13 aprilie. ,,Luceafărul” și calendarul din punctul de comandă.
E nor în dimineața aceasta și parcă mai mult praf. Două plutoane sunt în arie de la primele ore ale zilei, i-am auzit în miez de noapte pe băieți pregătindu-se să plece către mașinile de luptă! În ultima vreme, nu pot dormi până nu se întorc toți și seara trecută s-au întors foarte târziu.
Zilele sunt din ce în ce mai toride și abia este aprilie. Vorbeam ieri cu comandanții de plutoane și mi-am dat seama că nu realizează cât de mult i-au schimbat aceste două luni. Se văd în ochii lor încrederea de sine și umbra maturizării forțate ce numai Afganistanul o poate da. Aș vrea să aibă și siguranța comandantului, care în ultima vreme ne repetă obsedant nouă, comandanților de companii, că „dacă suntem atenți în fiecare secundă ce a mai rămas până în august nu are cum să ni se întâmple ceva“!
În a treia zi de Paște România ne-a trimis musafiri și după plecarea lor am rămas cu dorul de țară și cu aroma cozonacilor cu care au venit. Odată cu trecerea sărbătorilor pascale, toți avem aceeași senzație, că s-a mai dus o etapă, că timpul care a rămas începe să se apropie ca număr de zile de timpul care a trecut.
Avem în punctul de comandă un calendar unde fiecare zi ce trece este bifată, triumfător, seara! În ianuarie, când am plecat, i-am cumpărat lui David „Poeziile“ lui Eminescu și am scris pe fiecare filă câte o zi, toate zilele din ianuarie până în vară! Am vorbit azi și mi-a spus fericit că „am ajuns“ la „Luceafărul“! Mi-ar plăcea să văd cartea, au „trecut“ destule pagini până acum, sunt sigur că grosimea filelor cu poeme m-ar face să mă simt mai aproape de august decât calendarul lui Ionel Hera. Sunt atât de multe moduri de a măsura trecerea timpului.
Eu și David am ales ca fiecare zi ce ne desparte să fie o poezie, fiecare vers pe care îl citește să ne aducă mai aproape de revederea noastră. Am fost tentat azi să îi spun să se uite ce poezie este pe fila din august, dar am renunțat! Niciodată nu mi-a plăcut să citesc înainte finalurile!
Deea, fiica lui Ionel, omul nostru responsabil cu contabilizarea trecerii timpului, împlinește azi 11 ani și omul ce seară de seară „dăruiește“ trecutului ziua ce e gata să se încheie este mai trist azi. 13 aprilie mi l-a răpit și mi l-a dus departe de calendar, departe de Kandahar, într-o comună din Muscel unde o prințesă suflă peste un tort, punându-și o dorință ce nu mai poate fi un secret pentru nimeni.
La Câmpulung, a venit azi pe lume un băiețel, al treilea voinicel al lui Ovidiu Cantea. Zilele de naștere ale copiilor ne-au prins deseori departe de ei și ne vor mai prinde, fără îndoială. Dar nu pot traduce nicicum privirea tatălui de lângă mine ce știe că mai are de așteptat patru luni până își va ține pruncul în brațe! Gândul mi-a fugit la o discuție mai veche referitoare la semnificația bărbăției în zilele noastre și mi-am spus că nu există o definiție mai bună a „bărbatului“ decât băieții noștri, cei care zilnic își încarcă arma și urcă în mașinile de luptă, acceptând că este posibil să nu se mai întoarcă, dar care lăcrimează pe ascuns când copiii le trimit mesaje spunându-le: „e casa goală fără tine, tata!“
Într-o lume în care valorile încep să devină amintiri frumoase, în compania mea, în batalionul meu văd în fiecare zi dovezi că spiritul de echipă și camaraderia sunt vii. Azi ne bucurăm toți pentru venirea pe lume a copilului unuia dintre noi! „Luceafărul“, nașterea băiețelului lui Ovidiu, aniversarea celor 11 ani ai prințesei lui Ionel! 13 aprilie pare a fi o zi frumoasă! M-am hotărât să îl rog pe Ionel să mă lase pe mine deseară să o bifez, aruncând-o în brațele trecutului!
Comentează