La cei 37 de ani ai săi, Andreea Maria Paul are o experiență cât 10 alte femei de carieră la un loc. Dacă aș pune un bărbat să vorbească despre ea, într-un mediu informal, probabil ar începe prin a spune că e ” o tipă bine”. Rugând Wikipedia să mi-o caracterizeze, rămân uimită de evoluția sa profesională. Când i-am solicitat interviul, am rugat-o să-mi trimită și câteva poze cu familia sa, considerând că statutul de soție și mamă îi completează în mod fericit lista de realizări profesionale. Am fost necăjită să constat că mailul de răspuns nu avea atașate decât poze oficiale. Niciuna cu soțul, niciuna cu copilul. Am vrut să insist, însă, cititndu-i răspunsurile, am înțeles că se ferește să amestece borcanele și că nu vrea să câștige capital electoral, scoțându-și la înaintare familia. Mi-a plăcut. Și m-am bucurat că nu a evitat, totuși, întrebările cu tentă personală din interviul meu. Citindu-l, vă veți convinge că plasarea, în cadrul rubricii „Femei de 10” , a prim-vicepreședintelui PNL Andreea Paul, nu este deloc exagerată.
*
Marina Almășan: – O ardeleancă la București.. Și încă și în politică.. Nu
e prea mult? Două lumi nebune suprapuse?
Andreea Paul : – Rebelă sunt. Copil sunt. Cocoţată în turnul de fildeş nu sunt. Îmi place să mă joc şi să fac lucrurile care încep cu ‘nu se poate’ să se întâmple. Doar percepţia publică mă încorsetează în costumul de politician. Despre românce am o părere foarte bună. În general suntem tare istețe, gospodare și puternice. Putem dezvolta şi casa numită ‘Satu Mare’, ‘Sălaj’ sau ‘Bihor’, dar şi ‘Bucureşti’. Născută în Sălaj, cu rădăcini sătmărene și sălăjene, căsătorită cu un bihorean, deputat de Satu Mare, am trăit deja mai mult timp în București decât în orice altă parte. Mi-a fost dragă matematica, dar am ajuns economist. Aşa s-a jucat destinul cu mine, prin profesia mea academică şi universitară de economist și prin voinţa de a mă implica în decizia publică centrală. Ca să vă spun drept, nu e prea mult. Cred că putem dezvolta şi casa numită ‘Europa’.
M.A.: – La cât de ambițioasă și tenace sunteți, cred că niciun obiectiv nu pare a fi prea îndrăzneț!De fapt, cum ați ajuns în politică și, mai ales, ce anume vă motivează să și rămâneți?
A.P.: – Am intrat în politică pentru că mă săturasem să decidă alţii mai slab pregătiţi decât mine. Neîncrederea generalizată actuală în politicieni este îngrijorătoare şi impactul vizibil: profesioniştii o evită şi avem ceea ce avem. Mă gândesc de cel puţin trei ori pe zi să renunţ la politică, dar mereu se agaţă de mine o nouă speranţă, o nouă idee, un nou proiect care nu mă lasă să fac pasul înapoi. Mereu spun: finalizez şi acest proiect pentru că e bun şi necesar, apoi mă retrag în academie, la studenţii mei, şi în societatea neguvernamentală. Cum am ajuns aici? În timpul celor opt ani de activism academic post-universitar, cu studii multe afară, am întrerupt o bursă de cercetare oferită de NATO în anul 2004 pentru a fi intervievată la Cotroceni, unde m-au angajat ca expert pentru aproape trei ani. Au urmat apoi doi ani ca şi consilier la Parlamentul European. În tot acest timp am refuzat să fac pasul în politică. Eram un tehnocrat, doar că pe atunci nu erau la modă ca anul acesta. Abia în 2008 am intrat în politică, când m-au ‘păcălit’ cu invitaţia de a lucra la programul de guvernare. Cică nu mai sunt tehnocrat de atunci, ci politician :), consilier la guvern pentru doi foşti premieri de dreapta şi deputat din anul 2012.
M.A.: – Nu e prea mult pentru o femeie? Teoretic, menirea noastră pe Pământ e alta!..Cum se împacă „familia de la serviciu” cu cea de acasă? Vorbiți-ne despre familia dumneavoastră!
A.P.: – Am un copil grozav și un soț de toată isprava, cu un suflet minunat. Așadar, am o familie tare reușită. E plină de iubire, cu oameni dragi, uniți, simpli și harnici. Părinții mei sunt bine și mai am un singur bunic în viață, simpatic și hâtru tare. Încerc să evit cât de mult pot imaginea publică construită pe intimităţi. Nu ‘joc’ familia pentru imagine publică și nici la loteria politică.
M.A. : – Atunci abandonez pista! ..Când spui „femeie de carieră”, înseamnă, în mod automat, o femeie care pune pe primul plan devenirea sa profesională și, vrând-nevrând, neglijează celelalte laturi ale sale : cea de soție, de mamă. Puține însă au puterea să recunoască acest lucru. Vă numărați printre ele?
A.P. : – Nu cred în super-femei, cărora le iese totul la superlativ, la fel cum nu cred în super-bărbați la care iese totul brici. Cred că orice performanţă remarcabilă, în orice domeniu, ascunde un sacrificiu enorm. Când mi-am exprimat public aceste emoţii, au fost călcate în picioare. Mediocritatea şi superficialitatea încearcă să devoreze sub toate formele performanţa şi uneori reuşeşte.
M.A. : – Revin totuși la cei de acasă. Numiți-mi cele mai frumoase lucruri pe care le faceți, împreună cu soțul dumneavoastră. Dar cu copilul?
A.P. : – Să fim împreună și sănătoşi este cel mai frumos lucru. Ne bucurăm când ne jucăm şi fetița noastră strigă veselă ‘group hug, group hug’ până ne răsturnăm râzând. Ne bucurăm să mergem toţi trei pe bicicletă. Ne bucurăm să mergem cu fetița noastră la înot sau la pian. Nu am avut bonă. Nu avem nici acum. Ne-am crescut copilul împărţind responsabilităţile şi timpul frăţeşte, în familie. Nu voi spune nicio secundă că e uşor, nici că-mi ies toate brici, dar e minunat când ai partenerul drag şi potrivit de drum care te ajută.
M.A.: – Dacă spuneți asta, înseamnă că sunteți o femeie fericită! Ce anume din felul în care ați fost crescută/educată dumneavoastră însevă încercați să transferați, ca mamă, în direcția copilului ? Ce greșeli ale părinților dumneavoastră încercați să nu repetați? 
A.P.:- Iubirea, respectul şi libertatea de a-şi exprima sincer opiniile. Încerc să-i transmit fetiţei mele încrederea că poate să pună aripi viselor sale. Încerc să-i transmit dorinţa de a fi foarte bună, dacă se poate cea mai bună, în ceea ce face, orice meserie şi-ar alege. Încerc să-i descopăr abilităţile şi să-i cultiv dărnicia, deşi la cei 5 ani şi un pic mai dăm rateuri la dăruitul jucăriilor, dar lucrăm în acest sens. Îmi propun să plece în viaţă cu cel puţin patru limbi străine din casa noastră. Acum învaţă trei dintre ele. Restul va alege şi decide chiar ea.
M.A.: – Pare a fi un start excelent în viață, pentru un copil! Vi se pare potrivită țara asta pentru a vă crește copilul în ea? Sau vă numărați printre cei mulți, care-si viseaza copiii realizați (cât mai) departe de țară?
A.P.: – Răspunsul e simplu: da, România ne este dragă şi dacă fetița noastră îşi va alege vreun parcurs universitar internaţional visez să se întoarcă în ţară după absolvire.
M.A.: – Sper ca dezamăgirile vieții să nu vă facă să va schimbați convingerile..Numiți-mi trei motive pentru care n-ați pleca niciodată din România! Primul bănuiesc că se referă la faptul că sunteți ardeleancă, nu?
A.P.: – După ce am terminat facultatea, am primit trei ani consecutiv o bursă de schimburi inter-academice a Academiei Britanice şi mi s-a oferit un post de asistent univeristar în UK. Dar nu sunt făcută să mă stabilesc în afara ţării. Îmi place acasă, iar pentru mine acasă înseamnă oriunde în România. Să vă dau primele trei motive ca să răspund direct la întrebare: pentru că este acasă; pentru că este o țară minunată și pentru că sunt o groază de lucruri de îmbunătățit în România și toți putem contribui.
M.A.: – Și, totuși, ce anume vă supără cel mai mult, din ceea ce este România de astăzi? Au femeile puterea să schimbe lumea?
A.P.: – Mă supără că România este, la multe capitole, sub nivelul la care ea ar putea fi. Mă supără că NU ne propunem să fim cea mai bogată țară europeană știut fiind că nu ne lipsește nimic pentru a reuși în acest sens și ne stabilim obiective de țară prea puțin ambițioase. Acționăm în consecință. Mă supără corupția și birocrația de sus până jos. Mă supără salariile mici. Mă supără sistemul de educație și de sănătate neglijate de atâția ani, infrastructura proastă și un lucru care ține de oameni: nu reușesc să fie suficient de uniți pentru a genera fapte bune pentru toată lumea. Aș dori să văd mai puțină încrâncenare și mai puțină ură, mai multă deschidere a tuturor pentru a găsi acele lucruri pentru care merită să luptăm cu toții.
Mă supără slaba reprezentare a femeilor în spaţiul politic românesc care este revoltătoare. Suntem pe locul 113 în lume din acest punct de vedere, după ţări ca Emiratele Arabe Unite, Cambogia, Ghana sau Etiopia şi continuaţi dumneavoastră lista până la 112 ţări aflate în faţa noastră. Catastrofică este reprezentarea noastră politică în Raportul Global al Echilibrului de Gen şi retrogradăm serios în loc să avansăm, semn că celelalte ţări îşi fac treaba mai bine şi mai repede ca noi. Vocile feminine se aud de două ori mai puțin în Parlamentul României decât media mondială. De peste trei ori mai puțin decât media europeană (ca procent în totalul parlamentarilor). Ne costă scump. Absenţa femeilor în deciziile publice de vârf o resimţim direct în calitatea vieţii, în casa noastră numită România. Botezul în normalitate întârzie nejustificat.
M.A.: – Ați pomenit, mai sus, o sumedenie de țări. Din toate locurile de prin lume, pe unde v-ați aflat, ce element ați lua ( din fiecare) pentru a-l „importa” la noi?
A.P.: – Echilibrul de gen de la ţările nordice europene care au şi cel mai ridicat nivel al dezvoltării umane, disciplina muncii de la nemţi, grădiniţele daneze sau suedeze, şcolile finlandeze, universităţile englezeşti, sănătatea de la singaporezi, literatura de la ruşi, revoluţiile de la francezi, cultura de la greci sau de la chinezi, cota unică de 10% de la bulgari, dansul flamenco de la spanioli, fluturii de la malayesieni, orhideele de la indonezieni, capacitatea de renaștere şi reconstrucţie de la rwandezi, încrederea şi puterea de la americani, tradițiile de peste tot … peste tot găsesc lucruri minunate pe care le adăpostesc în sufletul meu sau în amintirile mele.
M.A.: – Foarte frumos răspuns! Aș spune: un frumos portret-robot al unei Românii ideale! Care credeți că ar putea fi „punctele tari” ale României, într-o „competiție” cu alte națiuni ale lumii?
A.P.: – Creativitatea. E în ADN-ul poporului român. Creativitatea ori o ai, ori n-o ai! Nu o poţi cumpăra de la piaţă. Noi o avem. Putem deveni inima creativităţii europene dacă investim cum trebuie din şcoală până la economie şi în mentalitate. E un har românesc. La fel ca şi secretul frumuseţii româncelor :).
M.A. : – Aveți vreun idol, în politică? Motivați!
A.P.: – Mona Musca, pentru căldura pe care o emana, pentru forţa ei politică de a câştiga sufletele şi încrederea oamenilor (chiar peste percepţia pozitivă câştigată de fostul preşedinte în vârful percepţiei sale pozitive), pentru autenticitatea, pentru educaţia, demnitatea, eleganţa şi feminitatea ei, pentru empatia şi modestia ei. Mă revoltă şi azi modul în care a fost executată public, deşi atunci nu o cunoşteam personal. Prietenia ne leagă azi şi am bucuria să mă consult din când în când cu ea. Le admir pe toate doamnele care au avut curajul să-şi deschidă o afacere privată sau să intre în politică şi se străduiesc să facă un lucru bun. Le admir pe toate cele care au contribuit la
volumele pe care le-am coordonat: ‘Forţa politică a femeilor’, în anul 2011, dar şi pe creatoarele de locuri de muncă ale căror mărturii le veţi găsi în ultima mea carte ‘Forţa economică a femeilor’, apărută recent la Editura Polirom. Le admir pe toate cele aproape trei sute de mii de antreprenoare active în România. Admir toate femeile care au grijă de calitatea vieţii şi nu se rezumă la harul de a da viaţă. Admir foarte mult domnii care înţeleg că doar aşa se dezvoltă repede şi bine o naţiune.
M.A.: – Vă rog să încheiați, transmitându-le ” Femeilor de 10″ o cugetare a unui înțelept al lumii, care credeți se potrivește acestor vremuri agitate!
A.P.: – „Dacă nu ai încredere, ai pierdut deja bătălia”, ne spune Bill Cosby. Dar bunica mea e şi mai pragmatică: ‘să fii atât de bună în ceea ce faci, încât oricât te vor fura cei din jur, să rămâi tot cea mai bună’. Dumnezeu să o odihnească. Nu am înţeles-o prea bine atunci.
.
Comentează