La umbra marilor Beligani nu crește iarbă. Oare?…

Am regretat și eu, ca și voi probabil, plecarea Dincolo a lui Radu Beligan. Orice om bun care pleacă îmi creează sentimentul unei bruște sărăciri. Aproape că am evitat să privesc secvențele difuzate cu voluptate de televiziuni, de la funerariile marelui actor. Numai babele se bucură, la înmormântări – îmi zic, de fiecare dată. Totuși, butonând telecomanda în căutarea noutăților legate de ultimele atacuri teroriste din Germania, m-am ciocnit de câteva figuri triste, sau „teatral” triste, care-l deplângeau, la catafalc, pe marele dispărut. Fiind colegi de breaslă ai acestuia, mă îndoiesc că gândurile lor erau sincere sută la sută. Unul din prețioșii „bocitori” – nu contează numele pentru că mulți gândesc aproape la fel – aruncase în eter o exprimare de genul ” Păcat, că după generația noastră nu mai vine nimic în loc”. Mi s-a părut și acesta a fi un fel de atac terorist la adresa generației tinere de actori. Și poate că aș fi trecut lesne peste incident, dacă nu aș fi auzit, la puțină vreme după, opinia unui medic, evident din cam aceeași generație cu defunctul, care s-a exprimat tot cam așa : ” Ni se duc, unul după altul, marii actori și nu mai rămâne nimic în loc!” . Mi s-a părut o nouă remarcă nedreaptă și soră cu ignoranța. După care subconștientul meu harnic, care nu cunoaște noțiunea de weekend, a început să scormonească între posibilele cauze ale acestei grave erori.
Marii actori – „care acum se duc, unul câte unul” – s-au afirmat cu toții înainte de ’89. În acea perioadă de tristă amintire, între atâtea figuri pocite care ne otrăveau existența, nici nu era greu să devii simpatic și iubit de toți, daca erai un mare actor ( sau un mare cântăreț). Desigur, am precizat MARE. Însă afirmarea era,repet, lesnicioasă. Aveai șansa să joci în filme pe care apoi lumea le vedea de câte 10 ori, până îți învăța replicile, căci nu avea prea multe alte alternative. Erai apoi protagonistul show-urilor de divertisment de la TVR, unde Lazarovi , Bocăneți, Tituși și alții ca ei știau cum să-ți pună în valoare talentul, programele nemaiavând rival ( logic, nu?) și deci adunând în fața televizoarelor toată suflarea României. Lumea te îndrăgea și era convinsă că actor mai mare decât tine nu s-a născut încă pe pământ. Da, erau actori mari, ai noștri, dar Pământul colcăia de ai săi, la care noi nu prea aveam însă acces.
După Revoluție, sistemul de valori s-a dat peste cap, ca de altfel multe alte sisteme din România. Din inerție, marii noștri actori au rămas „mari actori”, cel puțin în conștiința generațiilor contemporane cu ei. Nu prea au reușit însă să intre în conștiința celor tineri ( nepotul meu m-a întrebat ieri, dacă Beligan a fost politician sau om de afaceri…). Și nici în grațiile Noilor Vremuri, care i-au surghiunit pe o planetă a umilinței și sărăciei, obligându-i să-și înghesuie talentul prin telenovele și reclame la vinuri și leaciri pentru reumatism, pentru a rezista financiar.
A venit din urmă generația nouă de actori. Deloc mai proastă, odată pentru că aveau deja repere „de afară”, odată cu avalanșa de filme străine, apoi pentru că, studenți fiind, i-au avut „la butoane” taman pe acești monștri sacri ai teatrului românesc. Deci, acuzele că ” nu vine nimic din urmă” s-ar putea întoarce, la o adică, precum un bumerang, tot împotriva lor, a celor care nu s-ar fi priceput să-și transmită știința și harul discipolilor lor.
Dar lucrurile nu stau deloc așa. Talentul zace nemăsurat în unii dintre tinerii actori ai României de azi. Doar că..numele lor ajunge ceva mai greu la noi. Teatrele sunt frecventate de o felie foarte subțire de Românie. Apoi, televiziunile – care rămân principala cale de promovare – nu se prea înghesuie să le ofere șansa de a fi văzuți și puși în valoare. Iar în telenovele – superlativ al ratingurilor de astăzi – nu toți actorii tineri își doresc să se afirme. Cum nici nu sunt disperați să se „prostitueze” în show-uri glamouroase, cu conținut steril. Există o decență și un spirit restrictiv al tinerilor de azi, în general. „Adulții” sunt tentați să-i spună „aroganță” ; pare a fi mai degrabă o ușoară alergie la adresa unui popor pe care mulți dintre ei, cei tineri, îl consideră ignorant. Uneori nu sunt departe de adevăr…
Stând pe bară, alegând să joace în spații restrânse, pentru cunoscători doar, preferând să lupte pentru roluri în pelicule făcute de străini, așteptând ani în șir ca vreun sponsor milostiv să le deschidă porțile unui nou film ( nu e ca pe vremuri, când statul investea copios în marile producții cinematografice!), tinerii actori nu sunt cu nimic mai prejos decât „marii actori” de odinioară. Sunt doar mai puțin „vizibili”, mai puțin cunoscuți.
Iar dacă, dintre cei „de ieri”, am văzut destui agățându-se cu disperare de gloria de altădată și acceptând roluri umilitoare în seriale de doi bani sau în emisiuni penibile, doar pentru a nu-i uita lumea, pe cei tineri „și lipsiți de valoare” cum îi considera, la înmormântarea lui Beligan, un tovarăș al acestuia de scenă și de generație, sunt sigură că nu-i voi vedea niciodată făcând compromisuri de acest gen. Chiar și cu riscul de a rămâne încă multă vreme, cu talentul lor cu tot, în umbra numelor mari de odinioară.