Bombănelile Marinei Editoriale

Mocirla presei românești

Citesc rar ziare. Mă uit rar la televizor. Nu pentru că n-aș avea timp – căci un jurnalist trebuie să fie mereu informat, iar informația …de unde să ți-o iei, dacă nu din ziare sau de la televizor ? Dar mi-am impus această “distanțare”..De ce? Pentru că, în ultima vreme am constatat că modul în care se face presă în România, nu-mi generează chiar cele mai sănătoase stări. Pe unele am început chiar să le somatizez. Trec peste panică, dezgust, silă, neîncredere, hilar sau alte asemenea rezultante ale privitului la televizor sau in presa online. Am constatat – și asta deja mi se pare infinit mai grav! –  că multe din migrenele, insomniile, stările de greață sau fârșeală, lipsa de chef și determinare – îmi sunt furnizate de aceleași betege știri , articole sau talk-show-uri, care  se căznesc să reflecte, la modul cel mai agresiv și denaturat cu putință ( “comercial” – îi spun unii) realitatea ce se țese în jurul nostru. 

Zilele trecute “mi-am luat-o” și eu – omul pașnic, care foarte rar sare la atac, și de regulă, numai atunci cand situația devine de nesuportat. In rest, sunt un om tolerant, care-și iubește semenii, încăpătânându-se să le descopere latura frumoasă. Căci credința mea este că ea există, în fiecare din noi….

      Zilele trecute, spuneam, am mai primit o lecție. Am găzduit, in revista noastră online “Femeide10.ro”, un nou interviur din cele cateva zeci,  ale rubricii “Femei de 10” – cea care dă și titlul site-ului. După ce am “rulat” aici  actrițe celebre, cântarețe, femei de afaceri, avocate, medici, maestre culinare, designere, ambasadoare etc – toate sub numitorul comun al valorii și performanței – am ales, iată și o politiciană. Nicio legătură cu campania în curs, cu care nu mă intersectez de niciun fel : nici prin implicare directă, nici prin așteptări personale ( deși ele exista în fiecare din noi) , nici prin contracte ferme, sprijinite pe proverbul “scopul scuză mijloacele” . Am ales-o pur și simplu pe una dintre – zic eu – cele mai puternice și mai influente politiciene ale momentului. Am avut ocazia s-o cunosc și personal ( la o emisiune tot despre femei)  și să mă conving că simpatia mea pentru “omul văzut doar la televizor” nu era deloc superficială. 

Și…am făcut interviul. Până la urma, este revista creată și manageriată de mine – o revistă pentru femei, în care mi-am luat libertatea de a  promova oamenii pe care-i consider merituoși. Am o sită severă, care-i cerne, construita după ani mulți de școală și și mai mulți de experiență de viață. 

…Ca atare, a rezultat un interviu cuminte, în care n-am atins nici măcar cu aripa curiozității zona politicului ( tocmai pentru că am vrut să mă feresc să cad în găleata cu tarâțele din care m-ar fi putut  mânca porcii! ) . Am vorbit, așa, simplu, ca de la femeie la femeie, atingând chiar și aspectele mai intime ale sufletului feminin. Pentru că, nu-i așa? Politicianul-femeie este, în primul rând, FEMEIE. Și dincolo de luptele în care s-a aruncat și țelurile pe care si le-a asumat,  are și ea, femeia-politician, fricile sale, emoțiile sale, bucuriile și lacrimile scăpate pe furiș. Are soț, copii, părinți bătrâni, are așteptări pentru viitorul celor dragi. Evident, tonul dialogului a fost cel care mă caracterizează : politicos, binevoitor, cald și pozitiv. Este tonul pe care-l veți găsi in toate celelalte interviuri precedente ale secțiunii respective. 

…Zilele trecute, consultand presa pentru a extrage cronicile colegilor mei jurnaliști la adresa evenimentului lansării cărtii mele ( și le mai mulțumesc, încă o dată! ) , mi-au căzut ochii pe …era să zic “o găleată cu lături”. Era despre mine, mai precis despre interviul publicat, cu câteva zile in urmă, pe femeide10.ro. Titlul, ca de obicei, era menit să “vândă opera” : “ ..Un interviu-slugău” – era catalogată discuția mea cu femeia de 10 pe  care o alesesem ca interlocutor. De ce “slugău”?!? -m-am întrebat. Deoarece – cu siguranță –  autorul ( certamente, adversar politic al partidului reprezentat de invitata mea) se aștepta ca eu să o așez pe respectiva la masa dialogului, dupa care să încep să-i car pari în cap și s-o învălui în injurii și reproșuri.

… In fine. Am depășit titlul și am coborât puțin mai jos, numai bine cât să mă ciocnesc de o halucinantă “carte de vizită”, făcută mie de ilustrul anonim ( Ba nu, scuze,are și un nume : Florin Budescu, numele de familie ducându-mă cu gândul la closetul din curtea bunicilor mei, in Ardealul de odinioară) . Iată cum mă prezintă ilustrul : “Marina Almăşan, celebră pentru ediţiile îngrozitoare de Eurovision România, care au dus competiţia la piciorul broaştei…” . Eu, în general , admit că nu sunt perfectă și am destule lucruri de criticat, la o adică. Cum să-l fac însă pe stimabilul meu “colega” să “gugălească” puțin, înainte de a mânca…aberații?!? Îi reamintesc, pe această cale că, în anul in care eu am fost producătorul Eurovision și șeful delegației Romaniei, aceasta din urmă s-a situat pe locul 3 ( TREI!!!)  in Marea finală de la Oslo, grație minunatilor noștri Paula și Ovi. A fost cea mai bună situare a Romaniei de până acum, pe care am instrumentat-o cu tot sufletul și toată experiența mea de decenii, in ale televiziunii. Dacă asta înseamnă “piciorul broaștei” , nu pot decât invidia broasca râiosului Florin Budescu.  

…care continuă în același ton, numind “ lingușeală” fiecare din întrebările, firești de altfel, puse de mine interlocutoarei mele. De ce vi se pare “lingușeală” o intrebare adresată de o femeie unei alte femei, intr-o revistă PENTRU FEMEI?!? Și , in general, ce căutați dumneavoastră intr-o revistă PENTRU FEMEI, domnule Budescu? Sau sunteți….? Nu! Că n-am voie să vă discriminez! Iar dacă tot vă simțiți bine printre fuste, va rog să mai rasfoiți electronica noastră revistă și veți vedea că genul acesta de întrebări ( da, de acord, diferă dialogurile femeilor de cele ale voastre, ale bărbaților, care vă băgati și vă scoateți..pixul, la fiecare trei rânduri! ) este cel care caracterizează revista, autorii și, in general, lumea noastră, a femeilor pașnice, nu a celor belicoase, care, probabil , v-au tras dumneavoastră, cândva, un șut în dos , făcându-vă să ne urâți cu atâta aplomb! 

….Vă spun eu care e treaba, domnule Budescu! Grație dumneavoastră și altor colegi “similari”, orice gest de bunăvoință , politețe sau, până la urmă,  normalitate, a ajuns să fie considerat, în România de astăzi,  “lingușeală” sau “pupincurism” . “Normalul” este reprezentat, probabil, in opinia unora ca dumneavoastră, de “atacul la persoană”, “jignirile nesfârșite”, “mizeriile de sub preș” , “batjocura cu orice preț” și alte asemenea lor . Ei, iată, eu cu acest “normal” al dumneavoastră nu mă pot împăca și basta! 

    Imi catalogați, stimate Războinic al Întunericului ( “noaptea minții” are nevoie și ea de personajele sale!)  , întrebările ca fiind “plate”. Îmi cer scuze, targetul meu nu sunt inteligenții fără frontiere, între care v-ați rătăcit și dumneavoastră. Eu sunt un jurnalist cu un IQ modest, incapabil, probabil, de întrebări de substanță, așa cum intuiesc că produceți dumneavoastră, in dialogurile docte pe care obișnuiți să le aveți. Întrebările mele sunt simple,  desprinse din viață, din universul interior al femeii ( ce naiba căutați acolo, continui să mă întreb?!?)  , din ceea ce, indiferent de profesia noastra și poziția in societate, ne caracterizează pe toate, acasă la noi, unde ne iubim soții, ne creștem copiii și ne facem planuri de viitor. 

   Da, în toata prostia asta a mea, de care mă acuzați, nu mi-e greu să înțeleg că, de fapt, nu v-a deranjat nicidecum modul în care mi-am formulat întrebările, ci interlocutorul ales de mine. Cu siguranță, dacă același înterviu i-ar fi fost luat unei politiciene care să vă fie dumneavoastră la inimă, ați fi devenit fanul meu! …. Dar, asta e, trăim într-o lume a intoleranței , în care , în plus, somnul rațiunii a născut destui monștri. Unii dintre ei umblă liberi printre noi și se mai fac și ziariști…

 

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : BENESIO BEAUTY CELL

Uscatoare rufe