Parisul e un oraș mic. Ca să vă faceți o idee, în București ar intra două Parisuri și un pic. În acest caz, în București s-ar înghesui circa 5 milioane de locuitori. Vă dați seama de îmbulzeală, de circulație și de densitatea gazelor de eșapament.
În Franța, înghesuiala s-a banalizat de mult, mai ales grație statutului de primă destinație turistică mondială. 85 milioane de țuriști străini pe an, față de 65 milioane de autohtoni. Ca și cum ar veni în România 26 milioane de turiști pe an. Ați suporta ?
La mine în « județ » e și mai și : cei 600 mii locuitori devin 5 milioane vara. Dar nu sunt țoți străini. Asta datorită litoralului care-i atrage. Noroc că e spațiu destul.
Eu locuiesc deci în provincie, înconjurat de verdeață, și inhalez aer curat, cu un ușor iz de iod datorită proximității oceanului.
În copilărie și adolescență eram bucureștean, obișnuit cu stilul de viață citadin. Cînd mă săturam de asfaltul străzilor micului Paris (ciudată denumire pentru un oraș de două ori mai mare !), și de betonul blocurilor, îmi plăcea să mă plimb prin parcuri. Mai ales în Cișmigiu, care era în centru, ceea ce accelera tranziția între gri și verde.
Mi se întâmplă destul de des să vin la Paris, cu interese personale sau profesionale.
Ca pe vremuri, cînd mă satur de asfaltul străzilor și de mirosul gazelor de eșapament, îmi place să mă plimb pe aleile parcului Montsouris, aflat doar la cîteva minute, pe jos, de unde stau eu cînd vin în capitală.
Parcul Montsouris îmi amintește Cișmigiul. Poate că timpul mi-a deformat memoria și în mintea mea imaginile se suprapun. Am însă aceleași senzații: dintr-odată, zgomotul orașului se domolește, ciripitul păsărilor îl înlocuiește pe cel al claxoanelor, mirosul ierbii pe cel al aburilor de diesel și serenitatea ia locul agitației.
Dar similitudinile nu sunt doar subiective. Cele două parcuri au cam aceeași suprafață și au fost inaugurate în aceeași perioadă.
Pe vremuri, mulți dintre plimbăreții din parcul Montsouris erau deranjați la minte. În cauză, prezența în preajma sa a azilului de boli mintale Sainte-Anne, ai cărui pacienți frecventau parcul în mod asiduu. În zilele noastre spitalul și-a amenajat un parc propriu și țrăzniții rămîn în interior. De atunci, numărul nebunilor în parc e relativ rezonabil.
Care e situația în Cișmigiu, din acest punct de vedere ?
Radu Dem, corespondent în Franța
Comentează