Zilele astea, am tot încercat să iau legătura cu Alice, aflată într-o călătorie la Hollywood, pentru a-i cere părerea în legătură cu mersul alegerilor prezidențiale americane; oarecum, în stilul posturilor tv care le-au monitorizat asiduu, până la încercănarea cvasi-generală de la aflarea rezultatelor. Și totuși, ele nu au putut anticipa șocul de care se plâng acum atâția, șoc care a făcut-o pe actrița și cântăreața Cher, de pildă, să declare că se simtă în stare de doliu. S-a trecut amețitor de la competiția în stilul „Lady and the… Trump” la victoria în stilul anti-sistem (dar și cam anti-democrație). Cine ar fi crezut că tocmai „marfa” asta scumpă, rară, exportată pe mapamond și declanșând revoluții －democrația－ a ajuns să se deprecieze chiar în țara de origine?
În sfârșit, Alice a apărut spunând că tocmai Hollywood-ul poate să ne dea o explicație cauzală a acestei turnuri. Am fost mirată, amintindu-i de cu totul alte zone de cercetare relevante, de anumite personalități ale gândirii politice care ar avea autoritatea să se pronunțe. Dar iată ce a descoperit fetița asta iscoditoare, privind mai în spatele ultimelor decenii globalizante, în vremea celebrilor autori sovietici Ilf și Petrov. America fără etaje e o carte din 1936 a celor doi, scrisă în urma călătoriei de explorare a Statelor Unite, în care au notat cu umor, cât au putut ei de obiectiv, bunele și relele descoperite.
Ajunși și ei la Hollywood, au stat de vorbă cu un renumit cineast care a
dorit să rămână anonim și care le-a ținut un monolog despre motivul pentru care această fabrică de iluzii produce „filme a căror inepție revoltătoare tâmpește spectatorul”. El le spunea: „Nu întâmplător facem filme idioate. Ni se ordonă să le facem astfel. (…) În producțiile de aici n-o să fie atinsă nicio problemă serioasă de viață. Vă garantez. Patronii noștri n-ar permite. Cu trecerea anilor, strategia aceasta a dat roade înspăimântătoare. Spectatorul american de rând a fost cu totul dezobișnuit să gândească. A ajuns la un nivel incredibil de scăzut. Îi este foarte greu să vadă ceva mai consistent, altceva decât filme cu step sau pseudoistorice. (…) Iată de ce producțiile europene, care au ceva mai multă substanță decât ale noastre, au la noi încasări jalnice. Vă spun niște grozăvii, dar așa stau lucrurile. E nevoie de mulți ani de trudă ca să-i redai americanului simțul estetic. (…) În afara lui Chaplin nu mai există nici un artist liber. Noi, ceilalți, lucrăm la patroni și executăm ce ni se ordonă. O să mă întrebați cum de apar totuși acele câteva filme bune? Apar 
împotriva voinței patronilor. Sunt reușite întâmplătoare, o concesie făcută slugii prețuite pentru ca ea să nu-i părăsească. Uneori trebuie să ascunzi un film bun de patroni, ca aceștia să nu-l strice. (…) Credeți cumva că ne conduc cine știe ce capitaliști luminați? Din păcate, aceștia sunt cei mai banali și mai obtuzi făcători de dolari.” (Ilf și Petrov, America fără etaje, Iași, Polirom, 2012, pp. 411-415.)
Adăugând rețetei cinematografice temele actuale ale sexului și violenței, aducem la zi aceste reflecții. Sunt 80 de ani de când acel cineast deplângea soarta cetățeanului american reflexiv. Și, vorba aia, nici noi nu ne simțim prea bine. Dacă simțul estetic pervertit ar fi cerut ani pentru a se reface, oare câte generații ar cere simțul moral, civic, politic pentru a-l ajuta pe cetățean să aleagă lucid, înțelept, în cunoștință de cauză?
Surse foto: premiumbeat.com, cdn.halcyonrealms.com
Comentează