Deseori, cei mici, atunci când îi întrebi ce vor să se facă atunci când vor crește mari, răspund aproape automat : „cosmonaut!”. Anii trec, cu viteza unei rachete, însă dintre cele cateva milioane poate, de băieței care se visează zburând către stele, foaaaarte puțini ajung să-și vadă visul cu ochii. Și, totuși, unii reușesc. La ora actuală există 546 de pamânteni care au zburat în spațiul extraatmosferic. Adică, în Cosmos. Al nostru – minunatul Dumitru Prunariu – a fost numărul 103, iar în curând va aniversa nici mai mult nici mai puțin decât 35 de ani de la performanța sa, unică deocamdată în spațiul mioritic.
În fiecare an, pe 12 aprilie, Planeta sărbătorește Ziua mondială a aviației și cosmonauticii. Se împlinesc anul acesta 55 de ani de la zborul primului pământean în Cosmos : celebrul cosmonaut Iuri Gagarin. Cu această ocazie, zilele trecute, Dumitru Prunariu l-a avut ca oaspete, în România, pe cosmonautul rus IURI BATURIN. Baturin s-a aflat printre stele de două ori, în calitate de inginer de bord al navetei orbitale Soyuz : odată în 1998, apoi în 2001. În total 19 zile, 17 ore, 43 de minute și 53 de secunde, fix. Într-un astfel de domeniu, totul se 
calculează la nivel de secunde și chiar subdiviziuni ale secundei!
Venit pentru prima oară în România, Iuri Baturin s-a aflat sâmbătă la Bușteni, în vizită la Primarul Emanoil Savin. Ce coincidență! ( nimic nu e întâmplător!) și echipa „Femei de 10” a fost invitată în weekend de primarul Savin, drept care, în ambianța mirifică a Castelului Cantacuzino, a avut loc o întâlnire de gradul 3: a subsemnatei cu distinsul oaspete de peste hotare. Și, deși mi se întâmplă des să fiu cu capul în nori, mărturisesc că am fost tare emoționată, aflându-mă față-n față cu un cosmonaut adevărat ( ba chiar doi, căci Dumitru Prunariu se afla și el prin preajmă!)
Marina Almășan: – Domnule Iuri Baturin, întrebările mele, fiind pentru „femeide10.ro” – un site pentru femei – vor avea un specific aparte. Vă voi întreba așadar, cum a decurs despărțirea de soția și fiica dvs, atunci când v-ați îmbarcat prima oară, spre a zbura în Cosmos?
Iuri Baturin : – Despărțirea a avut două etape : acasă, înainte de a ieși pe ușă, când, potrivit tradiției ruse toți se așează câteva clipe și tac, ca să-i mergă bine celui ce pornește la drum, și a doua etapă – la „locul faptei”, pe cosmodrom, locul unde se întâmplă despărțirea „oficială” și unde familiile cosmonauților își iau rămas bun de la aceștia, cu îmbrățișări, lacrimi și tot tacâmul!
M.A. – E mai greu pentru cine pleacă sau pentru cine rămâne?
I.B.: – Cred că pentru soții e cel mai greu! Ele conștientizează ce riscantă este o astfel de misiune, faptul că se pot întâmpla accidente și că e posibil să-și vadă pentru ultima oară omul iubit..
M.A.: – ..Sper să nu vă întreb o prostie, dar, spuneți-mi , vă rog, cosmonauții au voie să-și ia cu ei și obiecte personale? Dacă da, ce anume ați luat cu dvs, pentru a vă aminti de casă, de cei dragi?
I.B.: – Întrebarea este foarte corectă. Da, ni s-a dat voie să luăm cu noi fix 400 de grame de „obiecte personale”! Lucrul cel mai important pe care l-am luat în acest mic bagaj au fost fotografiile ființelor celor mai dragi : mama, soția și fiica. Apoi o căciuliță pe care mi-a vârât-o soția, …mă rog, ca să nu mă tragă aerul condiționat, în timpul somnului și un mic reportofon, pentru a-mi înregistra impresiile din timpul zborului.
M.A.:- Mai păstrați ceva din aceste obiecte?
I.B.: – Desigur, fotografiile ! Le-am ștampilat cu ștampila stației orbitale, iar acum se află la loc de cinste, în casa noastră!
M.A.: – Ce sfaturi v-a dat soția dvs, la despărțire?
I.B.: – Vă spun un secret : soția mea îmi dă mai tot timpul sfaturi?, Dar atunci, Slavă Domnului, s-a abținut! Cred că era prea emoționată! Mi-a spus doar că mă va aștepta!
M.A.: – Și în toată acea perioadă a misiunii, ați avut posibilitatea să luați legătura cu familia?
I.B.: – Da, desigur, ei sunau la centrul de comandă, de unde li se făcea legătura cu naveta spațială! Acum lucrurile au evoluat foarte mult : cosmonauții au posibilitatea să vorbească la mobil cu cei dragi, sau să le scrie mesaje, folosind poșta electronică!..
M.A. : – Ați fost protagonistul unor experiențe fabuloase, pentru care probabil vă invidiază destulă lume. Totuși, vorbiți-mi despre îngrijorările dvs de pământean, aflat la o distanță atât de mare de Pământ!
I.B. : – Să știți că în astfel de situații momentele de panică nu sunt chiar puține. Starea de neliniște începe chiar din momentul în care racheta se află încă pe pământ, iar tu – în interiorul ei. Până să decoleze durează, de regulă, două ore, timp în care îți trec prin cap diferite gânduri negre: dar dacă va exploda, în timpul decolării, dar dacă….? Țin minte că la primul zbor, după ce m-au traversat o groază de astfel de gânduri, m-am culcat la un moment dat ( decolasem deja) și..pe când să adorm, m-am gândit brusc la peretele navetei, pe care-l simțeam lipit de spatele meu..Știți ce grosime are un astfel de perete?
M.A.: – Nu știu,..presupun că foarte gros!
I.B.:- Dimpotrivă! Extrem de subțire! 5 mm! Vă dați seama? Să stai întins, într-un sac de dormit, cu spatele lipit de un perete de 5 mm și dincolo de el să fie..Cosmosul! Dacă ai ghinion , și vine spre tine un fragment de meteorit?..Noroc că am adormit repede și toate gândurile negre au dispărut!..
M.A.:- Dormeați în stare de imponderabilitate? Pluteați de colo-colo, prin navetă, în sacii de dormit?
I.B.: – Nu, sacii erau ancorați și , în plus, legați cu niște corzi de cauciuc de podea, ca să se creeze sentimentul de saltea : altfel, e foarte incomod să dormi, dacă nu simți ceva tare sub tine!
M.A.: – Ce moment al misiunii spațiale este cel mai dificil? Începutul sau ultimele zile?
I.B.:- La început dificultățile se referă la procesul de adaptare la starea de imponderabilitate. La final apare acea stare de neliniște, legată de întoarcerea din Cosmos. Este, de fapt, cel mai dificil moment al zborului..
M.A.: – Bănuiesc că bucuria revederii cu cei dragi compensează toată această tensiune uriașă..
I.B.: – Este foarte emoționant momentul în care toată familia te așteaptă, se repede asupra ta, te îmbrățișează, te sărută..
M.A. : – Care au fost primele cuvinte ale soției dvs. atunci când v-ați întors din prima misiune?
I.B. : – Acolo, pe loc, nici n-a apucat, săraca, să-mi spună nimic! Atâta lume a sărit pe mine, să mă îmbrățișeze încât nici nu a avut loc de ei! Însă atunci când am ajuns acasă, mi-a înmânat o felicitare pe care o scrisese dinainte, cu următorul text : ” Bine ai venit, dragul meu! Te iubesc foarte mult!”
M.A. : – Ați mai repeta această experiență?
I.B.: – E rândul celor tineri, acum. Timpul meu a trecut.
Comentează