– „Maria” este pur românesc, însă „Grapini” pare a fi ceva exotic, care nu prea are legătură cu spațiul mioritic. Este cumva un pseudonim?
– Maria este un nume pe care l-am primit de la părinții mei care erau foarte credincioși. Grapini este numele de căsătorie. Soțul meu este un bănățean cu descendenți italieni.
– Ați funcționat toată viața înconjurată de femei: ați absolvit Facultatea de textile de la Iași – unde proporția de fete era covârșitoare, ați lucrat o viață, ca femeie de afaceri, în industria textilă, având personal preponderent feminin, ați fost aleasă în funcția de Președintă a Asociației Femeilor Antreprenor din România. Mai nou, și în politică sunteți o militantă pentru drepturile femeilor din România. Nu e greu să faci față unui mediu eminamente feminin? Femeile nu sunt întotdeauna cele mai comode partenere, nici de dialog, nici de acțiune..
– Da, ai dreptate, am fost mult într-un mediu majoritar feminin. Începând încă din familie eu, sora și mama formam majoritatea în raport cu tata și fratele meu.
Apoi am urmat liceul cu profil real, dar la clasa de fete. Și așa cum ai spus, la facultate la industrie ușoară în seria mea am fost majoritatea fete. Nu este un lucru ușor, pentru că multe, majoritatea femeilor, au personalități puternice și sigur că apare competiția și ,de ce nu, indivia. Eu m-am bucurat de multă încredere în rândul femeilor și le mulțumesc. Am simțit că mă încurajează să intru și în ,,lupta” cu bărbații. Mereu îmi spuneau: tu poți! A contat foarte mult pentru mine, pentru că, așa cum am susținut recent în Parlamentul European de Ziua Femeii, în România femeile sunt majoritare și trebuie să crească solidaritatea și în rândul nostru, al femeilor, să susținem femeile puternice în politică sau în funcții publice.
– Ce face o femeie pentru a fi cu adevărat remarcabilă?
– Trebuie în primul rând să se implice în domenii pentru care este pregătită profesional, să fie altruistă, să știe să-și gestioneze imaginea publică, să transmită autoritate profesională și morală.
– Ce o coboară?
– Poate avea probleme dacă percepția generală, chiar dacă nu este exprimată public, este că a primit necuvenit o funcție publică, nu știe să-și adapteze ținuta vestimentară și discursul public.
– De câțiva ani sunteți „vocală” și în plan politic, deci într-o lume a bărbaților. Se observă și aici, ca și în alte privințe, că bărbații nu prea dau doi bani pe femei, decât poate pentru a face paradă că da, ei respectă principiul egalității sexelor și că le consideră pe femei niște partenere cu drepturi egale. Așa se vede și din interior?
– Intrarea mea în politică a fost cumva târzie, după 15 ani de antreprenoriat și când mă bucuram de vizibilitate prin activitățile mele în ONG-uri și proiecte sociale și culturale gestionate de mine. Am intrat dintr-o nemulțumire acumulată, dar și presată de organizațiile pe care le conduceam să le reprezint cumva în politicile publice.
Voi fi foarte sinceră, nu întotdeauna ceea ce se vede din afară se vede și din interior. Legat de lumea bărbaților, da, în politică bărbații sunt agresivi, cred că doar ei se pricep, te privesc ca și cum ai venit să le iei fața, mulți chiar cred că femeile nu se pricep și nu pot face politică. De 10 ani mă lupt să demonstrez că nu e așa! Sigur că nu e ușor, dar rezolvarea poate veni din educație, schimbare de mentalitate și solidaritate în rândul femeilor.
De ce, dacă avem peste 50% de femei în România, lăsăm ca toate partidele să fie conduse de bărbați? De ce nu susținem prin vot,în alegeri, femeile care își asumă candidatura?
Eu mă consider norocoasă pentru că în zece ani de politică am avut funcția de Președintă de filială județeană a unui partid, Vicepreședinte la nivel național și acum Co-președinte.
Tot în 10 ani am fost propusă și aleasă deputat în Parlamentul Național, Ministru și acum europarlamentar. Eu sunt incomodă în partid pentru că spun ce simt, nu ce îi place liderului – bărbat să audă!
– Într-o declarație care a stârnit un val de reacții, Mircea Albulescu le sugera femeilor din România să se sinucidă. Ce credeți că l-a determinat pe marele actor să adreseze public acest îndemn? Au, oare, femeile din România motive să se sinucidă?
-Sincer, am o mare admirație față de actorul Albulescu, dar afirmația este șocantă. De ce să se sinucidă femeile din România? Suntem într-un stat democratic și mă lupt să arăt calea prin care ne putem apăra drepturile – solidaritatea, asumarea, implicarea.
– Pot femeile să salveze lumea? Cum? Dar femeile-politician de la noi pot salva, oare, România? Personal, dacă ați avea frâiele țării în mână, încotro ati lua-o? Ați lua alături de dvs bărbați sau femei?
– Eu cred în echipă, familie, așadar lumea poate fi salvată de oameni, femei și bărbați, doar dacă și unii și alții vor accepta ca primul și principalul criteriu în atribuirea responsabilităților pentru decizii la nivel înalt să fie VALOAREA. Eu așa aș face! Dacă stabilești echipa din oameni valoroși și morali, poți stabili direcția bună și să ai rezultate bune. Dacă ignori valoarea, nu poți să aștepți efecte pozitive.
– S-o lăsăm pe Maria Grapini, europarlamentarul, în biroul ei de lucru și în sala de ședințe, și s-o privim puțin, mai ales pe dinăuntru, pe femeia Maria Grapini. …De 39 ani cu același soț!… nu e prea mult? Ce vă ține alături?
– O, da! De 39 de ani împreună cu cel care mi-a dat numele exotic Grapini. Dacă sunt prea mulți? Eu știu, poate da?! Dar eu am privit mereu căsătoria din perspectiva parteneriatului, importanței pentru societate, pentru copii.
Să fim serioase, eu nu cred într-o iubire care să aibă întodeauna intensitatea celei de la 18-20 de ani. Eu m-am căsătorit la 22 de ani, studentă fiind. Am respectat tradițiile din familie, a fost primul bărbat din viața mea. Nu cred în familiile care spun că totul este perfect și nici în faptul că într-o viață (39 de ani!) el sau ea nu au întâlnit femei, respectiv bărbați, la care să vadă calități pe care nu le are partenera sau partenerul de viață.
Ne-am acceptat defectele, reciproc, pe parcurs ce le-am descoperit și am negociat toată viața ce și cum facem. Alături ne-a ținut în primul rând copilul care a venit foarte repede (imediat ce am terminat facultatea), apoi înțelegerea pe care am făcut-o: să nu ne îngrădim gradele de libertate, să nu simțim căsătoria ca o ținere în lanț. Soțul meu a plecat foarte mult în turnee, fiind artist în orchestra Operei din Timișoara, eu am plecat în lume multe zile, luni, ani, ca să pot dezvolta o afacere corectă și profitabilă.
Trebuie să subliniez la modul cel mai sincer că mă întorc cu drag acasă, că soțul meu de mai bine de 20 de ani mă așteaptă cu masa pregătită. Face foarte multe lucruri în gospodărie, mă ajută foarte mult și de aceea am putut să îmi construiesc o carieră profesională. El este administratorul casei și face cu plăcere acest lucru.
– Nu a alunecat, oare, sufletul și către alte tentații? Cum l-ați oprit?
– Cred că ar fi ipocrit să răspund că nu, niciodată, ochii, sufletul, nu au admirat și alte persoane. Sunt convinsă că și soțului meu i s-a întâmplat, dar acest subiect nu a fost niciodată discutat. Ne-am continuat căsnicia, apreciată de mulți prieteni, care ne apostrofează că a durat așa de mult pentru că de fapt am stat împreună doar jumătate din timp!
– Cum devine Maria Grapini, în momentul în care lasă în vestibul pantofii cu toc și se vâră în papucii de casă?
– Când vin acasă, abia aștept să gătesc. Îmi place! Pur și simplu mă relaxează și am o mare plăcere să gătesc și să am invitați la masă. Gătesc bine, spun prietenii. Fac cozonac, plăcinte, mâncare tradițională, respect sărbătorile tradiționale.
Am puțin timp liber, dar o zi sau o jumătate de zi pe săptămână o dedic familiei, nepoțelului, prietenilor. Ne întâlnim la cafea, prânz sau cină. Merg la spectacole sau pur și simplu joc scrabble cu soțul meu.
– Să ne întoarcem la Bruxelles: cum sunt, în general, femeile europarlamentare! Cochete, îngrijite? Cine domină topul? Româncele noastre cum se prezintă?
– La Parlamentul European, am sesizat de la bun început că, dintre doamnele din diferite țări, fără a fi subiectivă, româncele sunt cele mai elegante, urmate de femeile din Italia, Croația, Slovenia.
Îmi place că noi, româncele, avem fiecare un stil propriu de a ne îmbrăca, dar toate ne încadrăm la o ținută adecvată locului de muncă: prêt-à-porter elegant.
Nu aș vrea să fac un top pentru că, așa cum spuneam, fiecare are un stil propriu, nu imităm. Personal admir stilul Dacianei Sârbu și al Ramonei Mănescu. Mi se pare că mereu sunt foarte atente să aleagă ținute adecvate și în concordanță cu personalitatea lor.
– E martie. Dezvăluiți-ne de la cine ați primit cel mai frumos mărțișor? Dar de-a lungul timpului?
– Oau! Am primit mii de mărțișoare și fiecare dintre ele mi s-a părut frumos. Sigur că depinde foarte mult de la cine primești, la ce vârstă…
Cred că cel mai neașteptat mărțișor a fost când eram în anul I de facultate și am primit o verighetă din argint! Omul chiar voia să ne căsătorim și trebuie să spun că m-a surprins, dar m-a și speriat (nu mă gândeam să mă mărit)!
– Ce nu trebuie să-i spună niciodată o femeie partenerului său? Există taine care trebuie să moară în noi?
– O, multe! Glumesc, desigur! Dar cred că nu trebuie niciodată să-i spună că alt bărbat are calități mai bune decât ale lui, pentru că va stârni suspiciuni. Apoi, dacă au concepții diferite privind modul de a ajuta, trebuie să ajute fără să ,,negocieze” cu soțul. Tainele sufletului nu cred că sunt păcate, dacă le recunoști față de tine și față de Dumnezeu.
– Sunteți percepută ca o femeie curajoasă, puternică și ambițioasă. Mai mult ca sigur ca aveți, totuși, și vulnerabilitățile dvs. Care ar fi acelea? De ce vă este teamă, ce vă sperie?
– Din păcate sunt calificată de multe ori dură (de fapt sunt exigentă, perfecționistă). Dar, desigur, am și vulnerabilități. Nimeni nu este perfect! În primul rând, nu rezist atunci când văd suferință și atunci cedez și nu mai verific dacă pot sau dacă trebuie. Acționez!
Apoi, nu știu dacă este vulnerabilitate, dar nu am suficientă diplomație și pierd, pentru că multora, mai ales în politică, nu le place adevărul.
Teama mea este doar față de Dumnezeu. Mă sperie ignoranța, răutatea umană și minciuna. Toate sunt maladii care îmbolnăvesc societatea și risipesc energie, bani, valori.
– Un îndemn pentru femeile din România, pentru cele care sunt descurajate de „dictatura bărbaților” – și cea de acasă, și cea din societate.
– Pentru femei, îndemnul meu este același de ani de zile: să aibă încredere în ele, să nu facă compromisuri în realizarea carierei, să-și negocieze bine viața de familie, să-și asume rolul în societate în funcție de propriul potențial și să dea dovadă de solidaritate. Nu vă lăsați doamnelor descurajate de ,,dictatura bărbaților”!
Comentează