O decizie de neînțeles pentru mine, dar probabil înțeleaptă pentru liderii chinezi, a interzis folosirea Facebook-ului în această țară. Există, da, o rețea similară, folosită de chinezi cu același succes și frenezie, însă nu e Facebook. Ceea ce face ca străinii să se urce pe pereți și pe Marele Zid, petrecându-și vacanțele sau deplasările de serviciu departe de îndeletincirea preferată: aceea de a posta în disperare, te miri ce, și de a căsca gura la “te miri ce”-ul postat de inși care-și zic “ prieteni virtuali”.
Întrucât – har Cerului! – nu sunt încă într-o dependență dramatică față de Facebook, vestea desparțirii temporare a căzut, cum se spune, ca un trăznet …însă ceva mai mic: nu mi-am tăiat venele (ci le-am lăsat să crească!😂) iar mintea mea sprințară, bogat oxigenată cu aerul pe care cândva l-a respirat marele Confucius, a început să caute modalități de a mă spăla de ocara acumulată față de “virtualii” mei, cărora le promisesem o permanentă legătură între mine și ei, alimentată copios cu vești proaspete și imagini calde.
Primul lucru pe care l-am făcut, mi-am somat juniorul (rămas acasă, de data asta) să lase baltă toate pierderile de vreme și să-mi posteze rapid în cronologie o adresare către națiune, prin care-mi motivam brusca dispariție din peisaj. Înțeleg că Victor s-a achitat de obligație….Dar nu mi s-a părut suficient!
În astfel de calătorii, limba mă mănâncă aprig să le povestesc celor lăsați acasă cât mai multe din experiențele mele și, mai mult, să-i fac părtași, prin imagini, la frumusețile pe care le văd ( asta până când nu le voi pregăti filmul calătoriei, la care croșetez de zor, împreună cu Marian). Drept care, iată, am luat hotărârea de a inaugura un Jurnal personal în care, succint, să povestesc ceea ce mi se întâmplă în îndepărtata Chină, mai precis în spectaculosul oraș Xi’an, capitala de odinioară a uriașului imperiu.
Așadar, dragii mei, bine ați intrat, chiar acum, în Jurnalul călătoriei mele!
În episodul 1, care, ca orice episod introductiv, va pregăti terenul serialului meu, vă voi spune ca mă aflu aici la invitația Asociației de Prietenie a Chinei cu Popoarele Lumii, filiala Shaanxi (acesta este numele provinciei, a cărei capitală este Xi’an). La întrebarea “ Cum naiba se învârte asta, de ajunge prin astfel de locuri?!?” – pe care sunteți liberi s-o puneți – vă voi spune că, dupa cele două jurnale de călătorie publicate (despre Beijing și., respectiv Shanghai) și după magnificul film documentar despre Capitala Chinei, realizat anul trecut, drăguții chinezi s-au convins că sunt fată bună, hărnicuță și tenace și uite-așa, s-a făcut de mi-au lansat o nouă invitație! Subliniez (și știu eu de ce o fac!) nu sunt pe banii niciunui contribuabil, nu am băgat mâna în buzunarul niciunui român, și nici a dragei mele instituții, ci cheltuiesc (sper, cu folos!) fondurile gazdelor din China și niscaiva ajutoare, primite de acasă (de la Paralela 45 și, respectiv, Ambasada Chinei la București). Deci, fiind restabilit adevărul istoric și răsuflând ușurați cârcotașii că nu le-am subțiat veniturile și nu le-am periclitat nivelul de trai, pot să demarez “onlainul” meu Jurnal de drum. A cărui primă pagină, evident, se referă la …
Călătoria prin văzduh
A fost, cu siguranță, cel mai lung drum parcurs de mine, cel puțin pâna acum! Trei avioane, 16 ore petrecute în aer, plus vreo 17 înghesuite prin aeroporturi, … sună bine, nu-i așa?.. Am experimentat, în această zi și jumătate, toate modalitățile de a rămane trează, combinate cu toate modalitățile de a adormi, toate pozițiile de somn, toate felurile de petrecere a timpului, toate veleitățile de observator, toate unghiurile de fotografiere, toate prizele de internet, toate Capuccino-urile cu iz mioritic, cu aromă de șeici (prima escala a fost la Doha, Capitala Quatar-ului) sau cu gust de noodle, am vizitat toate muzeele de haine și parfumuri din Duty free-uri, am fotografiat tot ce se putea fotografia, am trecut în revistă toate temele de acrtualitate, sfârșind prina ne povesti toată viața – eu lui Marian și Marian mie – ajungând amândoi la concluzia că viața e frumoasă și că merită trăită la maxim.
Din cele patru aeroporturi pe care ne-am așternut pașii, dar și din avioanele care ne-au purtat în pântece, a rezultat o serie de fotografii, din care voi face mai jos o selecție. Personajul drăguț, care va apărea la un moment dat, printre noi, este drăguțul domn Luo Dongquan, jurnalist chinez care a absolvit , cu muuuulți ani în urmă, Universitatea București și pe care Asociația de Prietenie ni l-a “administrat” ca și tălmaci, pentru a doua oară, după o experiență minunată de colaborare la Shanghai. Întâlnirea noastră de pe aeroportul “Capitala” din Beijing poate fi trecută cu brio în categoria “Întâlnirilor de gradul 3” , căci transferul de la liniile aeriene Qatar la “zborurile domestice” chineze a fost plin de peripeții. Dar… de dragul domnului Luo, mă voi abține să spun mai multe!
Una peste alta, am ajuns la Xi’an (aproape) vii și nevătămați, secați de puteri, dar plini de entuziasmul care ne însoțește, de regulă, în astfel de călătorii “în premieră”! La Xi’an era miez de noapte. Am parcurs drumul de la aeroport la hotel cu microbuzul trimis de Asociație, la pachet cu drăguța doamnă Song, ghida noastră, cea sortită să ne suporte, preț de 10 zile, poftele, nazurile, curiozitățile, glumele, întrebările, dorințele, doleanțele, rugămințile, pretențiile ș.a.m.d. Din goana mașinii , combinată cu ceea ce mai rămăsese intact din vigilența noastră, am concluzionat că ne aflam într-un oraș uriaș, departe de orice idee preconcepută pe care o poate induce ideea de “oraș de provincie”. De fapt, am să vă liniștesc cu o singură informație: 11 milioane. Atâția chinezi figurează în statisticile orașului!!!! Ei, ce ziceți? Suntem într-un “mic oraș de provincie”?!?😁😁😁
… Ajunși în camerele ultraelegante, am sărbătorit miezul de noapte și victoria drumului încheiat cu succes, printr-un duș și o farfurie cu fructe, pregătită de hotelieri, dar și cu porția de nervi aferentă constatării că nu pot posta pe Facebook primul meu mesaj din China. O voce seacă din telefonul camerei m-a informat, dinspre Recepție, că “guvernul chinez a interzis Facebook-ul în China…”
Călătorie oferita de Asociația de Prietenie a Chinei cu Popoarele Lumii, filiala Shaanxi
Mulțumim pentru sprijin Ambasadei Chinei la București și Companiei Paralela 45
Comentează