Faptul ca il cunosteam pe sotul meu cu destui ani inainte sa ne indragostim unul de celalalt, ca petreceam multe zile de munca langa el si ca am calatorit adesea impreuna, fara ca in noi sa existe cea mai firava tresarire de interes romantic unul fata de celalalt continua sa fie pentru mine un motiv de reflectie, de ingrijorare si de parere de rau.
Mi-e ciuda pe ochii mei miopi, neinstare sa-i masoare mai din timp frumusetea, pe inima mea natafleata care, astimp, falfaia de amor pentru tot felul de personaje de mucava, pe mana mea dreapta care n-a stiut sa-l inhate de guler si sa-l traga inspre sarut si pe cea stanga care, incapabila sa tasneasca mai presus de randuielile bunului simt, nu a pocnit-o cu poseta-n cap pe femeia nesuferita care-i statea alaturi, ocupandu-mi, ilicit, locul.
Dar cel mai tare ma ingrijoreaza faptul ca, uite, am putea sa ne ratam vietile, trecand unii pe langa altii fara sa ne vedem… Citește mai mult
Comentează