Bombănelile Marinei Editoriale

Lacrimile de pe portativul lui Marius Țeicu


“Eu nu i-am arătat Patriciei articolul tău – mi-a mărturisit aseară Marius Țeicu. Ar fi apucat-o plânsul și trebuie s-o ferim de emoții suplimentare, în această perioadă”. L-am asigurat că nu de aceea scrisesem articolul și că de fapt m-am adresat lui doar pentru a primi încuviințarea de a scoate la lumină groaznica taină pe care o adăpostisem în mine preț de mai bine de un an. În schimb, m-am bucurat să-i transmit minunatului compozitor și artist marea de mesaje de susținere pe care o stârnise aflarea cumplitei vești. “Oamenii te iubesc, Marius. Sunt cei pentru care ai ars o viață, iar în aceste momente, toate aceste energii pozitive adunate la un loc, vor face minuni, vei vedea!”- am simțit nevoia să-l îmbărbătez, ridicându-l din prăpăstiile în care îl aruncaseră evenimentele ultimului an. “Ieri mi-am închis telefonul, m-au sunat de la o groază de televiziuni, în urma materialului tău, dar am refuzat orice astfel de participare. Nu am forța s-o fac și, în plus, mi-e groază ca micuții Patriciei să nu cumva să dea, căutând desene animate, peste vreun astfel de reportaj.” “-..Ei știu?..” l-am întrebat, depășind cu greu nodul în gât, care mi se pune, în ultima vreme, ori de câte ori vorbesc cu Marius. “- Ei știu că mami e puțin bolnavă, dar că se va face curând bine, iar pe 1 iulie va veni acasă.”
Sunt chinuitoare dialogurile cu un părinte martor la suferința copilului său. Inevitabil, te substitui lui, te gândești la ai tăi, îi mulțumești Providenței că îi ai sănătoși și ești dispus să le treci cu vederea toate răutățile, chiar și pe cele până mai ieri de neiertat, doar ca să știi că sunt bine.

Copleșit de reacția atât de frumoasă a celor din jur, jenându-se parcă pentru faptul de a le fi tulburat liniștea cu problemele sale, Marius m-a rugat să le mulțumesc tuturor celor care i-au adresat mesaje de susținere. Să-i îmbrațișez din toată inima lui mare pe cei care au răspuns apelului de a-i dona fiicei sale o părticică din sângele lor.
Patricia își continuă tratamentul, având alături de sine speranțele, pe dragii săi părinți și, poate în primul rând, imaginea chipurilor nevinovate ale micuților care-o așteaptă acasă. Până să poată face pasul decisiv – transplantul medular – Patricia are însă nevoie să-și aducă la normal compoziția sângelui, bulversată de repetatele și chinuitoarele tratamente. Iar aceasta nu o poate face decât cu ajutorul sângelui dumneavoastră. Rămâne actuală cererea disperată de ajutor a părintelui său, însoțită de recunoștința veșnică a celui care, dintotdeauna parcă, a făcut parte, prin cântecele sale, din viețile noastre.

Iar eu, ca jurnalist, vă mărturisesc, cu sinceritate, trista mea bucurie, generată de solidaritatea care s-a înălțat, asemeni unui zid al omeniei, în jurul unuia dintre cei mai iubiți români ai Prezentului. Nu am anticipat reacția uluitoare la rândurile mele de ieri. După foarte multă vreme în care începusem să fiu măcinată de dezamăgiri, mi-am dat seama că încă mai vreau să trăiesc printre români. Vă mulțumesc, oameni buni! Meritați cel mai frumos cântec din lume, doar că, cel puțin deocamdată, Compozitorul nu are încă puterea să-l scrie.


image

 

1 comentariu

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Cred in lumina Ce spumega-n floare, Din ochii zilei Ce iarasi se-aprind, Cred in durerea Din steaua de mare In nerostire Un vis rastignind. Cred in chemarea Caderii-n parinti, Cand seceta sangelui Tipa in trup, Cred in ispita Intrarii in sfinti Cu oasele arse De spatiu si timp. Cred in cuvantul Ce-l sparg intre dinti Lasandu-i in miez Indoiala amara, Cred in nevoia Iesirii din minti Cand rade tradarea La balul de seara…

Femei de 10 pe Facebook