur și simplu unele lucruri sunt făcute să fie așa cum sunt. Pure. Și simple.
Am observat că oamenii cu adevărat minunați nu sunt niciodată conștienți de minunăția lor. Cei buni nu știu că sunt buni. Cei frumoși își poartă frumusețea prin lume cu o inocență absolută. Remarcile despre calitățile lor îi fac să fie în mod onest uimiți și fâstâciți, iar succesele îi iau întotdeauna prin surprindere. Cu adevărat.
Nu mă refer la falsa modestie prevăzută în codurile absurde ale bunelor maniere și nici la populismul folositor practicat de cei care-și caută followeri, reali sau virtuali. Ci la delicatețea aceea care nu poate fi mimată, a celor ce-și poartă măreția cu naturalețea cu care trandafirii își desfac petalele și dăruiesc lumii splendoarea și parfumul lor, fără să aștepte vreun „mulțumesc” pentru asta.
Culmea este că, atunci când oamenii devin nu doar conștienți de calitățile lor, ci și dornici să și le afirme și promoveze, spunând lumii Știi cine sunt eu? Știi ce frumos, ce talentat, ce deștept, ce faimos sunt? -mirajul se strică iremediabil. Frumusețea se spulberă.
Eu îl ador pe Harry Potter și mi se pare un personaj construit cu atâta desăvârșire, încât nu se poate ca toți cei care-l întâlnesc, prin lectură și imaginație, să nu-l iubească. Iar dintre calitățile lui uimitoare, cred că tocmai bunătatea, toleranța, curajul și excepționalitatea lui lipsită de orice împăunare îl fac să fie cel mai iubit dintre magicieni.
În toate capitolele epopeii, încă de când a aflat că el este Cel Ales, copilul care l-a învins pe Voldemort la vârsta de un an și după ce, iar și iar, l-a doborât pe cel mai puternic vrăjitor al întunericului, Harry Potter a rămas, totuși, același adolescent timid și modest, convins în fața fiecărei probe, a fiecărui examen, a fiecărei confruntări, că nu va izbuti să scape cu bine din noua încercare și că-și va pierde onoarea, locul în școală sau chiar viața.
(Din punctul de vedere al lui Hermione, superba și dulcea tocilară a cărții, perspectiva de a muri nu e, totuși, cea mai rea dintre toate, căci ea este cea care le spune prietenilor ei, Ron și Harry, într-o replică celebră:
„Acum, dacă voi doi n-aveți nimic împotrivă, mă duc la culcare, înainte să-i mai vină vreunuia dintre voi altă idee deșteaptă din cauză căreia am putea să murim – sau, mai rău, să fim exmatriculați!” – „Now, if you two don’t mind, I’m going to bed, before either of you come up with another clever idea to get us killed – or worse, expelled.”) Citește mai departe…
Comentează