Ea și El

Nicoleta Vascan: „Căutați, dragile mele să nu rămâneți la acel femei de 10. Căutați să ajungeți să fiți femei pentru veșnicie.”

De multe ori când auzim cuvântul psiholog, avem o reținere și ne gândim că numai cei cu probleme psihice le calcă pragul cabinetelor. Dacă în străinătate consultația la psiholog a devenit o modă, în România oamenilor le este jenă să recunoască că merg la astfel de ședințe. O cunoașteți de la televizor, este cea care ne captează atenția de fiecare dată când le dă sfaturi vedetelor, dar acum este femeia noastră de 10. Nicoleta Vascan sau psihologul vedetelor, cum mai este cunoscută, s-a născut în Brăila, însă pașii au purtat-o spre București unde a urmat facultatea. A absolvit Facultatea de Psihologie și Sociologie, dar și pe cea de Teologie. O fire calmă, cu o voce blândă, dar în același timp puternică, Nicoleta este unul dintre cei mai cunoscuți psihologi din țara noastră. Este o ortodoxa practicantă și cu fiecare ocazie îl aduce în discuție pe Dumnezeu. Și cum psihologia și religia merg mână în mână, a trecut la psihologia ortodoxă. Poți să vorbești ore în șir cu ea și nu te plictisești. Mereu pozitivă, calmă și cu zâmbetul pe buze, tânăra te cucerește de la prima întâlnire. Este considerată cel mai sexy psiholog din țara noastră. Un psiholog de 10, nu poate fi decât o femeie de 10, Nicoleta Vascan.

Alina Anghel: Cine greșește mai mult într-o releție, bărbatul, femeia sau ambii și de ce?

nikNicoleta Vascan: Fiecare dintre noi suntem persoane umane și, din păcate, mai si gresim. Avem o vulnerabilitate deosebita in prezenta raului. Cea mai mare greșeală a fiecăruia dintre noi este atunci când nu conștientizăm că greșim. Să greșești și să nu conștientizezi că ai greșit este o pierdere fundamentala atat pentru tine cat si pentru aproapele tau. Ajungi să faci rău celui cu care relaționezi. Imaginati-va un om care poartă pe umeri o scară, iese în mijlocul străzii și se întoarce cu acea scară. El fiind iconștient de lungimea scării. Imaginați-vă câți oameni poate lovi și în față și în spate fara sa realizeze macar. Așa este si omul care nu-și conștientizează greșeala. Își face rău sieși și le face rău celor din jur fara a-si da seama. Se intampla si ca atunci când îi aduci la cunoștiință sa se mai și supăre.

A.A.: Cât de greu este să treci peste o despărțire sau un divorț?

N.V.: Despărțirea, în general, comportă dificultăți în plan personal în sensul că: una este despărțirea în cazul unei relații, alta este divorțul. Divorțul presupune căsătorie. Există o logică firească: întâi te căsătorești și ar fi bine să nu ajungi să divorțezi (zâmbeste).
Ce însemnă căsătoria? Căsătoria, pe de o parte, există în plan social, în momentul în care mergi și semnezi la primărie un contract civil. Deci, ești căsătorit civil, în fața societății, și apoi ești căsătorit ortodox atunci când se implineste Sfanta Taina a Cununiei in Biserică. Eu, in acord cu predania ortodoxa am în vedere căsătoria creată în sensul adevărului. Sfantul Apostol Pavel, numind-o Taina spune ca ,,Taina aceatsa mare este” pentru ca are loc in Imparatia lui Dumnezeu. Limitarea la planul lumesc, terestru este incompleta si nefireasca. Dacă îmi spui că ești căsătorit într-o altă biserică, încep să am dubii în ceea ce privește ,,taina” casatoriei. Îți povestesc despre ortodoxie pentru că ma axez foarte mult pe psihologia ortodoxă.
nico1Ce înseamnă psihologie otodoxă? Este acel dialog dintre psihologie și teologie. Psihologia ortodoxă are mare actualitate în Grecia, în Rusia, în țările ortodoxe. Înseamnă că eu mă raportez la om, ca și creație după chipul lui Dumnezeu. Psihologia este o știință plina de contradictii si, in esenta ei, se raportează la om din perspectivă evoluționistă, la modul că se consideră cum că tu ca om provii din animal, din maimuță. Ori, scuză-mă, aceasta este o jignire la adresa mea ca persoană umană. Identitatea mea nu este atât de limitată. Nu sunt psihosoma si atat, eu sunt o identitate biologică, psihologică, socială, culturală și mai ales spirituală. Psihologia se oprește până aici. Dar, ce facem cu spiritualul?! Spiritualul îmi povestește despre ,,rudenia” mea cu Dumnezeu. Omul este o fiinta creata. Prin actul creatiei, persoana umana este legata indisolubil si vesnic de Dumnezeu. In cadrul psihologiei ortodoxe, o psihologia noologica, omul este studiat in relatia sa cu Dumnezeu. Nu este nimic nou in privinta acestei abordari in sensul ca ,, nimeni nu poate pune o alta temelie decat cea pusa care este Iisus Hristos (I Corinteni 3,11) Dumnezeu l-a facut pe om dupa ,,chipul” (Facerea1, 27) si ,,asemanarea Sa” (Iacov 3, 9.)
Prin căsătorie se împlinește ceea ce Dumnezeu Insuși ne-a dat fiecăruia dintre noi, șansa mântuirii. Părinții orodoxiei spun că două sunt caile pentru mântuire: una este călugăria și alta căsătoria.
Ce înseamnă nimântuirea? Accederea la viața veșnică. Accederea la căsătorie este un angajament al amândurora și al bărbatului și al femeii in drumul lor catre mântuire. Așadar, pentru a ajunge să divorțezi presupune mai întâi să te căsătorești, în plan civil și apoi în fața altarului in Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica a lui Hristos. Există un cuvant foarte frumos în Sfânta Scriptura care spune că: bărbatul și femeia, în momentul în care s-au unit, prin această Taină a Cununiei, ei nu mai sunt rude, ei sunt una trup și suflet. Eu sunt rudă cu mama mea, cu verișorii mei, dar cu soțul meu nu sunt rudă. Noi suntem una, trup și suflet. De aceea, când ajungem să divorțăm ruptura este atât de puternică, ființa intreaga se rupe în două iar durerea se propaga in toate planurile existenței tale.
nico9Este imposibil și nu cred că sunt persoane care să treacă prin divorț fără să fi cunoscut durerea. Bărbatul reacționează la durere în mod diferit decât femeia si acest fapt este confirmat de studii psihologice centrate pe o considerabila cazuistica. Barbatul are tendinta de a nega durerea, inițial. O ignoră, își ,,îneacă amarul” în tot felul de activități care îl fac într-adevăr să uite pentru o perioadă de timp și cam după un an jumătate (confirma statisticile psihologice) doi ani, bărbatul începe să resimtă durerea separării. Femeia, in schimb, își trăiește durerea într-o manieră intensă, imediat după ce separarea s-a produs. Dar, după aceea, prin accepatare si parcurgerea unui travaliu de doliu ajunge să se și vindece. Mi-a placut mult ceea ce a spus Părintele Pantelimon de la Manastirea Oașa cu privire la suferinta in iubire si anume ca „ poti sa duci o alta relatie si cu o rana in inima. Si cu mai multe rani in inima. Dumnezeu iti da, oricum, puterea de a iubi din nou. Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul sa te deschizi din nou. N-ai voie sa te opresti”. Durerea pricinuita de divort inseamna suferinta. Oricat de mult ai cauta sa o explici, inima continua sa sufere. Rana este acolo. ,,Unicul care poate vindeca astfel de rani este Dumnezeu”.
Ai divorțat, poți să ai în continuare trăiri de bine în raport cu fostul soț / fosta sotie dar asta nu înseamnă că nu poți să fii deschis către o altă iubire pentru că inima omului are dispoziția și are puterea de a iubi chiar dacă ai răni în inimă. Tu poți iubi în continuare.

A.A.: Dar, sunt multe femei care fie că au divorțat, fie au rămas văduve refuză să se mai implice într-o relație și rămân singure. De ce?

nico7N.V.: Pe vremuri, văduva era sprijinită de societatea însăși, i se asigura un fel de ajutor social. Văduvei îi moare soțul în sens fizic, divorțatei îi moare soțul în sens spiritual. Amândoi, femeia si barbatul, au murit în sens spiritual, cumva pentru că s-au dezis de acel legământ pe care l-au făcut în fața altarului. In mare parte din cazuri, o femeie -când se separă- își asumă toată vina eșecului căsniciei și din păcate multe femei rămân în această stare a vinei care nu le duce nicăieri constructiv, ci doar la deprimare, la deznădejde și chiar la acte de sinucidere. Ar fi bine ca femeia dacă tot a trecut prin acest proces -de nedorit- al divorțului, să facă pași inteligenți în ceea ce privește asumarea și resemnarea în fața propriei sale vieți.
Le recomand oamenilor să meargă să se spovedească, sa caute sfat de la duhovnic, binecuvântare înainte de a se avanta in luarea unei decizii asa de importante precum: divorțul. Dacă au primit binecuvântare, e cumva un soi de sprijin din partea lui Dumnezeu pentru că ,,niciun fir de iarbă nu se mișcă fără voia lui Dumnezeu” spune Psalmistul. Dacă Dumnezeu a îngăduit ca cei doi soți să se separe, se vor separa. Si, dacă tu mergi și ceri ajutorul de la un duhovnic vei găsi și puterea de a trece prin durerea suferita.
Să știi că puterea și liniștea nu sunt atribute ale vieții tale psihice. Nu, ele sunt daruri de la Dumnezeu! Un psiholog poate interveni pentru a-l ajuta pe om să se ventileze emoțional, cumva, dar niciodată nu-i va propune modele de viețuire. Rămânerea în starea de tristețe este pericolul major atât pentru femei, cât și pentru bărbați pentru că te duce imediat la starea de depresie, deprimare. Îmi doresc ca fiecare dintre noi, de ajungem sa trecem printr-o experiență traumatizantă precum divorțul, să acceptăm, să înțelegem, să-l iubim în continuare pe cel sau cea de care am divorțat, să ajungem să iertăm, să ne împăcăm cu propria noastră viață și să nu cumva să începem să alergăm, să gonim după alți parteneri în ideea că ei ar putea mângâia inima mai bine. Este o vorbă populară in acest sens: „Cui pe cui se scoate”. Da, ar fi bine ca acel „cui” când o fi sa apara să te găsească pe tine, măcar în stare de acceptare, de bine sufletesc, de impacare, de resemnare în fața voinței lui Dumnezeu. Multe căderi sunt îngăduite de Dumnezeu pentru că numai prin acea cădere care comportă suferință, durere, Dumnezeu te aduce la starea de trezvie.

A.A.: De ce în ultimii ani, rata divorțului este mai ridicat?

10592639_891245527591340_8831587294819857361_nN.V.: De ce? Pentru că există o degringoladă în ceea ce privește valorile existentiale. Societatea tradiționalista propunea valori stabile, solide, cea actuală, nu. În societatea actuală avem probleme până și în ceea ce privește asumarea identității de gen. Adică, eu sunt femeie, dar dacă cumva mă simt bărbat și tu îmi spui când vii să mă cauți, că sunt femeie, mă simt negată, la modul propriu. (zambeste) Trăim într-o societate de-al cărei nivel de trai suntem responsabili fiecare. Familia, considerata a fi in sens socilogic ,,celula de bază a societății”, aproape că nu mai există. Imi vine in minte părintele prof. Constantin Coman care spunea că: ,,Hristos n-a făcut referire la familie, la divorțuri, el a făcut referire la persoana umană” . Vedeti dumneavoastra, dacă persoana umană este zdravănă, tot ceea ce întreprinde ea, tot ceea ce face ea este solid capătă o longevitate deosebită. dacă am începe fiecare dintre noi să fim mai atenți, mai prezenți mai în raport fidel cu propria noastră conștiință sunt convinsă că și familia pe care o creem și societatea pe care o alcătuim vor căpăta ale valori, alte străluciri.

A.A.: Mai devreme, am vorbit despre dezamăgire. Mulți tineri sunt dezamăgiți din cauza unei iubiri neîndeplinite și ajung la acte de suicid. Ce ar trebui făcut ca să se evite asemenea situații?

N.V.: Ar fi bine ca fiecare dintre noi să beneficiem de puțină educatie în ceea ce privește iubirea. Omul, dacă omul ar merge mai des la Biserică sau dacă mama și-ar aduce copilul mai des la Biserică, copilul ar fi acomodat de mic cu niște valori reale precum iubirea, pentru că Dumnezeu este iubire. Copilul care nu-L cunoaște pe Dumnezeu, acela este schilodit inca de la începutul vietii sale în privința iubirii. Starea lui de iubire se raportează la tot ceea ce este trecător, la tot ceea ce nu are trăinicie și atunci, mai maricel ajungand, daca fata /baiatul pe care il/ o iubește ea /el nu-i răspunde trăirilor sale de iubire prezintă puternic sentimentul de frustrare care ajunge să-l / sa o ducă la acte de sinucidere. Deci, intoleranța la frustrare este generată de lipsa acomodării persoanei inca din vremea copilăriei cu valorile principale ale vieții prrecum: Binele, Adevarul, Frumosul, nadejdea, iubirea, credinta.

A.A.: Dar, familia, apropiații, prietenii nu pot face nimic?

nico-4N.V.: Cel mai bun ajutor venit din partea părinților față de un copil cu manifestări depresive este acela al dragostei. Dragostea, să știti că este singura care si vindecă. Dragostea ( vorba blândă) este singura care egalează orice amploare sufletească a mâniei, al orgoliului, tristeții, trufiei. Depresia înseamnă însoțirea ta cu tristețea. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că le permiți gândurilor dăunătoare să te domine. Însoțirea cu tristețea este un act de înșelare la adresa lui Dumnezeu. Cum adică să fiu supărată și întristată? Pentru ce? Însuși Hristos și-a dat viața pe cruce pentru păcatele mele și eu sunt întristată că ce? Iata un rationament ortodox de o mare eficienta psihoterapeutica (cognitv comportamentala).
Statisticile arată cum că cei cu predispoziție sufletească către sinucidere, ajung să comită acest gest măcar la o zi după ce au plecat de la ședința de psihoterapie de la psiholog sau la câteva zile după ce au fost la psihiatru. Inexplicabil in termeni stiintifici. Știti de ce? Pentru că tristețea în sine este un duh, un duh rău, un gând. Dacă tu te însoțești cu acel gând rău, se întâmplă în plan fizic modificări la modul că atunci când ești bucuros, când ai gânduri de bucurie, organismul tău secretă un hormon al bucuriei, sistemul tău imunitar crește, totul este într-o stare de sănătate. Dar când tu te însoțești în permanență cu gânduri rele, nu faci altceva decât să ajuți organismul să secrete hormoni de consistenta -prin comparatie -similara acidului sulfuric. Acesti hormoni intra in sange, il toxicizeaza si acesta, prin irigarea intregului organism ajunge sa imbolnaveasca organele vitale. Este o vorbă la români: „A murit de inimă rea!” Ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă că a internalizat durerea pana la psihosomatizare si a ajuns să moară. Deci, nepovestirea durerii tale, neexternalizarea durerii nu este un act de putere, este un act de slăbiciune, un act de sfială, un eșec personal. Este un act de împotrivire față de planul lui Dumnezeu în ceea ce privește felul în care te-a creat. Omul este fiintă dialogală. Va redau un caz de la cabinet. Un om care urma tratament psihiatric pentru o depresie, a ajuns să-i fie redusă medicamentația psihiatrică în urma întâlnirilor la cabinet. Parcursul psihoterapeutic a avut in vedere să-i intaresc sentimentul că el este iubit, să-i confirm sentimentul că el contează, că el are valoare, că el nu este un om bolnav. Spunea părintele Arsenie Papacioc ,,De-ar sti omul ce valoare are!” Fiecare dintre noi avem o mare însemnătate pentru Dumnezeu și pentru lumea aceasta. Nu va mai exista în istoria omenirii un om cu toate datele mele. Nu va mai exista. Deci, eu sunt unică, irepetabilă în a mea identitate. Deprimarea înseamnă deznădejde. Ce înseamnă deznădejdea? Să nu-i dai dreptate lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu a permis ca tu să treci prin starea aia… Smereste-te, acceptă starea aceea, cere ajutorul lui Dumnezeu, nu ramane singur! Asta si e capcana societății moderne. Îi propune omului informații și îl solicită să le gestioneze, dar omul este intr-o singuratate nefireasca. A scris monahul Moise Aghioritul o carte cu un titlu foarte sugestiv acestei problematici ,,Comuniunea pustiei si singuratatea oraselor”. Cautati-o si cititi-o! Este hranitoare pentru suflet. Fără Dumnezu, nu numai că ești singur, ajungi să si mori sufletește. În momentul în care tu L-ai scos pe Dumnezeu din ecuația vietii tale, arată-mi tu, după ce poveste de iubire mai alergi?! Te respect. Te ascult. Dar tie iți lipsește tocmai trairea iubirii. Știi când îți dai seama cu adevărat că ești în starea de iubire? Atunci când poți spune cu mâna pe inimă cum că în egală măsură tu îl iubești pe Dumnezeu, îl iubești pe aproapele tău și te iubești pe tine însuți. Dacă toate aceste trei realități, iubirea de Dumnezeu, iubirea de aproapele și iubirea fata de mine însami nu coexistă în inima mea, eu nu sunt în iubire. Sunt în starea de înșelare.

nico-11A.A.: Care este cauza infidelității?
N.V.: Când omul iubește, atenția sa toata este indreptata către partener. În momentul în care tu însuți ești slăbănogit în privinta iubirii, poți să-ți iubești partenerul, dar nu ești bine cu tine însuți ca persoană, ești schilodit sufetește, e posibil să înșeli, dar nu dintr-o lipsă de iubire față de soț sau soție, ci pentru că tu însuți ești într-o stare de criza existențială și atunci…ajungi de mergi la vecinul, la vecina și cauți confirmări, validări personale. Infidelitatea are la bază lipsa iubirii, dar nu neapărat cea față de partener, ci lipsa iubirii față de mine insami ca persoana umana, în primul rând.

A.A.: De ce într-o relație femeile pun mai mult suflet decât bărbații, totodată suferă și mai mult?
N.V.: Dacă suferind ajungi să iubești și mai mult, felicitări. Bravo ție! Să știi că iubirea nu e un dar, e o construire, o devenire. Adică nu e un dar, în sensul că e al tău și gata, nu, este o realitate care se construiește în doi.

A.A.: Sunt multe femei care o dată ce ajung mame își neglijează bărbații și toată dragostea și-o revarsă asupra copilului.
N.V.: Iar soțul se simte neglijat? Sa isi aduca aminte ce spune cuvantul scripturistic de la Sfanta Taina a Cununiei ,, Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica” si-si va reveni de indata in fire si va sti sa fie mai atent cu soția sa care ea însăși se află într-o stare de provocare deosebită a vieții. A intrat într-un rol pe care nu-l cunoștea, cel de mamă. Deci, să nu mai plece de acasă, să se supere pe nevasta care nu i-a călcat cămașa cum vroia el sau că nu l-a mângâiat cum vroia el. Să fie mai atent cu nevasta lui. Asadar, dragi bărbați: fiți mai atenți și mai respectuoși în ceea ce privește trăirile propriilor dumneavoastră soții! Spune SF. Ioan Gura de Aur: ,, iubeşte-o pe femeia ta tot aşa cum te iubeşti şi pe tine!”

A.A.: Cât de importantă este activitatea sexuală într-o relație?
N.V.: Nu este de neglijat în sensul că însuși Dumnezeu a binecuvântat unirea trupească a bărbatului și a femeii in taina căsătoriei.

nico2A.A.: Unii zic că dragostea este mai importantă decât sexul alții, invers!
N.V.: Nu, nu! E vorba că atunci când e făcut totul cu dreaptă măsură, n-ai ce să mai reproșezi, n-ai ce, devine natural. În momentul în care se depășește măsura și ajungi la stări de exces (plus sau minus) nu-i corect! Înseamnă că tu ca soț sau soție nu-ți îndeplinești adecvat, firesc, rolul. Tu, ca soț sau soție ai acest rol în raport cu soțul sau soția ta să vă împreunați, să aveți raporturi sexuale în cadrul căsătoriei. Nu ești virtuoasă dacă nu te culci cu soțul. Ba din contră greșești. Spunea părintele Cleopa: „femeia care are un bărbat mai temperamental, mai forțos și mai senzual sa caute să se împreuneze cu soțul ei că altfel va pleca cu altă femeie.” Vedeti, dumneavoastra, este o dreaptă măsură în toate.

A.A.: O femeie care e împlinită din punct de vedere profesional poate avea și o familie frumoasă?
N.V.: Fiecare dintre noi avem un parcurs personal de viață și avem drept de decizie asupra priorităților din a noastra viață. Sunt femei care, neputând avea copii, își mângâie sufletul antrenându-și atenția în zona carierei și nu sunt de judecat. Sunt femei care, din păcate, putând să aibă copii, aleg să nu facă copii în favoarea carierei. Iata o alta alegere personală. Nu judecăm pe nimeni pentru că Dumnezeu știe de ce a îngăduit ca acea femeie să cada în această ispită. Dacă alergi după succes trebuie să te gândești și ce presupune acel succes!

nico8A.A.: Sunt femei care sunt umilite, chiar bătute de către parteneri, dar totuși nu-i părăsesc găsind diverse motive.
N.V.: Dacă femeia aceea înțelege că bărbatul său o bate pentru că are o neputință sufletească, ea cu atât mai mult devine responsabilă in a fi și mai bună. Spunea Ioan Gură de Aur cum că femeia bună și cinstită are puterea să-l îmblânzească pe al său soț prin forta dragostei. Este nevoie în astfel de situații de rugăciune multă și de invocarea lui Dumnezeu. Psihoterapia ajuta dar prea putin. In calitate de psiholog, nu pot recomanda divorțul în astfel de situații. Nu pentru că fiecare caz în sine își are particularitatea sa. Sunt cazuri care pot fi rezolvate doar prin separarea fizică a celor doi, deci divorț și sunt cazuri pentru care nu divorțul este soluția.

A.A.: De multe ori alcoolul este factorul principal al violenței.
N.V.: Alcoolismul se traduce in sens sufletesc printr-o incapacitate a omului de a raspunde iubirii cu iubire. Unii oameni ajung de isi îneaca amarul în pahar. Si daca s-ar opri totul aici. Insa alcoolismul are un rol esential in geneza tulburarilor psihice. Cunosc cazuri grave ale unor oameni dependenți de alcool care au ramas fara casa, masa si familie la propriu. Au fost internati si in spitale psihiatrice pentru psihoze alcoolice si alcoolism si au ajuns in randul cazurilor sociale. Cunosc si oameni care nu au ajuns la psihiatrie. Oricum, abordarea psihiatrica nu rezolvă toate cazurile. S-au intors la credinta dupa cum ei insisi recunosc si acum se bucura de un trai decent si o viata de familie implinitoare. Recomand cu acest prilej sa parcurgeti paginile de carte ,,Diavolul din pahar. Amintiri din iadul betiei ” de Ciprian Voicila. Cartea se găsește la librăriile Sophia și Evanghelismos.

A.A.. Dar, atunci cum un alcoolic poate să renunțe la acest viciu?
N.V.: Prin rugăciunea soției / sotului, prin rugaciunea rudelor. Poate părea bizar pentru un om care nu are exercițiul rugăciunii. Dar, rugăciunea ce înseamnă? Dialog firesc cu Dumnezeu, dialog firesc cu sfântul căruia i te rogi. Exista in ortodoxie Acatistul Maicii Domnului ,,Potirul nesecat”, izbavitoare de betie. Este o patima grea, aceasta a alcoolismului si ,,iese ” foarte greu din om, uneori este chiar de nevindecat. Alcoolicul este un om bolnav in stare de mare vulnerabilitate trupeasca si sufleteasca. Un rol major in privinta vindecarii de aceasta patima o are spovedania.

nico6A.V.: Nu ține și de voința omului respectiv?
N.V.: Ba ține și de voința omului respectiv, in faza incipienta a bolii/patimii. Imi vine in minte o relatare din scrierile Sfantului Paisie Aghioritul. A mers o femeie la sfintia sa, coplesita de durere si amaraciune din pricina sotului care asa tare si bea si o batea. Sfantul parinte i-a dat sa faca un canon de 40 de zile de rugaciune la Maica Domnului (Paraclisul). Si a intarit-o pe femeie rugand-o sa se tina de canon indifent de ispitele ce i s-ar fi petrecut. Si cu mare nadejde la Maica Domnului a inceput femeia a se ruga si, aproape de cea de a 40 a zi, asa tare a batut-o sotul ei incat a crezut ca si moare. Amarnic a suferit acea femeie dar si-a tinut gandul mereu la spusele sfantului parinte si a continuat canonul pentru a implini cele 40 de zile. Dupa ceva zile de la terminarea canonului, a venit sotul acesteia la ea, s-a asezat in genunchi in fata ei si cu hohote de plans a implorat-o in a-l ierta pentru tot raul pecare i-l facuse prin betiile sale si bataile de care acum cu durere mare se caia. Ati vazut lucrarea lui Dumnezeu in inima omului?! Dar pentru asta este nevoie de cainta, rugaciune si nadejde mare la Domnul!

A.A.: Am ajuns la finalul interviului și aș vrea să vă rog să le transmiteți un mesaj cititoarelor site-ului nostru femei de 10.
N.V.: Femei de 10? Femei pentru veșnicie. Căutați, dragile mele să nu rămâneți la acel femei de 10. Căutați să ajungeți SĂ FIȚI FEMEI PENTRU VEȘNICIE!

Publicitate