Da, greu de crezut, dar chiar eu sunt cea din cărucior. Cealaltă persoană e MAMA.
Poate că unii s-au întrebat de ce pomenesc atât de des de tata și atât de rar de mama. În primul rând că nu pomenesc rar, dimpotrivă : cele mai frecvente fotografii postate de mine pe rețelele de socializare sunt cu mama. Tata se lasă greu fotografiat. În ultima vreme și mama a început să facă nazuri : cică nu mai arată bine , etc. Cochetării feminine! Mama împlinește 91 de ani și arată foarte bine : este cochetă, iși vopsește părul, își dă cu ruj când iese afară, seara își dă cu cremă pe față ( eu sunt sponsorul și consultantul său de bază!😁). Se îmbracă întotdeauna cu gust și încă – e-adevărat, cu greu – își retușează singură, la o mașină de cusut antică și de demult, hainele care nu-i mai vin. Anii își spun cuvantul, da. Mama a început să uite ce i-am spus ieri, însă îmi povestește în cele mai mici detalii năzdrăvăniile pe care le făceam, când eram mică…
Despre mama însă vorbesc mai puțin, pentru că…e un paradox! cu mama vorbesc mai mult! Cu tata nu, că așa a fost tata, un turn de fildeș bine ferecat, în care cu greu pătrundeam noi, ceilalți. De aceea poate simt nevoia să-i transmit tatei indirect ceea ce simt pentru el, inclusiv “reprosurile” pentru severitatea în nuanțele căreia mi-a colorat copilăria și adolescența.
De mama însă am fost mereu apropiată, mamei i-am spus mereu nu numai tot ce am avut pe suflet, ci și că o iubesc. I-am spus-o și, cred și – deși aici am destule remușcări – i-am și demonstrat-o constant, fiindu-i aproape intr-o țară în care mama a ales să trăiască și în care nu avea prea mulți oameni apropiați…Dar asta e deja o altă poveste, una grea, împovărătoare, cu care nu vreau să vă întristez. Atâta doar vreau să spun : trăim vremuri grele, în care politicul amprentează puternic destinele oamenilor nevinovați…
Astazi este ziua mamei și noi, cele care la rându-ne suntem mame, înțelegem cel mai bine ce înseamnă cazna unei mame pe acest pământ. Eu pe a mamei mele am conștientizat-o de mică. Încă de când mama pleca la ora 6 dimineața spre serviciu ( era profesoară la o școală de la periferia orașului, în vremuri în care metroul nu numai că nu se afla sub Capitală, ci nici macar în schițele proiectanților!), venea acasă spre seară, sfârșită de muncă și de cele trei mijloace de transport, pe care le schimba până la școală. Iar aici, acasă, i se prăvăleau pe umeri mai toate treburile unei familii : copii, menaj, mâncarea pentru a doua zi, partenerul de viață. Plus funcția de “confident” pe care mama și-o asumase, în ceea ce ne privea pe toți. Norocul mamei a făcut să aibă alături un om – deși “spartan” și în ceea ce-o privea – dedicat, empatic, devotat, muncitor, iubitor. Iubitor în felul lui. Mama a avut un mare noroc și nu de puține ori lacrimez cand vad cum și acum, după 70 de ani de când sunt împreună ( da, stiu, și pe mine mă ia cu amețeală!) văd cum au grijă unul de celălalt cu o iubire ce-ar putea deveni piesă de muzeu, în zilele noastre.
In rest, mama a fost un om sărac, devenit om bogat. Cei care au inventat expresia “a porni în viață de la o lingură de lemn”, cred că i-au cunoscut pe ai mei. Lingura de lemn a fost înlocuită , încet-încet, cu tot ceea ce înseamnă o familie : un apartament, doi copii, apoi nepoții, niciodată o mașină. Acum bogăția mamei este alta : prezența mea și a lui Sergiu alături de ea și vizitele nepoților răspândiți prin lume, vizite devenite jaloanele principale ale vieții oricărui părinte și bunic din lume.
Un lucru este sigur : Mama a fost ACOLO, în orice moment. Nu am simțit-o niciodată departe de nimic ce a însemnat familia noastră. A fost și este în continuare ancora noastră prețioasă, care ne ține pe toți împreună, gravitând în jurul nucleului, numit “familie”. Frumoasă, caldă, blândă, neobosită în tot ceea ce a făcut, mama a fost ACOLO. Mama nu a avut o carieră strălucitoare, publică, în vazul tuturor. Intra cu catalogul sub braț în clasă, era prietenă cu elevii săi, de multe ori o și necăjeau, facand-o să plângă. În casă însă intra mereu zâmbitoare, lăsa supărările la ușă, nepermițându-le să umbrească evoluția noastră, a celor doi copii ai săi. Izbânzile mamei au fost în interiorul casei : eram cu toții îmgrijiți, bine hrăniți, în casă totul strălucea a curățenie, iar eu…aveam alături de mine cea mai bună prietenă : umărul pe care plângeam( în zilele în care “în afară” păream puternică și de neînfrânt), dar și sufletul alături de care îmi savuram victoriile. Mama mi-a dat întotdeauna sfaturile cele mai înțelepte. Mai puțin înțeleaptă am fost eu, ignorându-le pe unele dintre ele și plătind scump pentru asta. Și chiar și după ce, la rându-mi, mi-am construit propria viață, propria familie, mama tot acolo a fost : gata să mă ajute în orice clipă, gata să preia de pe umerii mei multe din poverile vieții, ușurându-mi drumul spre realizarea mea profesională. Nu o dată am recunoscut public : fără părinții mei – mențiune specială pentru mama! – eu nu aș fi fost astazi ceea ce sunt!
Încă mă întreb dacă să-i arăt mamei aceste rânduri…De spus c-o iubesc, o fac zilnic, fără martori ( acelea sunt adevăratele demonstrații de iubire, nu cele întâmplate în văzul lumii!) Și sper s-o mai pot iubi ani mulți de aici înainte!
La mulți ani, MAMA!
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : SEPTOCALMIN ISLANDICA
Comentează