Ea și El Prietena mea, Narcisa

Narcisa vă răspunde

„Narcisa, sper să mă selectezi și pe mine, printre cei cărora le vei răspunde. Nu știu cum să fac ca să-mi îmbunătățesc relația cu copiii mei. Au fost crescuţi de bunici până la 12 ani, pentru că și eu si soțul meu eram foarte ocupaţi cu serviciile noastre. Apoi socrii mei au trecut în neființă și copiii s-au întors în sânul familiei (înainte veneau doar în weekend). Au trecut 7 ani de atunci, amândoi sunt acum majori, însă am o relaţie mizerabilă cu ei: parcă nici nu contez pentru ei! Îmi reproşează tot timpul că ”dacă n-am avut timp de ei când erau mici, la ce-mi trebuie să fac pe mama grijulie acum? Ce să fac, dragă Narcisa, sufăr ca Iisus pe cruce, când văd cât de departe sunt de mine copiii mei, deși locuim sub acelasi acoperiș?…” Viviana Vasile
                                                                 *
 Dragă Viviana,
Situaţia ta nu e roz, cu siguranţă, dar cred că există modalităţi de abordare pozitivă prin care să îmbunătăţeşti relaţia cu copiii tăi.
Cred că ai putea să ai discuţii deschise cu ei acum, mari fiind, în care să le explici cu sinceritate cât de dificil a fost pentru voi, părinţii,  atunci când ei erau mici, să le spui cât de greu ţi-a fost şi ţie, toată săptămâna, să stai fără ei, doar muncind, şi apoi să încerci să te apropii de ei discutând despre năzuinţele şi idealurile lor de acum, să îi faci să înţeleagă că-i vei sprijini necondiţionat de acum înainte în tot ce-şi doresc să facă, că nu încerci să-i restricţionezi ci doar să-i protejezi, chiar dacă sunt majori acum.
E un drum dificil să încerci să recreezi o intimitate (şi o autoritate!) pe care ai predat-o, practic, cu ani în urmă bunicilor, dar nu e imposibil.
Aveţi nevoie unii de alţii şi cu răbdare şi perseverenţă este cu siguranţă posibil.
Răbdare şi iubire!
 Cu mult drag, Narcisa
                                                                    *
” Bună, Narcisa!
Spune-mi, te rog, oare am vreo șansă să-l fac să se reîndrăgostească de mine pe fostul soț? Ne-am căsătorit dupa trei luni de relație, la sfârșitul facultății. Dar…nu am stat decât..trei luni împreună, sub același nume! Evident, nu se pune problema de copii, pentru că nu ne-am dorit nici unul, nici altul. Mie mi se părea că lucrurile merg bine, dar el, deodată, a început să-mi găsească tot felul de noduri în papură şi discuţiile au început să se ţină lanţ, în casa noastră. La un moment dat, m-a anunţat că vrea să se despartă, că nu ne potrivim deloc. Sunt convinsă că un rol important l-a jucat şi soacra mea, de care soţul meu (de fapt, fostul, dar nu mă pot obișnui cu ideea!) este foarte ataşat şi care nu a privit de la început cu ochi buni relaţia noastră. Au trecut deja 3 săptămâni de când ne-am separat și în acte, dar eu nu mi-l pot scoate din minte, pentru că, din punctul meu de vedere, a fost o iubire sinceră și mă visam o mie de ani alături de el. Nici nu mă pot uita la alţi bărbaţi, aşa cum mă sfătuiesc toţi cei din jur! Eu tot la el visez! Zilele trecute a fost ziua mea şi fostul soţ m-a sunat, m-a felicitat şi mi-a spus că, dacă am vreodată nevoie de ajutor, să contez pe el. Am luat-o ca un semnal că şi el regretă despărţirea noastră. Sau poate m-am înşelat. Ce să fac? Cum să-l recuceresc? Cum să o câştig pe mama-soacră sau cum să „scap” de ea? Mulţumesc Narcisa! Să şti că-mi pare tare rău dupa tine, erai una din cântăreţele mele preferate, de mic copil!” Natașa
                                                               *
 Draga Natasa,
 Îmi pare rău pentru căsnicia ta, care a adurat atât de puţin…
Cred că faptul că fostul tău soţ te-a sunat de ziua ta şi că ţi-a spus că poţi conta pe el, nu e decât o formă elegantă de a-şi exprima vinovăţia şi regretul faţă de eşecul căsniciei voastre, neînsemnând neapărat mai mult de atât. Cred că e normal să păstrezi o relaţie civilizată cu un om cu care ai împărţit o parte  din viaţa ta.
Nu cred că ar trebui să intervii tu în relaţia dintre el şi mama lui, mai ales acum, dupa divorţ. Cred că el ştie cât şi în ce fel îşi doreşte ca mama lui să fie prezentă în viaţa lui de adult şi ţine de evoluţia lui personală felul în care îşi manageriază relaţia cea mai importantă din viaţa unui om, cea cu mama lui…
Uite ce-aş face eu în loucul tău :
Având în vedere trecutul vostru, cred că iţi poţi permite să-i ceri o întâlnire undeva, la o cafea, de exemplu, în care să-i propui o discuţie lămuritoare, în care tu să-ţi exprimi liber şi fără restricţii sentimentele şi dorinţele şi să vezi cu claritate ce simte şi el. Cu ocazia asta poţi să discuţi şi depre ce a fost şi ce a dus la eşecul dintre voi doi, despre ce este în prezent şi ce e posibil să fie.
Nu cred că are rost să-ţi cheltui timpul şi emoţiile făcând scenarii despre ce ar putea să fie, în loc să îi ceri cu onestitate clarificări omului pe care-l iubeşti.
Dacă, să zicem, sentimentele lui nu sunt la fel cu ale tale, măcar ştii cum stai şi poţi să mergi mai departe, deşi nu va fi uşor…
Să ştii că adevărul, oricare e el, este eliberator şi merită preţul pe care-l plăteşti pentru a-l afla.
Mult success!
 Cu drag,
Narcisa
                                                                    *
Narcisa noastră dragă! Mi-a trebuit ceva vreme pânaă să mă hotărăsc să-ţi scriu. Din simplul motiv că sunt bărbat şi…mă simt cam stingher pe un site pentru muieri!
Dar…mă gândesc că o muiere cunoaşte mai bine sufletul muierilor, în general, şi mă poate povăţui şi pe mine cum să ies dintr-o încâlcită poveste în care am intrat.
Sunt însurat de 12 ani cu soţia mea, avem doi copii, minori fireşte. Îi iubim și, zic eu, NE iubim, însă relaţia noastră a intrat într-o rutină păguboasă: casă, servici, casă, servici, iar acasă : piaţă, copii, curăţenie, televizor, şi totul de la capăt. Eu personal fac față acestei situaţii, pentru că nici nu-mi-am dorit altceva în viaţă: am vrut o familie, copii şi, bineînţeles, o viaţă de familie. Soţia mea însă, care este cu 11 ani mai mică decât mine, dă semne să se plicisească. A început să-mi reproşeze că viaţa trece pe lângă ea fără să simtă nimic din ea, că nu o mai scot pe nicăieri, că s-a săturat să fie femeie de serviciu, că uite altele cum se distrează… De la un timp s-a înscris la nişte cursuri de pictură şi vine acasă foarte târziu, motivând că mai stă prin oraş cu colegele de la curs. Acasă e plictisită şi nervoasă, aşteaptă zilele de „pictură” aproape fremătând. N-o bănuiesc că ar avea o relaţie, deşi prietenii îmi spun să fiu atent, că aşa începe totul. Nu ştiu cum să fac să preîntâmpin aşa ceva. Dar poate, oare, să fie preîntâmpinat acest lucru?N.S.
                                                                   *
Eşti cel mai curajos bărbat din câţi au trecut pe aici, pentru că ai fost primul care a îndrăznit să-şi deschidă sufletul!
Povestea ta nu e încâlcită J. Rutina, bat-o vina, e o boală greu de dus.
Soţia ta, ca orice mamă şi ca orice soţie, după o lungă perioadă în care părea că tot ce face e să stea cu nasul în scutece şi-n oale, încearcă să-şi amintească cine este ea şi să reînvie fata de care tu te-ai îndrăgostit acum 12-13 ani.
După părerea mea, cea mai grea încercare într-un parteneriat, e să nu te pierzi pe drum, făcând slalom între rufe, plânsete de bebeluşi, griji de tot felul, să încerci să rămâi întreagă, în contact cu spiritul tău şi cu tot ce te-a făcut fericită până să devii soţie şi mamă.
Se spune că, dacă mama e fericită, toată casa e fericită. Dacă ea are de unde să dea, toată casa are de unde să primească. Cred că e normal ca soţia ta să încerce să găsească modalităţi prin care să-şi încarce bateriile. Dacă asta înseamnă un curs de pictură, o clasă de yoga, o sesiune de cosmetică, o seară doar cu fetele în oraş, cred că tu ar trebui să fii cel care să o sprijine în a-şi găsi echilibrul şi în a găsi timpul necesar pentru asta.
Ar mai fi ceva ce tu ai putea să faci pentru a rupe rutina în care aţi ajuns să trăiţi: o rezervare surpriză la restaurant pentru voi doi, un curs de dans în doi ori o noapte pentru voi doi la un hotel sau la o pensiune din zonă (nu trebuie să fie departe, poate fii chiar la voi în oraş). Cred că îţi cunoşti soţia şi ştii ce i-ar plăcea, găseşti tu ceva J
Cred că n-ai nicio problemă, cred că sunteţi într-o fază a căsniciei în care ajungem toţi, la un moment dat, în care trebuie să depuneţi un pic de efort ca să vă regăsiţi pe voi înşivă, în primul rând, ca să puteţi apoi să regăsiţi iubirea care v-a unit la început.
Partenerul nostru de viaţă trebuie să simtă că este preţios şi că-l alegem în fiecare zi din viaţa noastră, pentru ca focul dintre noi să rămână viu.
Hai, cu curaj că se poate! J

 

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.