Bombănelile Marinei Editoriale

Lilian…

….Îmi vine mereu să spun că pe Lilian îl cunosc “încă din copilărie”. Deși copilăriile noastre s-au întâmplat departe una de cealaltă: a mea, în buricul țării, la București, a lui, la Vâlcea, într-un sat cu nume ușor de reținut: Câineni. De întâlnit, ne-am întâlnit abia prin “înaltele școli”. Mai precis, la facultate. Și nici măcar acolo n-am fost colegi: el era student la Filologie, eu – la ASE. Împărțeam însă aceeași dragoste pentru scris și oarecum aceleași ambiții, toate aceastea aducându-ne în oarecum aceeași poziție: amândoi conduceam câte un ziar studențesc : el – revista Universității București, eu – eram redactorul șef al “Tribunei studentului economist”, ziarul învățăceilor din ASE. De aici și multe acțiuni comune : ședințe comune, tabere de instruire, ba, mai mult, vacanțe întâmplate sub același soare al Costineștilor, unde amândoi ne înhămam, pe vară, ca și crainici, la Radiovacanța Costinești. Și asta nu pentru că , neapărat, aveam nevoie de bani ( deși, pe atunci, era greu să numești un student care să nu aibă nevoie de bani!) . Ci pentru că se zvârcolea, în fiecare din noi, o pasiune neobosită pentru presă, indiferent de forma acesteia : scrisă sau vorbită. De cea “văzută” nu putea fi vorba : TVR era, pe atunci, o instituție ermetică, al naibii de restrictivă, spre care nici măcar nu cutezai să-ți ridici privirea!
Bref, eu și Lilian deveneam, vara, soldăței în armata micuță dar tenace a celui mai spumos și nonconformist post de radio al acelor vremuri, cel ce-si avea sediul înfipt la doi pași de plaja aurie, lângă faimosul “ceas rotitor “ și aproape de nu mai putin celebrul Obelisc. Vocile noastre, glumind copios, anunțând starea vremii, realizând interviuri cu vedetele vremii, aflate în vacanță la malul mării, citind anunțuri de “obiecte sau ființe pierdute” sau făcând te miri ce altceva, în fața microfoanelor, răzbăteau până hăt-departe, pe toată întinderea mirificei stațiuni a tineretului, combinându-se meșteșugit cu melodiile pe care le trimitea , în eterul vacanței, inegalabilul Andrei Partoș, DJ-ul nonconformist al Radiovacanței Costinești, colegul nostru de odinioară.
…Au trecut decenii, între Atunci și Acum. Drumurile mele s-au despărțit de ale lui Lilian, luând-o fiecare care încotro, dar nedepărtându-se niciodată prea mult de lumea cuvintelor. Într-un final, bunul meu prieten a optat pentru diplomație, eu, după un scurt popas în universul economiei, am ales presa. Amintirile studenției ne-au hrănit toți acești ani care au urmat , iar sporadicele noastre întâlniri de mai apoi și-au pornit, de fiecare dată, conversațiile din fix acel punct: minunatele noastre veri de la Costinești. Deși nu ne intâlneam, cu lunile, știam totul unul despre celalalt : pe unde suntem, pe cine iubim, ce copii ne-au adus berzele prin casă. O prietenie adevărată nu se subțiază, cu una cu două!

…. Stau, iată, alături de Excelența Sa, domnul Lilian Zamfiroiu, ambasadorul României in Marele Ducat de Luxemburg, la o înghețată în centrul Orașului, la “Cafe Francais” și povestim despre istoricul acestui colț de lume. Lilian se află, de doi ani, în cea mai înaltă misiune diplomatică într-una din cele mai importante țări ale Uniunii Europene, eu – într-o misiune jurnalistică. Mi-am propus să promovez Luxemburg în rândul românilor: printr-un film, pe care să-l propun șefilor mei din TVR , printr-un serial în revista noastră online “Femeide10.ro”, și, într-un final, printr-o carte, care deja a fost inclusă în planul Grupului editorial Corint, pentru această toamnă. Misiunea nu-i ușoară, deși țara-i mică. Una dintre cele mai mici din lume! Dar eu știu foarte bine nu numai că esențele tari se țin în sticluțe mici , dar și faptul că, mai totdeauna, acolo unde te aștepți cel mai puțin,ai parte, ca un făcut, cele mai mari surprize. Iar eu am parte, în plus, de cel mai bun “îndrumător” cu putință : prietenul meu “din copilărie”, Lilian, care nu numai că mi-a făcut un program “beton”, cu ajutorul celor de la Oficul de turism al Luxemburgului, dar el și Tatiana, soția sa de nota 10( pe care, de asemenea, îmi pare că o cunosc de-o viață! ) îmi vor fi mereu alături, în cele aproape 10 zile, cu informații, sfaturi, explicații, precizări, cu “ponturi” după care altminteri ar fi trebuit “ să sap” singură.
Aventura mea luxemburgheză a început. Iar Lilian nu este numai un excelent dimplomat, un profesionist desăvârșit al unui domeniu pe cât de important, pe atât de complicat, ci și un om solar, generos și implicat. Și mai presus de toate, un prieten “de10” , ca să păstrez tonul emisiunii mele, proaspăt intrată în vacanță.

P.S. De azi voi declanșa un serial prin care vă voi povesti “aventurile” mele luxemburgheze. ( Vă rog să plasați termenul strict în zona cunoașterii turistice și culturale! 😁)

Și nu voi uita să mulțumesc, de fiecare dată, Companiei “Paralela 45” și mai-marelui său, Alin Burcea – un alt prieten din studenție, alături de care am dus la bun sfârșit atâtea proiecte jurnalistice de succes.

 

Femei de 10 pe Facebook